Besoiu, Caramitru şi Stere Gulea despre dispariţia lui Szobi Cseh
https://www.ziarulmetropolis.ro/besoiu-caramitru-si-stere-gulea-despre-disparitia-lui-szobi-cseh/

Moartea celebrului cascador Szobi Cseh i-a îndurerat pe actorii şi regizorii români care au aflat vestea în această dimineaţă. “A fost un artist adevărat, un camarad desăvârşit. Calcula totul exact. A făcut din profesia asta o adevărată artă”, a spus Ion Besoiu, despre fostul său coleg.

Un articol de Petre Ivan|1 august 2014

Regizorul Stere Gulea a declarat că Szobi Cseh, care a încetat din viaţă în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 71 de ani, şi-a iubit meseria „cât se poate de clar”, afirmând că era o persoană „foarte înzestrată, cu iuţeală în gândire şi gesturi”, notează Mediafax.

„Era un om plin de solicitudine şi îşi iubea meseria cât se poate de clar. Era foarte înzestrat. Avea iuţeală atât fizică şi în gesturi, cât şi în gândire. Era clar omul care reprezenta cascadoria în România în acea perioadă. Colaborai cu el foarte uşor, era manierat, civilizat, ponderat, un om cu care puteai foarte bine să colaborezi”, a spus Stere Gulea.

Szobi Cseh

Ion Besoiu

La rândul său, actorul Ion Besoiu spune că l-a respectat foarte mult pe Szobi Cseh, care a făcut din cascadorie o adevărată artă. „Am lucrat cu el, l-am respectat foarte mult. A fost un artist adevărat, un camarad desăvârşit. Calcula totul exact. A făcut din profesia asta o adevărată artă”, a spus Ion Besoiu.

Directorul Teatrului Naţional Bucureşti, actorul Ion Caramitru, a aflat despre decesul lui Szobi Cseh de la ziarişti, în timp ce inspecta şantierul teatrului cu premierul Ponta, el spunând că Szobi Cseh a fost un pionier al cascadoriei, cel care a înfiinţat, de fapt, şcoala românească de cascadorie.

Ion Caramitru

Ion Caramitru

„A fost un pionier al cascadoriei, a fost cel care a înfiinţat şcoala de cascadorie, de fapt, şi a şi jucat roluri în filme în care cascada era una din părţile lui forte. Îmi pare foarte rău! Dumnezeu să-l ierte!”, a spus Caramitru.

„Am lucrat mai puţin cu el, un singur film am făcut. El a lucrat mai mult cu Sergiu Nicolaescu. Îmi pare foarte rău! Nu ştiam, mi-aţi dat o veste… Ştiam că e bolnav, ştiam că are probleme”, a mai spus Ion Caramitru.

Foto cu Ion Besoiu, Ion Caramitru şi Szobi Cseh – Cinemagia

24
/02
/22

CARTEA DE CINEMA Cinefilii care au îndrăgit celebra autobiografie a lui Ingmar Bergman, “Lanterna magică”, apărută şi în română la Editura Meridiane în 1994, s-ar putea să fie puţin dezamăgiţi sau măcar surprinşi de continuarea volumului, lansată la noi cu titlul “Imagini. Viaţa mea în film” şi scoasă recent de Editura Nemira (în traducerea Ioanei Ghişa şi cu o prefaţă de Andrei Gorzo).

21
/02
/22

LEGENDELE DE LA METROPOLIS Arta ei a însemnat enorm pentru filmul românesc. Pe scenă, prezența ei aducea întotdeauna un adevăr puternic, ce însoțea publicul după ce spectacolul s-a terminat.

15
/02
/22

96 de filme românești, lansate în cinematografe, festivaluri naționale și internaționale sau pe platforme de video on demand în 2021, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 16-a ediție a Galei Premiilor Gopo. Cel mai important eveniment care aduce anual în fața publicului și a industriei realizările cinematografiei românești va avea loc în luna aprilie.

14
/02
/22

Serile de luni din martie vor sta sub semnul comediei la Warner TV, care va difuza, după ora 20:00, filme cu peripeții amuzante pentru întreaga familie. Seria va debuta pe 7 martie, cu lungmetrajul „Cei trei Ninja lovesc din nou/ 3 Ninjas Kick Back” (1994), regizat de Charles T. Kanganis.

09
/02
/22

Regizorul și scenaristul polonez Krzysztof Kieślowski va fi celebrat la cea de-a 21-a ediție a TIFF printr-o amplă retrospectivă prilejuită de comemorarea, în 2021, a 80 de ani de la nașterea cineastului. În perioada 17-26 iunie, zece dintre cele mai apreciate opere ale sale vor putea fi revizitate în cadrul secțiunii Close-up Krzysztof Kieślowski, ca parte dintr-un program special dedicat cinematografiei din Polonia, una dintre cele două țări invitate la această ediție de festival.

08
/02
/22

OPINIE Primul lucru care mi-a atras atenţia când m-am uitat pe nominalizările din acest an la Premiile Oscar, anunţate marţi de Academia Americană de Film, a fost numărul mare de filme cu subiecte plasate în trecut.