Best of Duelul viorilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/best-of-duelul-viorilor/

Deja de tradiţie în viaţa muzicală românească, Turneul Internaţional „DUELUL VIORILOR” îşi continuă extraordinarul traseu. În acest an, după ce în perioada 4-15 octombrie vor străbate ţara, cei trei muzicieni, violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail vor ajunge la 2 decembrie pe una dintre cele mai prestigioase scene ale lumii: Carnegie Hall din New York.

Un articol de Petre Ivan|30 septembrie 2016

Rivalitatea dintre Stradivarius și Guarneri este poate una dintre cele mai frumoase lupte din toate timpurile.

Pentru că ea a dat naștere sunetului minunat al viorilor, întrecerea având întotdeauna ca scop obținerea celei mai frumoase experiențe muzicale. Orice mare violonist își perfecționează tehnica și interacționează într-un mod special cu instrumentul atunci când cântă pe asemenea bijuterii.

Astfel, ideea de duel s-a transformat într-o întrecere amiabilă pentru cucerirea publicului, numele sonore ale instrumentelor trecând pe planul al doilea și fiind mult mai mult apreciate calitatea interpretării, sensibilitatea și dăruirea artiștilor.

Repertoriul ales de această dată alcătuiește un program care ar putea fi numit „Best of Duelul viorilor”.

Cei doi violoniști au ales să revină în fața publicului cu cele mai aplaudate piese din edițiile anterioare, o ofertă muzicală ce nu poate fi ratată, cu frumoase pagini din literatura pentru vioară și pian, care le vor pune în valoare măiestria stilistică, virtuozitatea, tehnica, dar și sensibilitatea și dăruirea.

Duelul viorilor este un proiect Radio România

ITINERAR

4 octombrie, ora 19 – Pitești, Centrul multifuncţional

5 octombrie, ora 19 – Iași, Opera Națională RomânăBest of Duelul viorilor

6 octombrie, ora 19 – Roman, Casa de cultură

7 octombrie, ora 19 – Tulcea, Teatrul „Jean Bart”

9 octombrie, ora 19 – Caracal, Teatrul Naţional

10 octombrie, ora 19 – București, Sala Radio

13 octombrie, ora 19 – Turda, Sala Mare a Primăriei

14 octombrie, ora 19 – Deva, Teatrul de Artă

15 octombrie, ora 19 – Alba Iulia, Casa de cultură

Foto: Best of Duelul viorilor – www.duelulviorilor.ro

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.