BiblioCity – manifestări culturale de amploare în Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/bibliocity-manifestari-culturale-de-amploare-in-bucuresti/

BiblioCity a dat startul manifestărilor culturale în Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|20 septembrie 2013

BiblioCity a dat startul manifestărilor culturale în București. Conferința de presă pentru lansarea evenimentului „Ziua turismului Cultural Bucureștean“ a avut loc în Piața Amzei (la intrarea în Teatrul „Ion Creangă“).  Într-un autobuz RATB.  Cultura pentru toți a încăput într-un autobuz, iar la sfârșit cei prezenți s-au putut delecta cu o piesă de teatru reușită.

Este ora 13.10, iar autobuzul este pe jumătate plin. Doi jurnaliști își montează camerele de filmat, şoferul deschide şi închide uşile autobuzului, iar curioșii încep să se adune în jurul maşinii. Ora 13.20: autobuzul aproape s-a umplut: „ce se petrece?’’ întreabă un participant;  „Conferință de presă. De lansare“, răspunde altcineva. Ora 13.30: a început conferința.

Pe 22 septembrie, cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității va avea loc ziua Turismului Cultural Bucureștean. Sau Bucureștiul văzut cu alți ochi – tururi gratis, cu ghizi informați. Excursii prin București, un Bibliocity, pe care credem că îl cunoaștem, dar despre care, se pare, mai avem câteva lucruri de aflat.

BiblioCity – excursii gratuite şi tururi ghidate

Excursiile gratuite vor avea loc după un program prestabilit.

Traseul nr. 1:  TUR PIETONAL ÎN ATELIERELE ARTIŞTILOR DIN BUCUREŞTI. Plecarea, la ora 10.30 din Pasajul Universității.

Traseul nr. 2: DESCOPERĂ ZONA IOANID. Plecarea, la ora 11.00 din fața Librăriei Cărturești-Magheru.

Traseul nr. 3: PLIMBARE PRIN CARTIERUL EVREIESC. Plecarea, la ora 11.00, din fața Templului Coral.

Traseul nr. 4: BUCUREŞTI: DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ ÎN PREZENT. Plecarea, la ora 11.00 și la ora 17.00 din zona Unirii (la ceasul de la Fântână).

Traseul nr. 5: RELIGIE ŞI COMUNISM. Plecarea, la ora 13.00 de la intrarea magazinului H&M (clădirea Unirea Shopping Center).

BiblioCity

Conferința de presă pentru lansarea evenimentului „Ziua turismului Cultural Bucureștean’’ a avut loc în Piața Amzei (la intrarea în teatrul Ion Creangă).

Traseul nr. 6: PE URMELE ARHITECTULUI NICOLAE CERCHEZ. Plecarea, la ora 16.00 din fața gurii de metrou spre Teatrul Național.

Traseul nr. 7: CALEA VICTORIEI – ISTORIC ŞI MODERNITATE. Plecarea, la ora 17.00 din părculețul aflat în fața blocului turn (Piața Națiunilor Unite).

Citiţi şi: BiblioCity – Biblioteca Metropolitană Bucureşti lansează „Ziua Turismului Bucureştean”

Aflat sub motto-ul „Zece zile, Zeci de locații, Zeci de evenimente inspirate din cărți!“ evenimentul este gândit sub forma unor file de carte: Biblio Café, Biblio Scena, Biblio Cinema, Biblio Scriptum, Biblio Atelier, Biblio Junior, Biblio Tour, Biblio Street.

BiblioCity 2

Nicolae Iliescu a fost prezent la conferința de presă ca reprezentant al Bibliotecii Metropolitane București.

Timp de 10 zile, prin intermediul BiblioCity, Biblioteca Metropolitană Bucureşti oferă publicului un maraton de manifestări diverse, show-uri culturale atractive, lansări de carte, reprezentații teatrale, lecturi publice, proiecții de filme, expoziții, simpozioane, ateliere creative, acțiuni de tip Street Art care vor avea ca punct de plecare minunata lume a cărţilor.

Pentru programul complet vizitaţi www.bibliocity.ro

 

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.