Berlinala 2018. Filmul norvegian „U-22 juli” reconstituie masacrul neonazistului Breivik
https://www.ziarulmetropolis.ro/berlinala-2018-filmul-norvegian-u-22-juli-reconstituie-masacrul-neonazistului-breivik/

După aproape şapte ani de la tragedia de pe insula Utøya, filmul „U-22 juli”, prezentat luni la Festivalul de Film de la Berlin, reconstituie masacrul pregătit de extremistul de dreapta Breivik, o producţie care reface în timp real acea zi neagră din perspectiva tinerilor norvegieni vizaţi.

Un articol de Petre Ivan|20 februarie 2018

Foarte aşteptat, filmul în competiţia pentru Ursul de Aur, a fost prezentat după unul dintre cele mai tragice masacre din istoria modernă americană în care 17 persoane au murit într-un liceu în Florida.

Conştient că redeschide răni în ţara sa, regizorul Erik Poppe a justificat demersul său în faţa presei: „Dacă aşteptăm ca asta să nu mai rănească, e prea târziu. Este dur, dar necesită un proces de vindecare”, a explicat el.

Cineastul Erik Poppe si actrita Andrea Berntzen

Pe 22 iulie 2011, deghizat în poliţist, extremistul de dreapta Anders Behring Breivik a tras timp de o oră în participanţii la o tabără de vară a Tineretului laburist şi a omorât 69 dintre ei, mare parte adolescenţi.

Neexprimând niciodată remuşcări, el şi-a justificat crimele, cele mai grave din istoria de după război în Norvegia, prin faptul că victimele se pregăteau pentru multiculturalism.

Pentru Erik Poppe, fost fotograf de război, ideea filmului s-a născut din faptul că „amintirea a ceea ce s-a întâmplat pe acea insulă se estompa”.

În „U-22 juli” Regizorul arată doar silueta criminalului, cineastul concentrându-se pe zgomotele şi sentimentele tinerilor care luptă pentru supravieţuire pe insulă.

Filmul a fost realizat pe o insulă din apropiere de Utøya, cu actori în majoritate amatori.

Foto: Berlinala 2018, U-22 juli – facebook

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.