„Belle”. Frumoasa şi Bestia pe reţelele de socializare
https://www.ziarulmetropolis.ro/belle-frumoase-si-bestia-pe-retelele-de-socializare/

CRONICĂ DE FILM O frumoasă animaţie japoneză, „Belle” (2021, r. Mamoru Hosoda), care a avut anul trecut premiera mondială la Cannes, ajunge acum şi în cinematografele de la noi, atât în versiunea originală şi cu subtitări, cât şi dublată în română.

Un articol de Ionuţ Mareş|3 februarie 2022

Reţelele de socializare şi efectele lor au devenit de câţiva ani un subiect tot mai des întâlnit în filme. E firesc să se întâmple asta, din moment ce acaparează atât de mult timp din vieţile noastre – tot mai mult de la o generaţie la alta.

Comparativ cu filmele de acţiune, animaţiile au o mult mai mare libertate în a reprezenta lumea virtuală – limitele sunt date doar de imaginaţia creatorului.

Aşa se face că reţeaua U din „Belle” (2021), noua animaţie a japonezului Mamoru Hosoda (distribuită la noi de Bad Unicorn atât în versiune originală, cât şi dublat în română), arată ca un univers SF urban – colorat, luminos, digitalizat şi invadat de reclame –, dar populat de avataruri dintre cele mai surprinzătoare, gândite ca versiuni îmbunătăţite ale oamenilor, proiecţii ale potenţialului lor care nu se poate manifesta în viaţa cotidiană.

Sigur, ideea de bază e inspirată din realitate: ştim că imaginea pe care ne-o promovăm pe reţelele de socializare e una atent controlată, pentru a da cât mai bine în ochii celorlalţi. Însă fantezia cineastului japonez, una din vocile importante ale animaţiei nipone din ultimul deceniu, e atât de spectaculoasă, încât integrarea şi, de fapt, actualizarea unei poveşti clasice ca cea despre Frumoasa şi Bestia într-un astfel de spaţiu informatic pare cât se poate de firescă (şi ancorează „Belle” într-o tradiţie respectabilă).

Deşi U e pusă în contrast cu viaţa simplă, de fată închisă în sine şi orfană de mamă, a protagonistei Suzu şi sunt arătate pericolele reţelelor de socializare (dintre care cele mai mari sunt frica de un contact real cu cei din jur şi dependenţa de imaginea perfectă), lumea virtuală nu e descrisă doar ca una exclusiv a pierzaniei – de acolo se poate şi interveni salvator asupra altor destine. În plus, poate fi orizontul unei eliberări creative.

De altfel, graniţa dintre cele două feluri de a trăi e una fluidă, în ciuda reprezentărilor în opoziţie (inclusiv ca tehnici de animaţie), până în punctul în care asumarea identităţii reale, cu toate presupusele ei imperfecţiuni, poate deveni, prin sinceritate, un avantaj chiar şi într-o comunitate idilică precum U, de care nu mai avem cum să scăpăm, dar de la care merită să ne deconectăm din când în când.

E o concluzie simplă, însă drumul până la ea e plin de inventivitate.

„Belle” este distribuit în cinematografe de Bad Unicorn începând cu 4 februarie.

25
/01
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la film! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „The Nut Job: Goana după alune”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

23
/01
/14

Pe 1 și 2 februarie, scurtmetrajele ironice, hilare sau absurde premiate de festivalurile de film din toată lumea vin la Weekendul Comediei Scurte ShortsUP, un eveniment ce sărbătorește umorul de calitate.

22
/01
/14

Quentin Tarantino, care, în toamna anului 2013, a anunţat că va filma un nou western - "The Hateful Eight", a renunţat la proiect în urma scurgerilor de informaţii referitoare la scenariu către agenţii de la Hollywood.

22
/01
/14

Festivalul Internațional de Film Transilvania va fi prezentat la New York, în cadrul Best Fest Film Series, un eveniment inedit inițiat de centrul cultural The Town Hall și directorul său artistic, M.A. Papper, care celebrează cele mai interesante zece festivaluri de film din lume.

22
/01
/14

„E incredibil ce poţi face azi cu efectele speciale! Eu una ştiu foarte clar că nu am făcut sex!”, spune debutanta Stacy Martin, personajul principal feminin în filmul lui Lars von Trier, Nymphomaniac.

22
/01
/14

Filmările pentru următorul lungmetraj din franciza "Războiul stelelor" - Razboiul stelelor VII - vor începe în luna mai, la Londra, cineastul J. J. Abrams confirmând că a încheiat scrierea scenariului, în colaborare cu Lawrence Kasdan.

21
/01
/14

"Adele: Capitolele 1 şi 2", a fost marele câştigător la ediţia de anul acesta a galei premiilor Lumière. Filmul lui Abdellatif Kechiche a fost recompensat cu patru trofee, inclusiv cele pentru cel mai bun film şi cel mai bun regizor.

21
/01
/14

CRONICĂ DE FILM Garnisit cu o mână de staruri şi cu nenumărate nominalizări şi premii, „American Hustle“ este o farsă cu trimiteri la un stil hollywoodian uşor kitsch, practicat în anii ’70. Aproape nimic memorabil în această comedie, totuşi, agreabilă a lui David O. Russell.

21
/01
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la film! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „Grudge Match: Faceți pariurile”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

21
/01
/14

Copii confidenţiale pe suport DVD ale unor filme precum "12 Years A Slave", "Gravity" şi "American Hustle", trimise juraţilor în vederea evaluării pentru premiile Oscar şi BAFTA, au fost postate pe diferite site-uri de pe care poate fi descărcat ilegal conţinut.

20
/01
/14

O selecţie specială de documentaredin programul aniversar Astra Film Festival 2013 porneşte de la Sibiu cu destinaţia Bucureşti. Filmele vor fi proiectate la Institutul Cultural Român (ICR) şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR).