Biletele pentru Concertul de deschidere și Finala de Pian a Concursului Enescu 2016 s-au epuizat
https://www.ziarulmetropolis.ro/biletele-pentru-concertul-de-deschidere-si-finala-de-pian-a-concursului-enescu-2016-s-au-epuizat/

Biletele pentru concertul de gala care deschide ediţia 2016 a Concursului Enescu (3-25 septembrie, Bucureşti), avându-i ca solişti invitaţi pe laureaţii Anna Țifu (vioară), Valentin Răduţiu (violoncel) şi Mihai Ritivoiu (pian) şi biletele pentru Finala de Pian a competiţiei s-au epuizat. Publicul mai poate achiziţiona bilete la mai multe recitaluri extraordinare, precum şi la galele finale de Vioară şi Violoncel din cadrul Concursului Enescu 2016.

Un articol de Petre Ivan|11 august 2016

Desfășurat într-un nou concept, Concursul Internațional George Enescu 2016 aduce pe scena Ateneului Român între 3 și 25 septembrie, alături de 174 de tineri artiști din întreaga lume, care intră în competiție, nume consacrate ale scenei mondiale, laureați din anii anteriori care și-au dezvoltat o carieră internațională, precum și câștigătorii competiției din 2014, care vor susține recitaluri extraordinare.

Publicul mai poate găsi bilete la recitaluri extraordinare, precum și la câteva finalele cu orchestră desfășurate în cadrul competiției. Prețul unui bilet variază între 40 și 50 de lei.

În premieră, trei artiști consacrați, deopotrivă membri ai juriului acestei ediții a Concursului Enescu vor susține recitaluri extraordinare pe scena Ateneului Român în zilele de 7, 16 și 22 septembrie, astfel:

Pe 7 septembrie, de la ora 19.00, va susține un recital extraordinar violoncelistul David Geringas, acompaniat la pian de Ian Fountain.  De origine lituaniană, violoncelistul David Geringas este unul dintre cei mai apreciați artiști concertiști la nivel internațional.

Violonistul român Florin Croitoru, acompaniat la pian de Verona Maier va urca pe scena Ateneului Român, pe 16 septembrie, de la ora 19.00. Recunoscut drept unul dintre cei mai talentați violoniști români ai generației sale, Florin Croitoru a prezidat mai multe ediții la rând Secțiunea Vioară a Concursului Enescu.

“Există un permanent simț al integrității și al inteligenței în muzica sa”, scrie prestigiosul The Guardian despre stilul pianistului englez Peter Donohoe, care va susține un recital extraordinar în cadrul Concursului Enescu 2016 pe 22 septembrie, de la ora 19.00.

Cunoscut pentru alegerile sale speciale – compozitori preferați precum Olivier Messiaen, Béla Bartók, Igor Stravinsky, Sergei Prokofiev, Alban Berg, George Gershwin, Benjamin Britten și Serghei Rahmaninov, Peter Donohoe a început să înregistreze lucrări ale compozitorilor Franz Liszt, Piotr Ilici Ceaikovski, Frédéric Chopin, Johannes Brahms și Ludwig van Beethoven abia spre mijlocul carierei sale muzicale.Concursul Internațional George Enescu

Din anul 1988 până în 1993 a înregistrat exclusiv pentru EMI Records. Înregistrarea sa cu Concertul Nr.2 pentru Pian Op. 44 de Ceaikovski a fost desemnată de celebra revistă Gramophone “Înregistrarea anului” în 1988. Înregistrarea Sonatei în si minor de Liszt i-a adus Prix du Disque în 1993.

Alături de artiștii consacrați, publicul îi poate descoperi  într-o nouă ipostază, în trei recitaluri extraordinare, și pe artiștii câștigători ai ediției din 2014 a Concursului Enescu, aflați în plină afirmare pe scena internațională a muzicii clasice.

Un copil minune al viorii, violonistul Ștefan Tarara, născut din părinți români la Munchen, va urca pe scena Ateneului pe 18 septembrie, de la ora 19.00,  alături de pianista Lora Evelin Vakova-Tarara, desemnată cea mai bună acompaniatoare a Sonatei a III-a de George Enescu în competiția din 2014.

Pianistul îndrăgostit de muzica lui George Enescu, spaniolul Josu de Solaun – care pe durata competiției din 2014 a locuit într-un apartament închiriat de pe strada George Enescu chiar  sub cel în care a locuit însuși George Enescu la sfârșitul anilor ‘30 și începutul anilor ‘40, înainte de a se muta permanent în camerele din spate ale Palatului Cantacuzino – va urca pe scena Ateneului Român pe 24 septembrie, de la ora 19.00.

