Beta Cinema se va ocupa de distribuţia la nivel internaţional a filmului românesc „Poziţia copilului”
https://www.ziarulmetropolis.ro/beta-cinema-se-va-ocupa-de-distributia-la-nivel-international-a-filmului-romanesc-pozitia-copilului/

Compania Beta Cinema se va ocupa de distribuţia la nivel internaţional a filmului „Poziţia copilului”, de Călin Netzer, singurul lungmetraj românesc care concurează pentru Ursul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin (7 – 17 februarie).   Protagoniştii din „Poziţia copilului” sunt doi dintre cei mai apreciaţi actori ai momentului, Luminiţa Gheorghiu […]

Un articol de Andrada Văsii|24 ianuarie 2013

Compania Beta Cinema se va ocupa de distribuţia la nivel internaţional a filmului „Poziţia copilului”, de Călin Netzer, singurul lungmetraj românesc care concurează pentru Ursul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin (7 – 17 februarie).

 

Protagoniştii din „Poziţia copilului” sunt doi dintre cei mai apreciaţi actori ai momentului, Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache, în ipostaza de mamă şi fiu, într-o producţie care vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor, despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Filmul este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.

Cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer, după multi-premiatele „Maria” (2003) şi „Medalia de onoare” (2010), concurează pentru trofeul Ursul de Aur alături de peliculele unor cineaşti celebri, precum Steven Soderbergh, Gus Van Sant şi Ulrich Seidl. „Poziţia copilului” este singurul titlu confirmat până acum din partea României în prestigioasa competiţie.

În distribuţia filmului, alături de Luminiţa Gheorghiu (premiată pentru rolul din „Moartea domnului Lăzărescu”) şi Bogdan Dumitrache (câştigător al Premiului pentru cel mai bun actor la Festivalul de Film de la Locarno pentru rolul din „Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, de Adrian Sitaru) figurează nume cunoscute ca Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu şi Vlad Ivanov.

Scenariul este semnat de Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer, directorul de imagine este Andrei Butică, montajul şi sound design-ul îi aparţin Danei Bunescu, decorurile sunt realizate de Mălina Ionescu, costumele, de Irina Marinescu, iar machiajul, de Dana Roseanu şi Domnica Sava. Producătorii filmului sunt Călin Peter Netzer şi Ada Solomon.

„Poziţia copilului” este o producţie Parada Film, în coproducţie cu Hai Hui Entertainment, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Programului MEDIA al Uniunii Europene, Odyssey Communication, BV McCann Erikson, Real Top Media, Etno Media, Teleclub, ThomasVille, cu participarea HBO România.

 

Sursa: Mediafax

21
/10
/14

Anul acesta Rusia va fi invitat de onoare al Târgului Internațional de Carte „GAUDEAMUS” organizat de Radio România. În premieră absolută, românii vor avea parte de o săptămână a mâncărurilor tradiţionale din Rusia (la unul dintre restaurantele din Centrul Vechi al Bucureştiului) și se vor bucura de colecția de aur MOSFILM pe DVD, pentru că Zilele Filmului Rus, deja tradiționale, vor fi dedicate celor 90 de ani de la înființarea concernului cinematografic Mosfilm.

21
/10
/14

Între 3 și 9 noiembrie 2014, Bucureștiul devine scena principală a teatrului independent românesc. Timp de o săptămână, Festivalul Național de Teatru Independent va prezenta cele mai bune producții independente din țară, workshop-uri inedite și conferințe.

21
/10
/14

Sâmbătă, 1 noiembrie, în cadrul seriei de concerte bilunare Jazzaj la ARCUB, va avea loc concertul „Gypsy Blues“, susținut de Emil Bîzgă (trompetă), Marius Vernescu (pian), Toma Zaharia Tomiță (bas) și Tudy Zaharescu (tobe). Evenimentul va avea loc la Sala ARCUB din Str. Batiște nr. 14, de la ora 20:00.

20
/10
/14

Teatrul de Artă Bucureşti prezintă, în premieră, spectacolul “MOARTEA PENTRU PATRIE”. Dragoste, trădare, violență, inocență și uitare. Destinele locuitorilor a trei apartamente dintr-un bloc se întrepătrund într-o disperată luptă pentru supraviețuire urbană. Un spectacol în distribuţia: Constantin Cojocaru, Lucian Ifrim, George Constantinescu, Paula Chirilă, Dana Voicu, Ruxandra Hule.

20
/10
/14

Un studio de înregistrări din Londra a lansat o „provocare” artistică unuia dintre cei mai valoroşi tineri pianişti români, SERGIU TUHUŢIU: studioul s-a oferit să îi înregistreze primul CD dacă reuşeşte să adune 20.000 de like-uri pe pagina sa de Facebook. După ce a făcut public acest pariu pe reţeaua de socializare, povestea s-a transformat într-un fenomen viral, rezultatul fiind acela că în două zile pagina sa a obţinut 24.000 de like-uri, iar înregistrările CD-ului au fost programate pentru finalul verii 2014.

20
/10
/14

Producătorii Ridley Scott şi Lynda Obst lucrează la o miniserie de televiziune, bazată pe cartea "The Hot Zone" a lui Richard Preston, publicată în 1994, despre izbucnirea epidemiilor de febră hemoragică, inclusiv cea provocată de virusul Ebola. Potrivit The Hollywood Reporter, serialul va fi produs de studiourile de televiziune Fox, după un scenariu adaptat de Jeff Vintar.

19
/10
/14

După un program intensiv de filme cu un palmares internațional impresionant și o serie de evenimente speciale inedite, „Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj” și-a desemnat câștigătorii sâmbătă seară. Pelicula „Jacky în regatul femeilor”, de Riad Sattouf, a fost dublu premiată: Cel Mai Bun Film și Cel Mai Bun Scenariu.

19
/10
/14

Filmele câștigătoare ale celor mai importante premii pe Croazetă în acest an, retrospective, invitați celebri și discuții despre cinema pot fi găsite în programul celei de-a 5-a ediții a festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest“ (24-30 octombrie), inițiat și patronat de Cristian Mungiu.

18
/10
/14

Cineastul spaniol Pedro Almodovar a fost recompensat vineri seară, la Lyon, cu premiul Lumière, o distincţie care recompensează un cineast cu o contribuţie remarcabilă în lumea filmului.