„Billy Șchiopul” (Constanța): Viața e infirmă când amarul nu devine sursă de umor
https://www.ziarulmetropolis.ro/billy-schiopul-constanta-viata-e-infirma-cand-amarul-nu-devine-sursa-de-umor/

Vlad Massaci a pus în scenă la Constanţa o poveste dulce-amară despre un paradox: cu cât e viaţa mai aspră şi copleşitoare, cu atât oamenii găsesc modalităţi mai simple de a-i face faţă, fie şi prin sarcasm, duritate defensivă sau pasiunea pentru senzaţional.

Un articol de Cristina Enescu Aky|7 iunie 2019

Scriitorul și regizorul Martin McDonagh este unul dintre cei mai apreciați dramaturgi irlandezi contemporani, cu producții nominalizate la mai multe premii Oscar și câștigătoare de premii BAFTA și Golden Globe, precum și autor al aclamatei pelicule câștigătoare de Oscar „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”. Umorul său acid și frust este din aceeași rădăcină ca hazul de necaz al românului, care până și răul ăl mai rău ajunge să îl ia cumva peste picior.

Povestea din „The Cripple of Inishmaan”, comedia neagră a lui Martin McDonagh pusă în scenă sub titlul „Billy Șchiopul” la Teatrul de Stat din Constanța, se desfășoară în mica și tradiționala comunitate a unei insule din vestul Irlandei. Complet lipsită de perspective, chef de viață, speranțe sau noutăți, comunitatea locală este agitată de filmarea în zonă a „Man of Aran”, un documentar de etno-ficțiune real, din 1934, ulterior controversat datorită împletirii elementelor de documentar cu multă ficțiune și idealizare. Evenimentul agită imaginația locuitorilor, stârnește vise și bârfe și declanșează un șir de evenimente schimbătoare de viață pentru mai mulți. Neciopliții lui McDonagh capătă, în viziunea lui Vlad Massaci, nuanțe încă și mai umane – nimeni nu este profund rău sau crud chiar și când se poartă astfel. Pe de o parte e o idealizare, pe de alta e poate pur și simplu rețeta unei vieți mai bune.

Combinația de realitate și ficțiune din filmul respectiv nu e departe de tipicul oamenilor din Inishmaan. Fiecare încearcă să își facă viața grea mai tolerabilă prin crearea de (pseudo)povești: infirmitatea lui Billy dar și obiceiul lui de a se uita îndelung la vaci sunt ținta ironiilor crude sau a carității celor din jur și e un subiect inepuizabil de conversații; una dintre mătușile lui își alină grijile vorbind cu ea însăși sau cu niște pietroaie (Kate Osbourne – Laura Crăciun) iar cealaltă, dositoarea de bomboane, e și ea o profesionistă a scenariilor catastrofale (Eileen Osbourne – Mirela Pană); tolomacul satului (Bartley McCormick – Mircea Siromașenco) găsește în orice conversație o legătură cu subiectul lui preferat, telescoapele, iar bârfitorul-șef (Johnnypateenmike – Nicodim Ungureanu)  zgândărește curiozitățile, nervii și imaginațiile prin frenetica muncă auto-revendicată de paparazzo – organ de presă tabloidă.

Fiecare istorie personală are doze consistente de satiră, cruzime și un dramatic sentiment al deziluziei și ratării – exact solul fertil pentru multe momente de sensibilitate și conexiuni empatice și doze generoase de umor negru (cu corolarele sale: hazul de necaz, auto-ironia, sarcasmul, ironizarea unor situații de fapt dureroase). În interpretarea lui Billy Șchiopul, Vlad Bîrzanu îmbină cu destulă lejeritate slăbiciunea celui dublu infirm (la handicapul fizic se adaugă infirmitatea socială din cauza cruzimii sau a compătimirii celorlalți) cu un fel de a fi binefăcător pentru așa-numiții oameni normali. E deschis, curios față de lucruri pe care ceilalți nu le văd cu adevărat (de exemplu vacile), e delicat și mai are acel ceva care, alături de umor, alină viața când e amară: îngăduință.

Johnnypateenmike (Nicodim Ungureanu), bârfitorul și intrigantul-șef al comunității, trăiește în ritmul știrilor-bombă pe care le livrează comunității, e logoreic, melodramatic, strident și extrem de viu. Pe alocuri excesiv ca drama queen, e un personaj care trăiește și exprimă intens senzaționalul din insignifiant, iar diluviul său narativ și senzaționalul „bombelor” de știri întreține pulsul vital al comunității. Efortul lui  de a descoperi adevărul (musai senzațional) din spatele sănătății lui Billy naște o confruntare-interogare frenetică a bonomului doctor (Andrei Cantaragiu), care creează o foarte credibilă impresie cum că habar nu are de situație (pentru că de fapt nici nu are habar).

