Biblioteca Memoria prezintă jurnale, autobiografii şi amintiri
https://www.ziarulmetropolis.ro/biblioteca-memoria-prezinta-jurnale-autobiografii-si-amintiri/

Editura Polirom a lansat o nouă colecţie, „Biblioteca Memoria. Jurnale, autobiografii, amintiri”, un proiect inedit ce răspunde interesului constant al cititorilor pentru memorialistică.

Un articol de Andrada Văsii|18 noiembrie 2013

Editura Polirom a lansat o nouă colecţie, „Biblioteca Memoria. Jurnale, autobiografii, amintiri”, un proiect inedit ce răspunde interesului constant al cititorilor pentru memorialistică.

„Biblioteca Memoria” reuneşte jurnale, memorii şi autobiografii de ieri şi de azi, cărţi rare redate publicului după multă vreme, cărţi consacrate, care şi-au câştigat deja o faimă binemeritată, ori texte inedite.Volumele seriei constituie totodată un necesar recurs la istorie, reunind portretele personalităţilor şi cronica evenimentelor din diferite epoci, pe care le redau din perspective multiple.

Astfel, „Biblioteca Memoria” promite să readucă în atenţia cititorilor literatura confesivă de cea mai bună calitate şi mărturiile despre o lume românească în evoluţie şi constantele ei pe parcursul mai multor secole.

Noul proiect editorial debutează cu volumul Amintiri de la Junimea din Iaşi, semnat de George Panu, ediţie îngrijită, prefaţă şi tabel cronologic de Z. Ornea. În curând disponibil şi ca eBook.

Cel mai important memorialist, în Biblioteca Memoria

Scrise din poziţia de adversar politic al conservatorilor junimişti, Amintirile lui George Panu au contribuit, potrivit lui E. Lovinescu, la fixarea societăţii literare în conştiinţa publică şi l-au transformat pe autor în cel mai important memorialist al grupării.

Citiţi şi: Hotel Universal, romanul Simonei Sora, va fi publicat în Croaţia

Tabloul spiritual al „Junimii” este reconstituit prin descrierea momentelor sale cheie – banchete aniversare, prelegeri, primul ministeriat al lui Maiorescu, politica printre junimişti –, dar şi prin portrete celebre – Eminescu, Creangă, Pogor, Alecsandri sau Carp.

Biblioteca Memoria

Noul proiect editorial ,,Biblioteca Memoria”

Apărute iniţial în publicaţia Săptămâna, mărturiile lui George Panu dovedesc intuiţie de gazetar experimentat şi captivează cititorul prin farmecul relatării şi detalii mai puţin cunoscute din istoria grupării.

„Amintirile lui G. Panu se referă – strict vorbind – la numai trei ani din viaţa «Junimii» (1872-1875). Li s-ar putea deci reproşa că nu sunt suficient de concludente sau că sunt lacunare. Observaţia ar putea fi înregistrată, dacă am sta înaintea unei cronici sau a unor procese-verbale comentate. Scrierea lui Panu ţine însă de o altă încrengătură, în care climatul particular e acel al memoriilor, cu tot ceea ce semnifică şi presupune genul” nota Z. Ornea.

„Autorul operează cu material şi personaje reale, expunerea e directă, iar fabulaţia păstrează (pentru perioada circumscrisă) cronologia strictă a evenimentelor. Aşa cum au fost (sau tocmai de aceea), voit dezlânate, repudiind organizarea metodică, deloc calofile, Amintirile lui Panu au rămas. Nu numai ca un document doldora de informaţii şi un tablou psihologic, de atmosferă, al ilustrei grupări, ci ca o pagină cu totul notabilă a literaturii noastre memorialistice”, mai spunea Z. Ornea.

Foto credit: Biblioteca Memoria. Jurnale, autobiografii, amintiri

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.