BIEFF 2014: Alejandro Jodorowsky revine pe marile ecrane din București
https://www.ziarulmetropolis.ro/bieff-2014-alejandro-jodorowsky-revine-pe-marile-ecrane-din-bucuresti/

BIEFF aduce în România cel mai recent film al maestrului cinema-ului de avangardă, Alejandro Jodorowsky, vineri, 12 decembrie, la Cinema Elvira Popescu.

Un articol de Liliana Matei|26 noiembrie 2014

După o absenţă de aproape 25 de ani, „marele vrăjitor al midnight movies” (aşa cum este supranumit de publicaţia Hollywood Reporter) revine pe marile ecrane cu lungmetrajul său din 2013, LA DANZA DE LA REALIDAD, care a avut premiera anul trecut în cadrul celebrei secțiuni canneze Quinzaine des Réalisateurs.

Continuând colaborarea de termen lung cu unul dintre cei mai admirabili parteneri ai săi, BIEFF prezintă publicului român, în colaborare cu Quinzaine des Réalisateurs, proiecția-eveniment dedicată familei Jodorowsky. LA DANZA DE LA REALIDAD va fi precedat de premiera românească a debutului regizoral al fiului maestrului – THE VOICE THIEF, de Adan Jodorowsky.

Adan Jodorowsky este de asemenea autorul muzicii în filmul tatălui său, iar Brontis Jodorowsky, celălalt fiu al maestrului, joacă rolul principal în LA DANZA DE LA REALIDAD.

Cunoscut pentru faimoasele sale filme suprarealiste din anii ‘60 şi ’70 (El Topo, The Holy Mountain), Alejandro Jodorowsky creează o privire semi-auto-biografică asupra copilăriei sale din orăşelul cilian Tocopilla, în anii ‘30. Filmul combină istoria personală a regizorului cu metafore, mitologie şi poezie, reflectând filosofia cineastului comform căreia realitatea nu este una obiectivă, ci mai degrabă un dans creat de către imaginaţia noastră.

The New York Times îl caracterizează astfel: „Amestecul de eleganță vizuală şi perversitate amintește de Luis Buñuel, dar şi de compatriotul domnului Jodorowsky, Raúl Ruiz. Străzile din Tocopilla sunt îmbibate în acelaşi tip de realism magic ce a animat satul Macando al lui Gabriel García Márquez de partea cealaltă a continentului, precum și de un sentiment tragic al istoriei.” (A.O. Scott)

Adan Jodorowsky debutează cu drama experimentală barocă THE VOICE THIEF, având în rolurile principale pe Asia Argento şi pe fratele regizorului, Cristobal Jodorowsky. Filmul are loc într-un Miami mitic şi urmăreşte odiseea nocturnă a protagonistului, în căutarea vocii soţiei sale, cântăreaţă de operă. „Infuzat cu umor şi absurd, filmul (…) este în aceeaşi măsură un eseu axat pe căutarea esenţei umanităţii, pe cât este o contamplare a sinelui alienat într-o lume invadată de supra-sexualitate, rebeliune şi disperare.” (Ioana Mischie, Nisimazine)

Profesioniști ai filmului european, invitați la BIEFF

Fidel misiunii sale de a promova cinema-ul experimental românesc, BIEFF aduce în atenția publicului, dar și a juriului Competiției Internaționale, cele mai recente experimente vizuale autohtone.

În acest an, BIEFF facilitează întâlnirea artiștilor români cu profesioniști europeni de calibru ai industriei de cinema: Anne Delseth – Membru al comitetului de selecție al Quinzaine des Réalisateurs, Cannes Film Festival; Theus Zwakhals – Selecționer al secțiunii de scurtmetraj, Festivalul Internaţional de Film Rotterdam; Jonathan Pouthier – Responsabil de programele de cinema, Centre Pompidou Paris; Marion Poeth – Director de program, Festivalul Cinedans Dance on Screen Amsterdam; și Ileana Bîrsan – critic și jurnalist de film.

