„Belle”. Frumoasa şi Bestia pe reţelele de socializare
https://www.ziarulmetropolis.ro/belle-frumoase-si-bestia-pe-retelele-de-socializare/

CRONICĂ DE FILM O frumoasă animaţie japoneză, „Belle” (2021, r. Mamoru Hosoda), care a avut anul trecut premiera mondială la Cannes, ajunge acum şi în cinematografele de la noi, atât în versiunea originală şi cu subtitări, cât şi dublată în română.

Un articol de Ionuţ Mareş|3 februarie 2022

Reţelele de socializare şi efectele lor au devenit de câţiva ani un subiect tot mai des întâlnit în filme. E firesc să se întâmple asta, din moment ce acaparează atât de mult timp din vieţile noastre – tot mai mult de la o generaţie la alta.

Comparativ cu filmele de acţiune, animaţiile au o mult mai mare libertate în a reprezenta lumea virtuală – limitele sunt date doar de imaginaţia creatorului.

Aşa se face că reţeaua U din „Belle” (2021), noua animaţie a japonezului Mamoru Hosoda (distribuită la noi de Bad Unicorn atât în versiune originală, cât şi dublat în română), arată ca un univers SF urban – colorat, luminos, digitalizat şi invadat de reclame –, dar populat de avataruri dintre cele mai surprinzătoare, gândite ca versiuni îmbunătăţite ale oamenilor, proiecţii ale potenţialului lor care nu se poate manifesta în viaţa cotidiană.

Sigur, ideea de bază e inspirată din realitate: ştim că imaginea pe care ne-o promovăm pe reţelele de socializare e una atent controlată, pentru a da cât mai bine în ochii celorlalţi. Însă fantezia cineastului japonez, una din vocile importante ale animaţiei nipone din ultimul deceniu, e atât de spectaculoasă, încât integrarea şi, de fapt, actualizarea unei poveşti clasice ca cea despre Frumoasa şi Bestia într-un astfel de spaţiu informatic pare cât se poate de firescă (şi ancorează „Belle” într-o tradiţie respectabilă).

Deşi U e pusă în contrast cu viaţa simplă, de fată închisă în sine şi orfană de mamă, a protagonistei Suzu şi sunt arătate pericolele reţelelor de socializare (dintre care cele mai mari sunt frica de un contact real cu cei din jur şi dependenţa de imaginea perfectă), lumea virtuală nu e descrisă doar ca una exclusiv a pierzaniei – de acolo se poate şi interveni salvator asupra altor destine. În plus, poate fi orizontul unei eliberări creative.

De altfel, graniţa dintre cele două feluri de a trăi e una fluidă, în ciuda reprezentărilor în opoziţie (inclusiv ca tehnici de animaţie), până în punctul în care asumarea identităţii reale, cu toate presupusele ei imperfecţiuni, poate deveni, prin sinceritate, un avantaj chiar şi într-o comunitate idilică precum U, de care nu mai avem cum să scăpăm, dar de la care merită să ne deconectăm din când în când.

E o concluzie simplă, însă drumul până la ea e plin de inventivitate.

„Belle” este distribuit în cinematografe de Bad Unicorn începând cu 4 februarie.

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.