Biblioteca Memoria prezintă jurnale, autobiografii şi amintiri
https://www.ziarulmetropolis.ro/biblioteca-memoria-prezinta-jurnale-autobiografii-si-amintiri/

Editura Polirom a lansat o nouă colecţie, „Biblioteca Memoria. Jurnale, autobiografii, amintiri”, un proiect inedit ce răspunde interesului constant al cititorilor pentru memorialistică.

Un articol de Andrada Văsii|18 noiembrie 2013

Editura Polirom a lansat o nouă colecţie, „Biblioteca Memoria. Jurnale, autobiografii, amintiri”, un proiect inedit ce răspunde interesului constant al cititorilor pentru memorialistică.

„Biblioteca Memoria” reuneşte jurnale, memorii şi autobiografii de ieri şi de azi, cărţi rare redate publicului după multă vreme, cărţi consacrate, care şi-au câştigat deja o faimă binemeritată, ori texte inedite.Volumele seriei constituie totodată un necesar recurs la istorie, reunind portretele personalităţilor şi cronica evenimentelor din diferite epoci, pe care le redau din perspective multiple.

Astfel, „Biblioteca Memoria” promite să readucă în atenţia cititorilor literatura confesivă de cea mai bună calitate şi mărturiile despre o lume românească în evoluţie şi constantele ei pe parcursul mai multor secole.

Noul proiect editorial debutează cu volumul Amintiri de la Junimea din Iaşi, semnat de George Panu, ediţie îngrijită, prefaţă şi tabel cronologic de Z. Ornea. În curând disponibil şi ca eBook.

Cel mai important memorialist, în Biblioteca Memoria

Scrise din poziţia de adversar politic al conservatorilor junimişti, Amintirile lui George Panu au contribuit, potrivit lui E. Lovinescu, la fixarea societăţii literare în conştiinţa publică şi l-au transformat pe autor în cel mai important memorialist al grupării.

Citiţi şi: Hotel Universal, romanul Simonei Sora, va fi publicat în Croaţia

Tabloul spiritual al „Junimii” este reconstituit prin descrierea momentelor sale cheie – banchete aniversare, prelegeri, primul ministeriat al lui Maiorescu, politica printre junimişti –, dar şi prin portrete celebre – Eminescu, Creangă, Pogor, Alecsandri sau Carp.

Biblioteca Memoria

Noul proiect editorial ,,Biblioteca Memoria”

Apărute iniţial în publicaţia Săptămâna, mărturiile lui George Panu dovedesc intuiţie de gazetar experimentat şi captivează cititorul prin farmecul relatării şi detalii mai puţin cunoscute din istoria grupării.

„Amintirile lui G. Panu se referă – strict vorbind – la numai trei ani din viaţa «Junimii» (1872-1875). Li s-ar putea deci reproşa că nu sunt suficient de concludente sau că sunt lacunare. Observaţia ar putea fi înregistrată, dacă am sta înaintea unei cronici sau a unor procese-verbale comentate. Scrierea lui Panu ţine însă de o altă încrengătură, în care climatul particular e acel al memoriilor, cu tot ceea ce semnifică şi presupune genul” nota Z. Ornea.

„Autorul operează cu material şi personaje reale, expunerea e directă, iar fabulaţia păstrează (pentru perioada circumscrisă) cronologia strictă a evenimentelor. Aşa cum au fost (sau tocmai de aceea), voit dezlânate, repudiind organizarea metodică, deloc calofile, Amintirile lui Panu au rămas. Nu numai ca un document doldora de informaţii şi un tablou psihologic, de atmosferă, al ilustrei grupări, ci ca o pagină cu totul notabilă a literaturii noastre memorialistice”, mai spunea Z. Ornea.

Foto credit: Biblioteca Memoria. Jurnale, autobiografii, amintiri

03
/03
/16

Romanul Toate bufniţele, de Filip Florian, a fost publicat în Germania, la Editura Matthes & Seitz (Berlin), în traducerea lui Georg Aescht, cu titlul Alle Eulen. Cel mai recent roman semnat de Filip Florian, a obținut Premiul pentru „Cea mai bună carte a anului”, secțiunea „Beletristică”, la Gala „Bun de Tipar”, ediția a II-a, 2013.

02
/03
/16

Anul acesta, festivalul Serile Filmului Românesc îl aduce în fața cinefililor pe actorul Mircea Diaconu, cu cele mai bune filme ale carierei sale. Ediția a VII-a a festivalului Serilor Filmului Românesc va avea loc la Iași, între 4 și 8 mai 2016

01
/03
/16

Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează miercuri, 2 martie, cu începere de la ora 17:00, ședința a XX-a din seria nouă a Prelecțiunilor Junimii. Evenimentul se va desfășura în Galeriile Pod-Pogor iar prelector va fi Mihai Fulger, redactorul-șef al Cinematecii Române, jurnalist, critic și selecționer de film, care va susține o conferință cu tema „Autorul total – Charlie Chaplin”.

01
/03
/16

Cristian Teodorescu este autorul romanului Medgidia, orașul de apoi, unul dintre cele mai apreciate și premiate titluri apărute în anul editorial 2009. În perioada 2-17 martie 2016, Cristian Teodorescu, unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani, va susține un turneu de lecturi publice din cel mai recent roman, Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui, apărut la Editura Cartea Românească.

26
/02
/16

Mircea Cărtărescu participă, în perioada 4 - 10 martie, la un turneu de promovare organizat în Germania şi Austria, cu ocazia publicării la editura vieneză Paul Zsolnay a traducerii volumului de povestiri "Frumoasele străine". Volumul va fi prezentat în Germania, la Saarbrücken, Ingolstadt şi München, şi în Austria, la Salzburg, Graz şi Viena.

24
/02
/16

Miercuri, 2 martie, de la ora 18.00, la Librăria Cărturești Verona (Str. Pictor Arthur Verona 13-15, București), va avea loc un eveniment dedicat unuia dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani, Gheorghe Crăciun, prilejuit de apariția a două noi titluri în seria de autor pe care Editura Cartea Românească i-a dedicat-o.

23
/02
/16

Nu mai puţin de 600.000 de dolari au strâns un grup de patruzeci de instituţii media din Iran, în scopul asasinării scriitorului Salman Rushdie, autorul cărţii "Versetele satanice". Anunţul instituţiilor media de stat coincide cu aniversarea decretului islamic, emis de ayatollahul Ruhollah Khomeini.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

19
/02
/16

Regizorul de film Cristi Puiu a participat, miercuri seară, la campania "Librar pentru o zi", organizată de Librăria Bizantină din Bucureşti, unde le-a recomandat cititorilor mai multe volume, declarând că vede cărţile ca pe "nişte pietre pe care calci pentru a traversa un pârâu".