Biblioteca Memoria prezintă jurnale, autobiografii şi amintiri
https://www.ziarulmetropolis.ro/biblioteca-memoria-prezinta-jurnale-autobiografii-si-amintiri/

Editura Polirom a lansat o nouă colecţie, „Biblioteca Memoria. Jurnale, autobiografii, amintiri”, un proiect inedit ce răspunde interesului constant al cititorilor pentru memorialistică.

Un articol de Andrada Văsii|18 noiembrie 2013

Editura Polirom a lansat o nouă colecţie, „Biblioteca Memoria. Jurnale, autobiografii, amintiri”, un proiect inedit ce răspunde interesului constant al cititorilor pentru memorialistică.

„Biblioteca Memoria” reuneşte jurnale, memorii şi autobiografii de ieri şi de azi, cărţi rare redate publicului după multă vreme, cărţi consacrate, care şi-au câştigat deja o faimă binemeritată, ori texte inedite.Volumele seriei constituie totodată un necesar recurs la istorie, reunind portretele personalităţilor şi cronica evenimentelor din diferite epoci, pe care le redau din perspective multiple.

Astfel, „Biblioteca Memoria” promite să readucă în atenţia cititorilor literatura confesivă de cea mai bună calitate şi mărturiile despre o lume românească în evoluţie şi constantele ei pe parcursul mai multor secole.

Noul proiect editorial debutează cu volumul Amintiri de la Junimea din Iaşi, semnat de George Panu, ediţie îngrijită, prefaţă şi tabel cronologic de Z. Ornea. În curând disponibil şi ca eBook.

Cel mai important memorialist, în Biblioteca Memoria

Scrise din poziţia de adversar politic al conservatorilor junimişti, Amintirile lui George Panu au contribuit, potrivit lui E. Lovinescu, la fixarea societăţii literare în conştiinţa publică şi l-au transformat pe autor în cel mai important memorialist al grupării.

Citiţi şi: Hotel Universal, romanul Simonei Sora, va fi publicat în Croaţia

Tabloul spiritual al „Junimii” este reconstituit prin descrierea momentelor sale cheie – banchete aniversare, prelegeri, primul ministeriat al lui Maiorescu, politica printre junimişti –, dar şi prin portrete celebre – Eminescu, Creangă, Pogor, Alecsandri sau Carp.

Biblioteca Memoria

Noul proiect editorial ,,Biblioteca Memoria”

Apărute iniţial în publicaţia Săptămâna, mărturiile lui George Panu dovedesc intuiţie de gazetar experimentat şi captivează cititorul prin farmecul relatării şi detalii mai puţin cunoscute din istoria grupării.

„Amintirile lui G. Panu se referă – strict vorbind – la numai trei ani din viaţa «Junimii» (1872-1875). Li s-ar putea deci reproşa că nu sunt suficient de concludente sau că sunt lacunare. Observaţia ar putea fi înregistrată, dacă am sta înaintea unei cronici sau a unor procese-verbale comentate. Scrierea lui Panu ţine însă de o altă încrengătură, în care climatul particular e acel al memoriilor, cu tot ceea ce semnifică şi presupune genul” nota Z. Ornea.

„Autorul operează cu material şi personaje reale, expunerea e directă, iar fabulaţia păstrează (pentru perioada circumscrisă) cronologia strictă a evenimentelor. Aşa cum au fost (sau tocmai de aceea), voit dezlânate, repudiind organizarea metodică, deloc calofile, Amintirile lui Panu au rămas. Nu numai ca un document doldora de informaţii şi un tablou psihologic, de atmosferă, al ilustrei grupări, ci ca o pagină cu totul notabilă a literaturii noastre memorialistice”, mai spunea Z. Ornea.

Foto credit: Biblioteca Memoria. Jurnale, autobiografii, amintiri

02
/02
/18

Editura Humanitas Fiction îi așteaptă pe iubitorii de carte miercuri, 7 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Dincolo de iarnă de Isabel Allende, recent apărut la Editura Humanitas Fiction, în traducerea Corneliei Rădulescu.

01
/02
/18

Cartea „Acum ne despărțim (povestiri inedite)”, în traducerea Iuliei Arsintescu, a fost publicată la Editura Art în anul 2016. Volumul reunește paisprezece proze scurte redescoperite recent în Arhivele Truman Capote ale Bibliotecii Publice din New York, publicate pentru prima dată în volum la sfârșitul anului 2015, la douăzeci și nouă de ani de la moartea autorului.

25
/01
/18

"Nu vreau să spun După mine, potopul!, chiar dacă îl prevăd" - Neagu Djuvara. Una dintre cele mai rafinate personalităţi ale culturii române, a murit astăzi, 25 ianuarie, la vârsta de 101 ani, într-un spital privat din Capitală, unde era internat de mai multă vreme, în urma unei pneumonii.

21
/01
/18

În perspectiva celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918 şi cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi în parteneriat cu Asociația Identitate Culturală Contemporană anunţă lansarea aplicaţiei mobile „Muzeul Hărţilor - Lumea pe hartă”, eveniment cultural sub egida Zilei Culturii Naţionale.

19
/01
/18

Mai multe manuscrise originale ale scriitorului american Stephen King au fost distruse într-o inundaţie care a avut loc la o librărie aflată în oraşul Bangor din statul american Maine. Din cauza inundaţiei, librăria Gerald Winters And Son a pierdut 2.000 de cărţi, reprezentând 90% din inventar.

18
/01
/18

Muzeul Național Cotroceni organizează marți, 23 ianuarie, de la ora 18.00, prima întâlnire din cadrul programului „Conversații la muzeu”. Intitulată „Captivitatea esteticului, între zidurile istoriei și presiunile politice. O fatalitate?”, conferința de debut va fi susținută de criticul şi istoricul literar Dan C. Mihăilescu și va fi moderată de jurnalistul și mediatorul cultural Matei Martin.

11
/01
/18

Se împlinesc, iată, pe 15 ianuarie, 168 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, ocazie cu care vă propunem să ne reamintim de acesta prin intermediul unor scurte fragmente din corespondența sa cu Veronica Micle, extrase din volumul „Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit” (Polirom, 2000).

Page 30 of 102« First...1020...2829303132...405060...Last »