Bellissimi – concert cu Florin Budnaru şi Cătălin Petrescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/bellissimi-concert-cu-florin-budnaru-si-catalin-petrescu/

Cele două reprezentaţii ale concertului Bellissimi, desfăşurate în cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”, vor avea loc vineri, 8 noiembrie, de la ora 20.00, la Grand Cinema Digiplex şi duminică, 10 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni.

Un articol de Andrada Văsii|6 noiembrie 2013

Cele două reprezentaţii ale concertului Bellissimi, desfăşurate în cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”, vor avea loc vineri, 8 noiembrie, de la ora 20.00, la Grand Cinema Digiplex şi duminică, 10 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni.

Concertul de operetă şi musical prezentat de tenorul Florin Budnaru (foto sus, dreapta) şi baritonul Cătălin Petrescu (foto sus, stânga), intitulat Bellissimi, reprezintă o invitaţie la exuberanţă şi optimism pe acorduri muzicale completate de momente coregrafice antrenante.

Regizat de Dragoş Galgoţiu, concertul aduce în faţa spectatorilor magia ariilor din operete îndrăgite precum „Silvia”, „Marco Polo”, sau „Prinţesa circului” şi a musicalurilor celebre „Notre-Dame de Paris”, „Mizerabilii”, „Scripcarul pe acoperiş”, „Cabaret” sau „Rebecca”, în cadrul unei confruntări artistice de excepţie, care îi are drept invitaţi pe soliştii Irina Baianţ şi Ernest Fazekas şi prim-balerinul Traian Vlaş.

Evenimentul din 8 noiembrie va fi urmat de lansarea volumului „Între două lumi… Florin Budnaru” de Ion Moldovan.

Două voci puternice interpretează Bellissimi

Florin Budnaru este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, secţia canto-clasic, la clasa maestrului Ionel Voineag şi Marius Brenciu, iar din anul 2002 este solist al Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, unde a realizat roluri remarcabile în spectacole de operetă dar şi de musical precum „Văduva veselă”, „Contesa Maritza”, „Romeo şi Julieta”, „Liliacul”, „Rebecca” şi multe altele.

Cătălin Petrescu este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa Silviei Voinea, şi Universitatea „Spiru Haret” (Facultatea de Teatru), clasa prof. Constantin Codrescu. Din anul 1999 face parte din echipa Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, iniţial, ca membru al Corului, iar din 2004, ca solist pe scena aceluiaşi teatru, fiind apreciat pentru apariţiile sale.

Bellissimi

Afişul concertului „Bellissimi’’

Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!” – a VI-a ediţie, organizat de Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, se desfăşoară la Bucureşti în perioada 7-17 noiembrie.

Unul dintre evenimentele muzicale majore ale anului, festivalul promovează artele spectacolului muzical, cu precădere genurile operetă şi musical, cărora li se adaugă o selecţie de concerte, spectacole de dans clasic şi contemporan, workshop-uri şi evenimente conexe (lansări de carte, expoziţii, emisiuni radio sau proiecţie de film).

Biletele pentru concertul „Bellissimi” sunt disponibile la Grand Cinema Digiplex (Băneasa Shopping City). Accesul la evenimentele desfăşurate la Centrul Cultural „Ion Manu” Otopeni este gratuit.

Info:

Pentru evenimentele desfăşurate în celelalte locaţii partenere biletele sunt disponibile în reţeaua Eventim şi la magazinele partenere (Orange, Vodafone, Domo, Librăriile Cărtureşti, Librăriile Humanitas, birourile proprii Eventim), precum şi la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti. 

Foto credit: Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian”,  Bellissimi

19
/10
/23

Vineri, 20 octombrie 2023 (de la 19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO și apreciatul pianist român HORIA MIHAIL vă invită să ascultați la Sala Radio o partitură cu o poveste inedită în istoria muzicii: Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, semnat de BEETHOVEN.

18
/10
/23

Joi, 19 octombrie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, alături de dirijorul italian Luca Scaccabarozzi, susține un Concert Extraordinar de Muzică Sacră la Sinaia. Evenimentul va avea loc de la ora 18:00, la Biserica Romano-Catolică „Presfânta Inimă a lui Isus” din Sinaia.

16
/10
/23

Marți, 24 octombrie, de la ora 19:00, pianistul Cătălin Răducanu va ajunge la Ateneul Român cu spectaculosul său recital ce încheie seria Turneului național Un artist, un pian și un țambal - clasic, jazz, folclor, primul său turneu solo în care a concertat în mai multe orașe mari și localități din țară, cântând cu egală măiestrie la pian şi la ţambal.

09
/10
/23

An de an, Munteanu își donează ziua de naștere către diverse cauze sociale. Anul acesta, a fost aleasă campania Asociației Casa Bună prin intermediul căreia se strâng fonduri pentru construcția Grădiniței Bune, astfel încât copiii din Ferentari să aibă grădinița lor și să pornească la școală cu șanse egale cu ale copiilor care au acces la educație preșcolară.

06
/10
/23

Peste 1.000.000 de participanți, locuitori ai Capitalei și turiști au participat la a treia ediție a proiectului outdoor „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești