Bilet de lup – expoziţie de fotografie la Dianei 4
https://www.ziarulmetropolis.ro/bilet-de-lup-expozitie-de-fotografie-la-dianei-4/

Ministerul Afacerilor Externe prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Asociaţia Stindard şi Televiziunea Română vă invită la vernisajul expoziţiei Bilet de lup.

Un articol de Andrada Văsii|14 decembrie 2013

Ministerul Afacerilor Externe prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Asociaţia Stindard şi Televiziunea Română vă invită la vernisajul expoziţiei Bilet de lup. 

Evenimentul va avea loc miercuri la Dianei 4, 18 decembrie 2013, începând cu orele 18:00.

Fotografiile au fost realizate de-a lungul a trei ani de prospecţii şi filmări în Siberia şi Republica Moldova pentru realizarea filmului documentar ,,Bilet de lup”.

Lucrările, realizate de Veaceslav Cebotari, Ionuţ Piţurescu, Augustin Bucur, Andrei Rădulescu, Mihai Ţucă, Cătălin Dobre şi Manuela Morar, prezintă drumul echipei de filmare prin peisajul de tranziţie al fostului URSS, în timp ce documentează în ,,portrete de familie” destinele foştilor deţinuţi politici care trăiesc în regiunea Kolyma – Ust-Nera – Susuman – Ust-Omchag – Yagodnoe – Magadan – o “zonă închisă” înainte de 1991, situată în Estul Extrem al Rusiei.

Bilet de lup

Fotografie din seria Bilet de lup

Faptele relatate încep în perioada instaurării regimului de teroare care a decis organizarea Moldovei ca Republică socialistă după anul 1940, când numeroşi români basarabeni cad victime denunţurilor şi sunt arestaţi de NKVD. Acuzaţi de activism antisovietic sau colaboraţionism cu armata română, aceştia sunt condamnaţi la detenţie în lagăre în condiţii severe şi trimişi dincolo de Cercul Polar, la minele de aur de pe Kolyma.

La eliberarea din lagăre, majoritatea deţinutilor nu s-au mai putut întoarce acasă. Biletul de Lup – viza din paşaportul fiecăruia – le interzicea să revină în ţara de origine sau să trăiască la mai puţin de 100 km de marile oraşe. În schimb, puteau să-şi intemeieze o familie şi să se stabileasca într-una din coloniile muncitoreşti ridicate în apropierea lagărelor. Călătoria echipei de filmare călăuzite de fostul deţinut politic Vasile Kovaliov reprezintă o incursiune prin istoria intimă a Kolymezilor şi pretextul pentru a descoperi “geografia” unei societăţi arestate pe locul fostelor lagăre sovietice din Siberia.

Filmul documentar ,,Bilet de lup” va avea premiera în prima parte a anului 2014.

Foto credit: Bilet de lup

04
/10
/22

Gaep prezintă „Ecologies of Repair” (10 septembrie – 5 noiembrie 2022), o expoziție de lucrări noi de la opt artiste emergente – Amaia Molinet, Anca Bucur, Andreea Medar & Mălina Ionescu, Diana Popuț, Lucia Ghegu, Stanca Soare și Thea Lazăr – care aduc în discuție relația umanului cu non-umanul și dinamicile construire-distrugere, risipă-creație, extracție-adiție.

02
/10
/22

Un fotograf român explorează pentru prima dată viața sălbatică prin prisma emoțiilor transmise de păsări și animale. Este vorba despre Rareș Beșliu și expoziția „Emoții”, un preview al albumului fotografic cu același nume, ce va fi lansat în primăvara anului viitor.

29
/09
/22

Între 30 septembrie și 2 octombrie, în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, va putea fi vizitată în sala Auditorium (nivel -1) a MARe/Muzeul de Artă Recentă (B-dul Primăverii nr. 15, București) LIVE, instalația de artă video realizată de artistul vizual Alex Manea (n. 1988), care combină cele două mari pasiuni ale acestuia: arta vizuala și filmele.

29
/09
/22

Muzeul-Atelier Școala de la Piscu, un proiect care valorifică inteligent patrimoniul local, inițiat de Virgil Scripcariu (sculptor) și Adriana Scripcariu (istoric de artă), se află printre câștigătorii premiilor European Heritage Awards / Europa Nostra Awards 2022, cele mai de seamă distincții pentru profesioniștii patrimoniului cultural european, în cadrul secțiunii „Educație, Formare și Meșteșug”.