Berlinale respinge un boicot general împotriva cineaştilor ruşi
https://www.ziarulmetropolis.ro/berlinale-respinge-un-boicot-general-impotriva-cineastilor-rusi/

Festivalul Internaţional de Film de la Berlin s-a pronunţat miercuri împotriva boicotării generale a cineaştilor ruşi ca urmare a războiului declanşat de Rusia în Ucraina, pe care l-a condamnat ferm. Decizii similare au luat anterior şi Cannes-ul şi Veneţia.

Un articol de Ionuţ Mareş|16 martie 2022

Organizatorii Berlinalei au transmis printr-un comunicat că „se poziţionează clar împotriva unui boicot general asupra operelor culturale în funcţie de provenienţa lor, întrucât în acest fel ar fi reprimate şi numeroase voci critice. Iar lumea are nevoie de voci critice”.

De aceea, chiar şi în contextul „criminalului război de agresiune rus”, Berlinale susţine că nu îi poate exclude sau izola pe cineaştii sau lucrătorii culturali pe baza naţionalităţii lor, deoarece se întâmplă des ca operele lor să conţină critici la adresa regimurilor din ţările din care ei provin.

„Însă este altceva a exclude de la participarea la Berlinale instituţiile oficiale ale statului”, în acest caz fiind vorba de instituţii sau delegaţii ruse, precum şi persoane „care sprijină regimul”, „atât timp cât guvernul rus poartă acest război atroce împotriva Ucrainei”, se precizează în comunicat.

Festivalul este „un loc de întâlnire intercultural” şi „o platformă de dezbatere critică despre evenimente mondiale actuale şi istorice”, amintesc organizatorii.

„Arta şi cultura sunt elemente centrale ale societăţilor democratice, iar festivalurile de film sunt un loc în care artiştii din întreaga lume – indiferent de ţară – îşi pot prezenta operele şi pot intra în dialog”, adaugă comunicatul.

„Numai în spaţii deschise şi creative de reflecţie” filmul şi cultura se pot dezvolta, precizează festivalul.

Berlinale condamnă „ferm” războiul de agresiune al Rusiei, care contravine dreptului internaţional, şi „îşi exprimă solidaritatea cu poporul din Ucraina şi cu toţi cei care se angajează împotriva acestui război”.

Festivalul deplânge invazia rusă şi atacurile împotriva unor obiective civile, precum spitale, şcoli sau blocuri de locuinţe, care au provocat o catastrofă umanitară în Ucraina.

„Gândurile şi empatia noastră se îndreaptă spre victime, spre populaţia care suferă şi spre milioanele de persoane care au fugit” din calea războiului, adaugă textul, care se încheie cu speranţa că în curând se va pune capăt agresiunii ruse şi se va instaura pacea în Ucraina.

La rândul său, Festivalul de la Cannes a anunţat la începutul lunii martie că nu va primi delegaţii ale Rusiei la ediţia de anul acesta (17-28 mai), „atât timp cât invazia rusă din Ucraina continuă”.

„Fidel istoriei sale, care începe în 1939, Festivalul de Film de la Cannes va fi mereu în serviciul artiştilor şi al profesioniştilor din cinema, a căror voce se rídică acum pentru a denunţa violenţa, represiunea, injustiţia, pentru a apăra pacea şi libertatea”, au precizat atunci organizatorii prestigiosului festival, care nu au anunţat o interdicţie generală asupra cineaştilor ruşi.

Şi Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia a transmis deja că va interzice prezenţa delegaţiilor oficiale ruse la eveniment, dar nu îi va opri pe cineaştii ruşi independenţi să participe.



20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.