BIFF 13, între 28 iunie și 2 iulie la Cinema Elvira Popescu și Cinema Muzeul Țăranului
https://www.ziarulmetropolis.ro/biff-13-intre-28-iunie-si-2-iulie-la-cinema-elvira-popescu-si-cinema-muzeul-taranului/

Cea de-a treisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (BIFF) va avea loc între 28 iunie şi 2 iulie 2017 la Cinema Elvira Popescu şi Cinema Muzeul Țăranului. Bucureştiul va fi şi anul acesta gazda unui eveniment recunoscut pe plan internaţional, care a strâns de-a lungul a 12 ani un public numeros.

Un articol de Petre Ivan|30 mai 2017

Festivalul Internațional de Film București (BIFF), cel mai longeviv festival competițional de lungmetraj din capitală, va aduce publicului proiecții speciale și evenimente dedicate copiilor și adulților: proiecții în premierã în România, întâlniri cu realizatorii, lansări de carte, workshop-uri, master-class-uri și multe altele.

Dintre evenimentele din acest an, semnalăm proiecțiile speciale ale  filmelor On The Beach at Night Alone, în regia sud-coreeanului Sang-soo Hong, film câștigător al Ursului de Aur pentru cea mai bună actriță în rol principal – Min-hee Kim (cunoscută publicului pentru rolul din The Handmaiden) și  The Net (Geumul), în regia lui Kim Ki-Duk, ambele vor fi proiectate cu sprijinul de Ambasadei Republicii Coreea.

Cea de-a treisprezecea ediție a festivalului a fost sărbătorită în avans pe data de 24 mai 2017, la Palatul Elisabeta, cu o seară dedicată la care au fost prezenți membri ai Casei Regale și organizatorii festivalului, alături de reprezentanți ai Uniunii Cineaștilor din România, Membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București, reprezentanți ai mediului economic și de afaceri, alături de personalități ale societății civile.

BIFF

Din juriul festivalului dezvăluim în acest moment câteva nume: actrița Franziska Petri (THE HEART IS A DARK FOREST, LONG SHADOWS, MEMORY, FOR MIRIAM – film cu care câștigă Premiul pentru Cea Mai Bună Actriță în Spania, Franța și la Berlinale în 2009, iar în 2012 este aclamată pentru extraordinara performanță în IZMENA – BETRAYAL, în regia lui Kirill Serebrennikov), actorul de origine chiliană Boris Jodorowsky (THE DANCE OF REALITY, ENDLESS POETRY, ambele regizate de tatăl său, Alejandro Jodorowsky) și Carla Vulpiani (Director de Programe la Festivalul Internațional de Film de la Milano).

Foto: BIFF – facebook.com/BucharestInternationalFilmFestival/

18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.