Besoiu, Caramitru şi Stere Gulea despre dispariţia lui Szobi Cseh
https://www.ziarulmetropolis.ro/besoiu-caramitru-si-stere-gulea-despre-disparitia-lui-szobi-cseh/

Moartea celebrului cascador Szobi Cseh i-a îndurerat pe actorii şi regizorii români care au aflat vestea în această dimineaţă. “A fost un artist adevărat, un camarad desăvârşit. Calcula totul exact. A făcut din profesia asta o adevărată artă”, a spus Ion Besoiu, despre fostul său coleg.

Un articol de Petre Ivan|1 august 2014

Regizorul Stere Gulea a declarat că Szobi Cseh, care a încetat din viaţă în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 71 de ani, şi-a iubit meseria „cât se poate de clar”, afirmând că era o persoană „foarte înzestrată, cu iuţeală în gândire şi gesturi”, notează Mediafax.

„Era un om plin de solicitudine şi îşi iubea meseria cât se poate de clar. Era foarte înzestrat. Avea iuţeală atât fizică şi în gesturi, cât şi în gândire. Era clar omul care reprezenta cascadoria în România în acea perioadă. Colaborai cu el foarte uşor, era manierat, civilizat, ponderat, un om cu care puteai foarte bine să colaborezi”, a spus Stere Gulea.

Szobi Cseh

Ion Besoiu

La rândul său, actorul Ion Besoiu spune că l-a respectat foarte mult pe Szobi Cseh, care a făcut din cascadorie o adevărată artă. „Am lucrat cu el, l-am respectat foarte mult. A fost un artist adevărat, un camarad desăvârşit. Calcula totul exact. A făcut din profesia asta o adevărată artă”, a spus Ion Besoiu.

Directorul Teatrului Naţional Bucureşti, actorul Ion Caramitru, a aflat despre decesul lui Szobi Cseh de la ziarişti, în timp ce inspecta şantierul teatrului cu premierul Ponta, el spunând că Szobi Cseh a fost un pionier al cascadoriei, cel care a înfiinţat, de fapt, şcoala românească de cascadorie.

Ion Caramitru

Ion Caramitru

„A fost un pionier al cascadoriei, a fost cel care a înfiinţat şcoala de cascadorie, de fapt, şi a şi jucat roluri în filme în care cascada era una din părţile lui forte. Îmi pare foarte rău! Dumnezeu să-l ierte!”, a spus Caramitru.

„Am lucrat mai puţin cu el, un singur film am făcut. El a lucrat mai mult cu Sergiu Nicolaescu. Îmi pare foarte rău! Nu ştiam, mi-aţi dat o veste… Ştiam că e bolnav, ştiam că are probleme”, a mai spus Ion Caramitru.

Foto cu Ion Besoiu, Ion Caramitru şi Szobi Cseh – Cinemagia

26
/09
/18

Cea de-a 9-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest (19-28 octombrie) introduce secțiunea competitivă Aide à la Distribution. Aceasta oferă șansa unui film prezentat la Cannes, în 2018, care nu și-a găsit încă distribuitor în România, să fie achiziționat și prezentat publicului în cinematografe. Alegerea filmului va fi făcută prin votul publicului dintr-o selecție de opt titluri.

24
/09
/18

"Bunicii despre viață" este o serie educațională creată de “PacPac StudioS”, coordonat de Cătălin Palavescu, regizorul și fondatorul “PacPac”. În cele 11 scurte episoade, 20 de bătrâni răspund la câteva întrebări importante legate de viața omului, printre acestea "Care este cel mai important lucru din viata unui om?" sau "Care ar fi sfatul pentru tinerii din ziua de azi?"...

23
/09
/18

CRONICĂ DE FILM Noul film al veteranului regizor Nicolae Mărgineanu, „Fals tratat de mântuire a sufletului”, este un exemplu de cinema desuet (o dovedește inclusiv titlul prețios), deconectat de la modernitatea actuală a limbajului cinematografic, în ciuda bunelor sale intenții.

21
/09
/18

Grace Kelly şi Prinţul Rainier de Monaco, Jackie Kennedy şi J.F.K., Clark Gable şi Carole Lombard, Adolf Hitler şi Eva Braun, Ernest Hemingway şi Martha Gellhorn, Marilyn Monroe şi Joe DiMaggio, Orson Welles şi Rita Hayworth. Sunt protagoniştii câtorva dintre cele mai frumoase poveşti de iubire spuse vreodată şi pe care telespectatorii le vor putea descoperi la TVR 1 în seria documentară „Iubiri celebre”, producţie BBC.

21
/09
/18

Emilia Clarke, actrița care interpretează rolul lui Daenerys Targaryen, Mama Dragonilor, în "Game of Thrones" - câștigătorul ediției din acest an a premiilor Emmy pentru cel mai bun serial dramatic - a postat o fotografie pe Instagram prezentandu-si noul tatuaj cu dragoni zburători. Poza a devenit virală în doar câteva ore.

20
/09
/18

Vineri,  21 septembrie, filmele bune românești fac Noapte Albă în București și Cluj. Într-o singură noapte, spectatorii vor putea urmări 25 de filme de ficțiune și documentare, o parte din ele în premieră sau încă nelansate în cinema.

20
/09
/18

O șansă de a face bani rapid, 3 prieteni dispuși să riște totul, un oraș împânzit de anturaje criminale și alegeri cu mize uriașe, toate în thriller-ul franțuzesc „Banii sunt bani” / „Money’s money”, un film de la regizorul Géla Babluani, care la debutul în cinematografie impresiona cu forța de a crea suspans așa cum unii nu reușesc într-o carieră întreagă.

20
/09
/18

"Există o fântână a tinereţii: este mintea ta, talentele tale, este creativitatea pe care o aduci în viaţa ta şi în vieţile celor pe care îi iubeşti. Dacă înveţi să foloseşti această sursă, atunci poţi învinge într-adevăr vîrsta." - Sophia Loren.  Considerată un „tezaur naţional“ în Italia natală, Sophia Loren împlineşte, astăzi, 84 de ani. 

19
/09
/18

Zilele acestea au loc filmările pentru „Luca”, cel mai nou film al lui Horațiu Mălăele,un thriller psihologic, cu influențe de neo-noir, de la maeștrii acestui gen: Polanski (Chinatown), Coppola(The Conversation), sau Scorsese (Taxi Driver). Protagonistul va fi arhetipul acestui gen cinematografic: damnatul.