Bilete disponibile se mai găsesc și pentru Finala de Violoncel din competiție, programată pentru 13 septembrie, cu începere de la ora 18.00, sub bagheta dirijorului Alex Boch, precum și pentru Finala de Vioară, care va avea loc pe 19 septembrie și va fi dirijată de Christoph Poppen.

Etapele Concursului Enescu 2016 sunt de asemenea deschise publicului larg, fiind organizate astfel: etapa I (desfășurată la Universitatea Națională de Muzică București); etapa a II-a, etapa a III-a – semifinala pentru fiecare din cele trei  categorii de concurs  desfăşurate la Ateneul Român.

Este pentru prima dată când are loc o preselecție în cadrul Concursului Enescu, ca urmare a unui număr foarte ridicat de înscrieri: în total 317 tineri artiști din 48 de țări s-au înscris pentru a participa la ediția 2016 a Concursului, cu 40% mai mult față de ediția 2014.

Dintre aceştia, 174 de tineri artiști din întreaga lume au fost selectați de juriul de specialitate pentru a intra în competiție în cadrul Concursului Enescu 2016.

Tinerii artiști selectați provin din țări precum Germania, Coreea de Sud,Italia, Spania, Franța, Croația, Rusia, Ucraina, Republica, Moldova, Grecia, Lituania, Letonia, Argentina, Cehia, China, Thailanda, SUA, Canada, Turcia, Australia, Noua Zeelandă, Taiwan, Japonia. Un număr de 12 tineri artiști provin din România

Tema Concursului Enescu 2016 este puterea de a da viață visurilor noastre, putere care îi animă și pe tinerii concurenți să se pregătească, să muncească și să dea ce e mai bun din ei pe scenă, în fața juriului și a publicului.

Foto: Concursul Internațional George Enescu – concurs.festivalenescu.ro/ro/concurs-2016/editia-2016

20
/03
/15

Astăzi, 20 martie, s-au lansat noile abonamente pentru ultimele trei luni de stagiune (aprilie-iunie) la Sala Radio. Trei luni în care iubitorii muzicii se pot întâlni cu Alexandru Tomescu, Mircea Albulescu, cu Luiza Zan şi Teodora Enache, cu Grigore Leşe şi Artur Șahnazarian sau cu Richard Galliano şi Sarah Nemţanu.

20
/03
/15

La finalul lunii martie, Orchestra de Cameră Radio adresează publicului său o invitaţie la o seară muzicală într-o formulă inedită: două concerte ce aparţin barocului muzical, unul semnat de Vivaldi - celebrul creator al Anotimpurilor - şi cel de-al doilea aparţinând lui Händel, vor fi interpretate în versiunea pentru nai!

18
/03
/15

Bono a cântat pentru prima dată în public după accidentul de bicicletă suferit în noiembrie 2014, alături de colegii săi din trupa U2, luni, la înmormântarea DJ-ului irlandez Tony Fenton.

17
/03
/15

Ce poate fi mai potrivit pentru o seară de martie decât partitura compozitorului rus Igor Stravinski - Sacre du printemps (Ritualul primăverii)? Vineri, 20 martie (19.00), la Sala Radio, veţi avea bucuria întâlnirii cu această lucrare inedită interpretată de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.

14
/03
/15

Ce au în comun samba, Massive Attack, Radiohead şi pianul clasic? Răspunsul îl dă Brad Mehldau, unul dintre cei mai talentați pianişti ai lumii, care vine în România pe 26 noiembrie, în cadrul unui concert marca Jazz Night Out.

13
/03
/15

Urmăresc cu același interes ca întotdeauna actualitatea discografică internațională ce rezervă în ultima perioadă surprize dintre cele mai frumoase, așa cum sunt aparițiile a două albume pe care, personal, le-am apreciat foarte mult: “Cinci contratenori” care va fi lansat în 16 martie și “Journey East” lansat în 16 februarie, semnat de violonistul Nemanja Radulovic. Sunt două discuri legate, într-un fel de România. Neașteptat, nu?

11
/03
/15

La peste 80 de ani de când George Enescu a compus opera “Oedipe”, ediţia 2017 a Festivalului care îi poartă numele se va deschide în premieră extraordinară cu interpretarea acestei lucrări în versiune concertantă de către o orchestră străină de prestigiu: London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski.

09
/03
/15

Compozitorul Marcel Dragomir, celebru pentru melodii precum "Să mori de dragoste rănită", "Să te gândeşti din când în când la mine", "Un albastru infinit", şi-a pus amprenta pe o generaţie de cântăreţi, de la regretata Mihaela Runceanu la celebrele Corina Chiriac, Angelea Similea şi Mirabela Dauer.