Biblia pierduta, record de precomenzi pentru piaţa de carte românească
https://www.ziarulmetropolis.ro/biblia-pierduta-record-de-precomenzi-pentru-piata-de-carte-romaneasca/

Volumul „Biblia pierdută”, de Igor Bergler, ar putea depăşi 8.000 de precomenzi până pe 30 septembrie, cifra reprezentând un record pentru piaţa de carte românească, în condiţiile în care, în România, un bestseller se vinde, în medie, în 5.000 de exemplare pe parcursul unui an sau doi.

Un articol de Petre Ivan|17 septembrie 2015

În numai două săptămâni, editura Rao a primit peste 4.500 de precomenzi pentru Biblia pierduta, cartea care va ajunge în librării pe 1 octombrie, iar perioada de precomandă se încheie la sfârşitul lunii.

În plus, cartea beneficiază de o campanie de marketing fără precedent în România, pagina de Facebook dedicată acesteia depăşind 12.000 de fani în numai patru luni de la lansare, iar cele două trailere ale volumului au adunat peste 24.000 de vizualizări în mai puţin de o lună.

Arta suspansului lui Dan Brown întâlneşte cultura enciclopedică şi umorul lui Umberto Eco. – Calvin Moore, Harvard University

În volumul care va fi tradus în limba engleză de Jean Harris, în mod oficial, profesorul Charles Baker se află în oraşul unde s-a născut Dracula pentru a participa la o conferinţă a celor mai renumiţi istorici din lume.

Neoficial, scopul prezenţei sale în inima Transilvaniei este elucidarea unui mister adânc înrădăcinat în istoria familiei sale. Trei crime macabre, însă, îi schimbă planul de acţiune, iar profesorul se găseşte în centrul unei conspiraţii de proporţii planetare care se derulează de mai bine de jumătate de mileniu.

Membrii organizaţiei controlează pieţele financiare, mass-media şi cele mai importante industrii. Ei supraveghează internetul şi reţelele de socializare şi domină din umbră guvernele din întreaga lume. Singurul lucru care îi poate opri este adevărul ascuns de Dracula în „Biblia lui Gutenberg”.

Una dintre cele mai controversate figuri ale Europei de est, Vlad Ţepeş a finanţat un proiect ambiţios care va schimba faţa întregii lumi. Proiectul: multiplicarea unui mesaj menit a fi descifrat doar de anumiţi iniţiaţi.

În 1455, codul este ascuns în prima lucrare tipărită vreodată – „Biblia B42” cunoscută şi ca „Biblia lui Gutenberg”.

Pe măsură ce Charles Baker descoperă moştenirea familiei sale, acesta dezvăluie o imagine terifiantă a unei lumi confuze în care propaganda nu mai este o exclusivitate a războiului, ci s-a insinuat subtil în viaţa de zi cu zi a fiecărui utilizator permanent conectat şi paradoxal din ce în ce mai deconectat.

Un puzzle de o inteligenţă diabolică. Cea mai bună carte despre conspiraţii din ultimii ani. – Catherine Melissa Park, Columbia University

Despre Igor Bergler

Igor Bergler a studiat, în perioada 1991 – 1995, regie de film la Universitatea Ecologică Bucureşti, iar, între 1993 – 1997, comunicaţii audiovizuale, la Academia de Teatru şi Film Bucureşti.

Are în palmares şapte scurtmetraje, două mediumetraje şi două lungmetraje, în calitate de regizor şi scenarist. A fost, de asemenea, redactor şi realizator de emisiuni.

Foto: Biblia pierduta – facebook

21
/01
/15

Critici de la cele mai mari publicaţii, dar şi de la site-uri specializate din domeniul cărţilor şi al editurilor, au votat cele mai bune cărţi ale secolului 21 publicate în limba engleză, pentru un top realizat de BBC Culture.

20
/01
/15

Editura Humanitas Multimedia a lansat audiobook-ul „Jurnalul Annei Frank", în lectura actriței Ana Ularu. Unul dintre cele mai celebre jurnale din lume, textul scris de tânăra Anne Frank a devenit materie de studiu în multe școli și a avut parte de numeroase adaptări teatrale și cinematografice.

17
/01
/15

Fundația Calea Victoriei a împlinit în această iarnă șapte ani de existență. Alături de lectorii fundației, cursanții au descoperit lumi fabuloase, s-au delectat cu sunetele rafinate ale muzicii clasice și s-au bucurat de poveștile efervescente ale unor oameni speciali, printre care: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu și Tiberiu Soare.

14
/01
/15

Ca în fiecare an, de 15 ianuarie, Televiziunea Română oferă telespectatorilor momente speciale dedicate marelui poet naţional, Mihai Eminescu. Filme documentare, emisiuni de reportaje, momente poetice sau dezbateri culturale despre viaţa şi opera “Luceafărului poeziei româneşti” se regăsesc în programele de miercuri la TVR 2, TVR 3, TVR HD, TVR Internaţional, precum şi online pe portalul TVR+.

13
/01
/15

Joi, 15 ianuarie, de la ora 18.30, la Ceainăria Cărtureşti Verona, va avea loc o audiţie specială Tudor Vianu. În cadrul evenimentului organizat de Editura Casa Radio se va consuma şi o dezbatere despre importanţa personalităţii lui Vianu pentru cultura română, pornind de la dublul CD, Tudor Vianu, Cum se scrie o carte. Conferinţe radiofonice, recent apărut la Editura Casa Radio, în Colecţia „Lecturi pe întuneric”.

12
/01
/15

Scriitorul brazilian Paulo Coelho şi soţia sa, artista Christina Oiticica, au anunţat că vor înfiinţa o fundaţie, pe care o vor inaugura în curând la Geneva, în Elveţia, alături de un muzeu virtual, a dezvăluit duminică săptămânalul Epoca.

06
/01
/15

Există literatură care nu se cuvine povestită folosind convenționalul propozițiilor și frazelor. Există literatură pentru care cuvintele – cuvintele simple, unul lângă altul până la sfârșit – sunt îndeajuns. ”Crăiasa Zăpezii” (Polirom, 2014) de Michael Cunningham din înaltul acestei literaturi coboară.