Cea de-a şasea ediţie a Bucharest International Experimental Film Festival (BIEFF) este una itinerantă şi va debuta duminică, la Cinema Muzeul Ţăranului, de la ora 19.00, cu proiecţia a şase scurtmetraje care au ca temă criza refugiaţilor.
Un articol de Petre Ivan|23 noiembrie 2015
Proiecţia de deschidere a BIEFF reuneşte şase scurtmetraje cu tematică dedicată drepturilor omului, ce pun în discuţie graniţa atât de fragilă între statutul de imigrant şi cel de refugiat, precum şi situaţiile în care anumite categorii devin refugiaţi în propria ţară, şi va fi urmată de o dezbatere organizată în colaborare cu PoliticALL.
Selecţia BIEFF este organizată şi în acest an în jurul a cinci teme de interes – Migrants, Refugees & Inner Conflicts, Body Expressivity, Love as the Sweetest Experiment, Youth Rituals şi Experimente Cinematografice Româneşti, iar ediţia se va desfăşura pe parcursul întregii luni decembrie.
Din programul proiecţiilor de duminică fac parte filmele
„Butter Lamp” (Franţa – China, 2013), de Hu Wei, nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj 2015,
„Einspruch VI” (Elveţia, 2012), de Rolando Colla, câştigătorul premiului special al juriului la Clermond-Ferrarnd 2012 şi nominalizat la premiile Academiei de Film Europene, „Impossible Exchange” (Liban, 2011), de Mahmoud Hojeij, prezentat la Festivalul de la Berlin 2012,
„Connection Lost” (România – Turcia, 2012), de Paula Oneţ şi Manuela Borza, „Démontable” (Olanda, 2014), de Douwe Dijkstra, şi
„New Year’s Eve 2014″ (România, 2014), de Artur Boruzs.
BIEFF susţine creaţiile inovatoare, atât la nivel conceptual şi tematic, cât şi formal şi stilistic, şi artiştii cu viziuni profund personale asupra realităţii contemporane, care, în acelaşi timp, explorează cu îndrăzneală limitele limbajului cinematografic.
Foto: BIEFF 2015 – facebook