Beethoven și Berlioz în programul stagiunii online, sub conducerea lui Gabriel Bebeșelea
https://www.ziarulmetropolis.ro/beethoven-si-berlioz-in-programul-stagiunii-online-sub-conducerea-lui-gabriel-bebeselea/

Joi, 18 iunie 2020, de la ora 19.00, în cadrul stagiunii online, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de Gabriel Bebeşelea, va avea în program Simfonia nr.3 în mi bemol major, „Eroica” de Ludwig van Beethoven şi Simfonia Harold în Italia de Hector Berlioz – solist violistul Răzvan Popovici.

Un articol de Liliana Matei|17 iunie 2020

„Le datorăm, lui Gabriel Bebeşelea și violistului Răzvan Popovici realizarea acestui atât de special opus romantic care este Simfonia  Harold în Italia de Hector Berlioz, lucrare simfonic-concertantă foarte rar prezentă  în sălile de concert. Spiritul imaginativ, dinamic al şefului de orchestră a întâlnit vibraţia sensibilă a comunicării virtuoze pe care o animă violistul solist; dar şi buna participare a întregului colectiv orchestral. Aici s-a concentrat întreaga energie a muzicienilor performeri, dirijor şi membri ai ansamblului“, afirmă criticul muzical Dumitru Avakian.

Stagiunea online

Joi, 18 iunie 2020, ora 19.00, Ateneul Român

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

Dirijor: Gabriel Bebeşelea

Program

Ludwig van Beethoven – Simfonia nr. 3, în mi bemol major, op. 55, Eroica

Hector Berlioz – Simfonia Harold în Italia

Solist violă –  Răzvan Popovici.

Înregistrarea concertului din 22 februarie 2019 va putea fi ascultată pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/) și pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw).

Parteneri ai evenimentului sunt Institutul Francez și Forumul Cultural Austriac, înregistrările fiind  transmise și pe paginile de Facebook ale acestor instituții: https://www.facebook.com/InstitutulFrancez/ și https://www.facebook.com/fca.bucuresti/.

Accesul pe aceste canale online va fi gratuit, joi seară, pentru toți iubitorii muzicii.

Gabriel Bebeșelea este dirijor principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca. Cariera sa internațională cuprinde concerte dirijate la pupitrul unor importante orchestre ale lumii: Rundfunk Sinfonieorchester Berlin, Barcelona Symphony Orchestra (OBC), Orchestre National du Capitole de Toulouse, Konzerthausorchester Berlin, Filarmonica Arturo Toscanini, Orchestra Naţională Filarmonică Rusă, Singapore Symphony Orchestra ș.a.  În România, dirijează constant orchestre precum Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio și Filarmonica de Stat Sibiu. Alături de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Gabriel Bebeșelea a înregistrat în premieră mondială un CD cu „Pastorale – Fantaisie pour petite orchestre” și oratoriul „Strigoii“ de George Enescu. Un dirijor notabil de operă, Gabriel Bebeșelea a fost numit dirijor principal al Operei din Iaşi în 2011, devenind cel mai tânăr şef de orchestră într-o astfel de postură din România. În 2015, a fost numit dirijor principal al Operei Române din Cluj. În afara României, a dirijat producții ale operelor „Il viaggio à Reims“ la Festivalul de Opera „Rossini“ din Pesaro – 2016 și „Mireasa ţarului“ de Rimsky-Korsakov la Opera Perm -2017.  În 2011 Gabriel Bebeșelea a obţinut o bursă la renumita Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam. Este stabilit la Viena, unde a absolvit studiile postuniversitare la Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului.

Răzvan Popovici s-a născut la Bucureşti într-o familie de muzicieni şi a început studiul violei cu tatăl său, Mugur Popovici. A studiat la Salzburg, Paris şi Freiburg cu Peter Langgartner, Jean Sulem şi Wolfram Christ. A cântat ca solist în mai multe ţări europene, în sala Filarmonicii din Köln, Festspielhaus Baden-Baden, Ateneul Român din București, Prinzregententheater din München şi Theatre-des-Champs-Elysée din Paris. Concertează regulat în întreaga lume ca membru al Ansamblului Raro. O experienţă benefică pentru cariera sa a constituit-o participarea sa ca instrumentist în Orchestra Filarmonicii din Berlin, în perioada 2000-2001. A fost prim violist invitat al Filarmonicii din Essen, orchestrelor de cameră din München, Köln şi Kobe, al Chaarts Chamber Artists, al Filarmonicii de Cameră din Salzburg şi al Gstaad Festival Orchestra. Este iniţiatorul şi directorul executiv al Festivalului Chiemgauer Musikfruhling din Traunstein, Germania şi al seriei de concerte de muzică de cameră „Pèlerinages” din München. Este în acelaşi timp iniţiator şi director executiv al Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo din Bucureşti pe care l-a transformat într-o platforma culturală europeană de succes.  Din 2018 este profesor invitat al Conservatorului Regal din Antwerp, Belgia. Printre cele mai recente angajamente se numără participarea la festivalurile din Rolandseck, Koblenz, Stift, Kaposfest, Ysayë Festival Knokke și prezența pe alte scene prestigioase din Bruxelles (Bozar), Loviisa, Antwerp (De Singel), Arezzo, Budapesta, Bucureşti sau Tokio (Suntory Hall).

27
/02
/13

Teatrul de Sufragerie prezinta A fost odata primavara… cantec, povesti si ceai cu Maria Raducanu   Povestile se asculta cel mai bine acolo unde e atmosfera calda, confortabila, cu oameni putini si frumosi. Pe 2 Martie la ora 20.00,  Maria Raducanu revine in Sufrageria noastra – o voce de exceptie, cu acorduri suave de chitara, […]

27
/02
/13

Primăvara a venit, a venit şi s-a transformat în cântări de chitară! Pe 8 martie, la orele 20.00, ia pe cineva drag cu tine şi vino la UNTEATRU, să vezi cum înfloresc cântările pe strune. Ţi-am pregătit un concert fără vorbe, povestit de MAXIM BELCIUG la chitară, pe o geană de suflet. A iubi e primăvară! […]

26
/02
/13

Vă comunicăm repertoriul Teatrului Tandarica pentru perioada 28 februarie – 10 martie 2013. Joi, 28 februarie, ora 10.00 FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI Regia: Daniel Stanciu Scenografia: Daniela Drăgulescu Ilustratia muzicala: Vasile Manta Distributia: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu Vineri, 1 martie, ora 10.00 ALICE ÎN […]

20
/02
/13

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe […]