Beethoven şi Haydn – „vedetele” concertului Orchestrei de Cameră Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/beethoven-si-haydn-vedetele-concertului-orchestrei-de-camera-radio/

Doi dintre compozitorii care au marcat cel mai mult istoria muzicii simfonice – HAYDN şi unul dintre iluştrii săi elevi, BEETHOVEN – vor stârni din nou admiraţia publicului iubitor de muzică prin concertul propus de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, miercuri, 26 noiembrie, de la ora 19.00.

Un articol de Petre Ivan|19 noiembrie 2014

Beethoven şi Haydn / Evenimentul de la Sala Radio se va desfăşura sub bagheta dirijorului MIHAIL AGAFIŢA, prim dirijor şi director artistic al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naţionale a Republicii Moldova.

Acesta a asigurat, în decursul a 20 ani, conducerea muzicală pentru circa 500 concerte simfonice şi spectacole de operă şi balet alături de orchestre din România, Republica Moldova, Spania, Finlanda, SUA, Rusia, Ucraina şi Belarus şi a luat parte la diverse turnee în Grecia, Portugalia, Italia, Franţa, Malta şi Tunisia.

Solistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio, pianista DANA BORŞAN vă invită să ascultaţi Concertul nr.1 pentru pian şi orchestră semnat de BEETHOVEN, lucrare la a cărei premieră absolută la Praga, în 1798, compozitorul însuşi a interpretat partitura de pian. Haydn, maestrul lui Beethoven, spunea despre elevul său: „Îmi faci impresia unui om care are mai multe capete, mai multe inimi şi mai multe suflete.”

Pianista Dana Borşan

Pianista Dana Borşan

Concertul Orchestrei de Cameră Radio vă propune şi două simfonii semnate de HAYDN: Simfonia nr 30 – Alleluja şi Simfonia nr. 104 – London. Considerat ca unul dintre cei mai prolifici compozitori care au existat vreodată, artistul austriac a compus în aproape toate genurile muzicale ale vremii: 104 simfonii, aproape 90 de cvartete de coarde, 62 de sonate pentru pian, 23 de opere, nenumărate oratorii, concerte, lucrări instrumentale şi de cameră. Este supranumit „părintele simfoniei” pentru că a adus o contribuţie fundamentală acestui gen, dezvoltându-l într-o formă care a dăinuit până în sec. XIX.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto: Beethoven şi Haydn in interpretarea Orchestrei de Cameră Radio – orchestreradio.ro

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.