Berlinale respinge un boicot general împotriva cineaştilor ruşi
https://www.ziarulmetropolis.ro/berlinale-respinge-un-boicot-general-impotriva-cineastilor-rusi/

Festivalul Internaţional de Film de la Berlin s-a pronunţat miercuri împotriva boicotării generale a cineaştilor ruşi ca urmare a războiului declanşat de Rusia în Ucraina, pe care l-a condamnat ferm. Decizii similare au luat anterior şi Cannes-ul şi Veneţia.

Un articol de Ionuţ Mareş|16 martie 2022

Organizatorii Berlinalei au transmis printr-un comunicat că „se poziţionează clar împotriva unui boicot general asupra operelor culturale în funcţie de provenienţa lor, întrucât în acest fel ar fi reprimate şi numeroase voci critice. Iar lumea are nevoie de voci critice”.

De aceea, chiar şi în contextul „criminalului război de agresiune rus”, Berlinale susţine că nu îi poate exclude sau izola pe cineaştii sau lucrătorii culturali pe baza naţionalităţii lor, deoarece se întâmplă des ca operele lor să conţină critici la adresa regimurilor din ţările din care ei provin.

„Însă este altceva a exclude de la participarea la Berlinale instituţiile oficiale ale statului”, în acest caz fiind vorba de instituţii sau delegaţii ruse, precum şi persoane „care sprijină regimul”, „atât timp cât guvernul rus poartă acest război atroce împotriva Ucrainei”, se precizează în comunicat.

Festivalul este „un loc de întâlnire intercultural” şi „o platformă de dezbatere critică despre evenimente mondiale actuale şi istorice”, amintesc organizatorii.

„Arta şi cultura sunt elemente centrale ale societăţilor democratice, iar festivalurile de film sunt un loc în care artiştii din întreaga lume – indiferent de ţară – îşi pot prezenta operele şi pot intra în dialog”, adaugă comunicatul.

„Numai în spaţii deschise şi creative de reflecţie” filmul şi cultura se pot dezvolta, precizează festivalul.

Berlinale condamnă „ferm” războiul de agresiune al Rusiei, care contravine dreptului internaţional, şi „îşi exprimă solidaritatea cu poporul din Ucraina şi cu toţi cei care se angajează împotriva acestui război”.

Festivalul deplânge invazia rusă şi atacurile împotriva unor obiective civile, precum spitale, şcoli sau blocuri de locuinţe, care au provocat o catastrofă umanitară în Ucraina.

„Gândurile şi empatia noastră se îndreaptă spre victime, spre populaţia care suferă şi spre milioanele de persoane care au fugit” din calea războiului, adaugă textul, care se încheie cu speranţa că în curând se va pune capăt agresiunii ruse şi se va instaura pacea în Ucraina.

La rândul său, Festivalul de la Cannes a anunţat la începutul lunii martie că nu va primi delegaţii ale Rusiei la ediţia de anul acesta (17-28 mai), „atât timp cât invazia rusă din Ucraina continuă”.

„Fidel istoriei sale, care începe în 1939, Festivalul de Film de la Cannes va fi mereu în serviciul artiştilor şi al profesioniştilor din cinema, a căror voce se rídică acum pentru a denunţa violenţa, represiunea, injustiţia, pentru a apăra pacea şi libertatea”, au precizat atunci organizatorii prestigiosului festival, care nu au anunţat o interdicţie generală asupra cineaştilor ruşi.

Şi Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia a transmis deja că va interzice prezenţa delegaţiilor oficiale ruse la eveniment, dar nu îi va opri pe cineaştii ruşi independenţi să participe.



24
/02
/22

CARTEA DE CINEMA Cinefilii care au îndrăgit celebra autobiografie a lui Ingmar Bergman, “Lanterna magică”, apărută şi în română la Editura Meridiane în 1994, s-ar putea să fie puţin dezamăgiţi sau măcar surprinşi de continuarea volumului, lansată la noi cu titlul “Imagini. Viaţa mea în film” şi scoasă recent de Editura Nemira (în traducerea Ioanei Ghişa şi cu o prefaţă de Andrei Gorzo).

21
/02
/22

LEGENDELE DE LA METROPOLIS Arta ei a însemnat enorm pentru filmul românesc. Pe scenă, prezența ei aducea întotdeauna un adevăr puternic, ce însoțea publicul după ce spectacolul s-a terminat.

15
/02
/22

96 de filme românești, lansate în cinematografe, festivaluri naționale și internaționale sau pe platforme de video on demand în 2021, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 16-a ediție a Galei Premiilor Gopo. Cel mai important eveniment care aduce anual în fața publicului și a industriei realizările cinematografiei românești va avea loc în luna aprilie.

14
/02
/22

Serile de luni din martie vor sta sub semnul comediei la Warner TV, care va difuza, după ora 20:00, filme cu peripeții amuzante pentru întreaga familie. Seria va debuta pe 7 martie, cu lungmetrajul „Cei trei Ninja lovesc din nou/ 3 Ninjas Kick Back” (1994), regizat de Charles T. Kanganis.

09
/02
/22

Regizorul și scenaristul polonez Krzysztof Kieślowski va fi celebrat la cea de-a 21-a ediție a TIFF printr-o amplă retrospectivă prilejuită de comemorarea, în 2021, a 80 de ani de la nașterea cineastului. În perioada 17-26 iunie, zece dintre cele mai apreciate opere ale sale vor putea fi revizitate în cadrul secțiunii Close-up Krzysztof Kieślowski, ca parte dintr-un program special dedicat cinematografiei din Polonia, una dintre cele două țări invitate la această ediție de festival.