Filmul experimental românesc

Majoritatea titlurilor românești sunt premiere internaționale, ce abordează cu incisivitate zone estetice puțin explorate, de obicei, în filmul autohton.

„Sub marca Warden Collective, în DAUGHTER OF THE EARTH folclorul românesc obține un make-over al secolului XXI, sub semnătura lui Vlad Feneşan. Combinând costume tradiționale și tiparele lor vizuale cu estetica pixel (prezentă și în sunetele 8-bit ale coloanei sonore electronice), filmul este o creaţie glitzy, plină de farmec dar și jucăușă.” (Andrei Tănăsescu, BIEFF)

O altă revizitare a mitologiei este lucrarea conceptuală DEATH BY DIAMONDS & PEARLS, semnată de Carioca Studio, un film ce „pune sub semnul întrebării ideea condiției umane în diferite perioade de timp și interacțiunea noastră cu această apartenență spirituală. Acest lucru face ca publicul să se gândească la probleme legate de semnificația și prezența miturilor în viața noastră în secolul XXI.” (Carioca Studio)

„I WILL NEVER WALK ALONE de Carmen Lidia Vidu (cunoscută pentru inovatoarele sale performance-uri multimedia) este o portavoce îndreptată către glasul nostru intern. Pe măsură ce tensiunea dezvăluită intre personalitățile interioare și exterioare ale naratoarei revelează straturile singurătății ei, regizoarea ne aminteşte că nu suntem cu adevărat singuri.” (Andrei Tănăsescu, BIEFF)

Inspirat de dicteul lui Susan Sontag („timpul poziționează în cele din urmă majoritatea fotografiilor, chiar și pe cele mai amatoricești, la nivel de artă”), ON PHOTOGRAPHY, de artistul vizual Alex Gâlmeanu este un omagiu adus timpului, valorii pe care acesta o conferă obiectelor şi spectatorului ca mediator al acestora.
Poemul vizual PLEASE BE PATIENT (WHILE WE FUCK YOU) de Andrei Popa, este o metaforă despre societatea în care trăim și direcția în care se îndreaptă dacă este determinată exclusiv de profit.

„SILENT PLACES este o colaborare inedită între coregraful-regizor Simona Deaconescu şi directorul de imagine Oleg Mutu, un dance-film bazat pe examinarea vieții interioare a personajelor, surpinzând nedumeririle, întrebarile și temerile lor într-un moment de intimitate. Prin mișcare și acțiune cele 5 personaje înfățișează sentimente care se transformă în agonie, sunt oameni prizonieri ai libertății infinite într-un spațiu infinit.” (Hotnews)

Secolul XX este distilat până la elementele sale esenţiale, în CINESCOPE, lecția de istorie a lui Mircea Bobînă. Reamintind, din punct de vedere formal, de montajul intelectual al sovieticilor, precum și de umorul ironic al lui Bruce Conner, imagini de arhivă si momente istorice sunt montate împreună pentru a rândui măretia și condiţia omului modern.

Seria de experimente cinematice este continuată de două scurtmetraje foarte interesante ale unor studenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti.

Încă o mostră a resemantizării creative a materialului found footage, VISUL DE AUR de Alex Mironescu „este o încercare de a deconstrui procesul de comunicare propagandistică, surprinzând elementele non-verbale de limbaj al corpului, caracteristice lui Adolf Hitler, suprapuse pe discursul foarte original al lui Nicolae Ceaușescu, cu scopul de a observa tehnici eficiente de manipulare.” (Alex Mironescu)

Un film intim, chinuit de gânduri, AUTISM de Alexandru Petru Bădeliţă îşi întoarce privirea către forțele externe opresive (politică, religie), care împovăreaza sufletul omului. Prinși între claustrofobia depresivă a tânărului protagonist și apartamentul său, îl observăm urmându-și rutina zilnică, în încercarea de a stăvili o anxietate în continuă creștere. Prin puterea expoziţiei, cinema-ul devine astfel un catharsis terapeutic atât pentru protagonist cât și pentru spectator.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.