Note interesante și unele dintre cele mai vibrante momente ale spectacolului le creează Mirela Pană – Eileen Osbourne, mătușa cea cu mutră acră și suflet de miere, care ascunde dulciuri și are alergie la bulls**t, și Marian Adoichiței care îl interpretează pe barcagiul Babbybobby Bennett, un Gigi Duru-gură rea care îl ia peste picior pe Billy pentru bunătatea lui sufletească tocmai pentru că suferă în ascuns de aceeași „boală”.

Mihai Sorin Vasilescu este Mammy O’Dougal, bătrâna hoașcă-mamă a lui Johnnypateenmike, campioana locală a sarcasmului mușcător. Fiul îi încurajează pasiunea pentru băutură sperând să o treacă dincolo mai repede, bătrâna bea ca să îi facă în ciudă că tot mai stă pe capul lui, iar relația lor de tipul tusea și junghiul le colorează amândurora traiul insipid. Baba creată de Mihai Sorin Vasilescu e înspăimântător de autentică și deopotrivă de comică.

Helen McCormick este bully-ul comunității, o tipă din (și cu) topor, fană a limbajului neortodox și o golancă cu suflet sensibil. Otilia Nicoară, studentă a Universității „Ovidius” din Constanța, o interpretează cu nerv, pe alocuri schematic în momentele de agresivitate însă cu o energie expresivă susținută de-a lungul spectacolului, care va fi interesant de urmărit în viitoarele ei roluri. Ea conturează personajul poate cel mai reprezentativ pentru lumea acestor oameni, pe care viața îi copleșește dar în general nu îi înrăiește în profunzime.

Fratele lui Helen este interpretat de colegul de facultate al Otiliei Nicoară, Mircea Siromașenco. Felul de a fi prostuț al lui Bartley-ul e bonom și binevoitor, excesiv în hlizeală și în sinceritate, cu resurse de sensibilitate pe care tânărul actor încă le mai poate explora. Dinamica cu exploziva lui soră e antrenantă, iar stilul în care unul dă și altul încasează ouă în cap sporește hazul. Relația lor descrie feluri diferite în care oamenii sunt modelați de același mediu copleșitor, dar și o exemplificare nu prea politically correct (aviz celor ușor de ultragiat) a două modalități în care umorul alină și susține.

Scenografia creată de Iuliana Vâlsan este în sine o poveste despre imaginație și plăcerea descoperirii. Casa-magazin-debarcader este (prea) încărcată de un amalgam de detalii de tipul „troace”, printre care pisici împăiate, o oaie-dulap plin de bomboane, o Madonă plasată într-un dulap destul de neortodox, vegetație a la Vestul Sălbatic și o soluție ingenioasă prin care barca lui Babbybobby e un simbol simultan al libertății și al prizonieratului. E un decor și incitant, și sufocant, cu multe nimicuri la fel ca viețile lipsite de inedit și perspective.

„Billy Șchiopul” de la teatrul constănțean propune o poveste despre umanitatea din spatele durității, despre cum umorul (fie el și negru) e terapeutic, și despre culorile, inspirațiile și micile lucruri entuziasmante ascunse în țesătura adesea anostă și copleșitoare a vieții. Într-un fel, prin replicile și momentele prea puțin politically correct, e și un spectacol despre câtă onestitate tolerează spectatorul, căci la urma urmei teatrul foarte cosmetizat și grijuliu își ratează cumva sensul.

„Billy Șchiopul” de Martin McDonagh 

Regia Vlad Massaci

Traducerea: Vlad Massaci și Cristi Juncu

Scenografia: Iuliana Vîlsan

Distribuție:

Nicodim Ungureanu, Vlad Bîrzanu, Vlad Lință, Laura Crăciun, Mirela Pană, Mihai Sorin Vasilescu, Marian Adochiței, Andrei Cantaragiu, Otilia Nicoară și Mircea Dumitru Siromașenco.

Teatrul de Stat Constanța



25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!

23
/01
/24

Miercuri, 24 ianuarie, ziua în care Unirea Principatelor Române este celebrată la nivel național prin numeroase festivități și manifestări culturale, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București oferă publicului oportunitatea de a descoperi tainele limbajului universal al artei prin intermediul expoziției momentului, „Universul lui Salvador Dalí”, deschisă la Hanul Gabroveni din centrul Capitalei.

22
/01
/24

Teatrul Național „I.L. Caragiale” București își începe anul în Sala Mare, cu „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht, această ars poetica și demonstrație practică a teatrului epic, acest punct de cotitură teatral, tablă de șah cu toți pionii murdari, busolă morală fără ac, și matrioșkă a răului.

22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.

22
/01
/24

Un spectacol-coupé, cu o durată de două ore, vă aşteaptă în penultima zi a lunii la Sala Media a TNB, ca să ne amintim de cel mai mare dramaturg al românilor, Ion Luca Caragiale, născut pe 30 ianuarie 1852: Caragiale altfel & Moftul român.