Biletele pentru primul concert Gregory Porter în România s-au pus în vânzare!
https://www.ziarulmetropolis.ro/biletele-pentru-primul-concert-gregory-porter-in-romania-s-au-pus-in-vanzare/

Până pe 21 noiembrie ai şansa să găseşti bilete la preţurile de 108 lei, 135 lei, 162 lei, 198 lei! După această dată biletele vor costa 120 lei, 150 lei, 180 lei, 220 lei, în funcţie de categorie. Biletele la categoria VIP costă 260 de lei şi nu sunt incluse în campania de presale.

Un articol de Liliana Matei|10 noiembrie 2016

Gregory Porter concertează în premieră în România, pe 24 aprilie la Sala Palatului, la Jazz Night Out! Biletele se găsesc în reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas, CinemaPro), online pe www.eventim.ro, dar și la casieria Sălii Palatului.

„Gregory Porter has most of what you would want in a male jazz singer, and maybe a thing or two you didn’t know you wanted”, scria The New York Times.

Gregory Porter e Vocea. Vocea generației sale de muzicieni și primul nume din jazz-ul mondial. Americanul e un vocalist total –nu doar pentru că stăpânește și transformă întreg spectrul gospel, blues, R&B și soul – ci și pentru că o face în fața unui public eterogen, cu preferințe muzicale dintre cele mai diverse.

Născut în 1971 în Sacramento, Porter se pregătea de o promițătoare carieră în fotbalul american, pe care a întrerupt-o din cauza unei accidentări la umăr. Încurajat de mama sa care era pastor, cântă de mic în biserică, obisnuindu-se treptat cu audiența și emoțiile scenei. De altfel, mama sa este motivul pentru care a devenit muzician profesionist la vârsta de 40 de ani, urmându-i astfel sfatul dat în ultimele sale clipe de viață.

După o perioadă de concerte în cluburile de jazz din Harlem, muzicianul înregistrează albumele Water în 2010 și Be Good în 2012. Recunoașterea internațională vine odată cu apariția pe piață a discului Liquid Spirit, scos de Blue Note Records în 2103, disc care a intrat în Top Ten UK Charts cu vânzări de peste 100.000 de unități, și care i-a adus lui Gregory Porter un Grammy.

Răsfățatul Americii și al marilor festivaluri de jazz precum Montreux, North Sea Jazz, Jazz A Vienne, Copenhagen Jazz Festival, Gregory Porter are un incredibil succes comercial, iar timbrul lui de bariton vine cu ștampila unui număr impresionant de albume vândute, dar și numeroase premii: un Grammy pentru Best Jazz Vocal Album, două Jazz FM Awards, dar și titlul de Male Singer of the Year acordat de Journalists Association Jazz Awards în 2014.

Arma secretă a lui Gregory Porter este inteligența lui muzicală și felul în care alege s-o exprime. Geniul său se ascunde în compoziții, întotdeauna semnate de el însuși, fiind unul dintre puținii vocaliști care creează precis pentru punctele lui forte.

Deși e un Nat King Cole al generației sale, Porter e departe de a fi tributar unei zonei clasice sau de standards. Vocea lui nu e doar extraordinară, ci și originală, în toate sensurile, artistul făcând dintr-o muzică destinată inițial protestului, o chemare din suflet căreia nu-i poți opune rezistență.

Aflat în turneu mondial, Gregory Porter va prezenta în București discul Take me to the Alley, apărut în 2016. Albumul a urcat pe locul 1 în Apple Music pe 6 continente, în țări precum Japonia, Canada, Australia, Africa de Sud, Brazilia, Germania, Marea Britanie sau Franța, și a fost primit cu entuziasm de fani și criticii muzicali.

Concertul Gregory Porter este prezentat de Twin Arts. Detalii pe www.twinarts.ro și paginile de Facebook Jazz Night Out și Twin Arts.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.