Biografia oficială a sopranei Angela Gheorghiu, lansată în România la Teatrul Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/biografia-oficiala-a-sopranei-angela-gheorghiu-lansata-in-romania-la-teatrul-odeon/

Evenimentul de lansare a cărţii va fi găzduit de Teatrul Odeon pe 17 septembrie 2021, de la ora 19.00, şi va fi prezentat în avanpremiera stagiunii teatrale.

Un articol de Liliana Matei|7 septembrie 2021

Amfitrion al evenimentului va fi Marina Constantinescu. Întâlnirea extraordinară cu Angela Gheorghiu va fi urmată de o sesiune de autografe în foaierul teatrului, începând cu ora 20.30. Accesul va fi liber în limita locurilor disponibile, respectând toate normele de siguranță sanitară în vigoare.

„Pentru întâia oară, libretul este numai și numai al meu” – Angela Gheorghiu, soprana care a cucerit întreaga lume, revine în țară pentru a-și lansa biografia la Curtea Veche Publishing.

„Angela Gheorghiu. O viață pentru artă” (apărută pentru prima oară la Londra în 2018: „Angela Gheorghiu. A Life for Art”) este scrisă în dialog cu scriitorul, lectorul și realizatorul de documentare Jon Tolansky și este disponibilă publicului din România începând cu data de 7 septembrie 2021, dată ce marchează și aniversarea celebrei artiste.

Angela Gheorghiu este unul dintre cei mai pasionați și talentați artiști de operă ai zilelor noastre, o personalitate monumentală, a cărei intensitate și ardoare, atât pe scenă, cât și în viața de zi cu zi, au captat atenția lumii operei mondiale. Alcătuită mai ales din interviuri în exclusivitate, această biografie autorizată a superstarului internațional de operă acoperă viața și cariera artistei de la anii copilăriei petrecuți în România comunistă la debutul spectaculos de la Covent Garden din 1992 și până la spectacolele celebre de pe marile scene ale lumii.

În paginile cărții, artista dezvăluie noi perspective ale interpretării multora dintre rolurile ei legendare și povestește despre colaborările cu cele mai proeminente figuri din lumea operei. „Prin această poveste îmi doresc să vă împărtășesc cu propriile cuvinte, din perspectiva mea, a modo mio, întâmplările, persoanele, emoțiile, frământările, locurile, reușitele, străduințele care vreme de mai bine de un sfert de secol au fost surprinse în miile de povestioare pe care alții le-au scris ori le-au spus despre mine. Cortina se ridică și, pentru întâia oară, libretul este numai și numai al meu.”, mărturisește artista.

Amintirile Angelei Gheorghiu sunt ritmate de comentarii și mărturii ale unor nume celebre din lumea muzicală și artistică, precum Grace Bumbry, José Carreras, Plácido Domingo, Marilyn Horne, Bryn Terfel și Franco Zeffirelli.

„Când o văd și când o ascult pe Angela, am impresia că ne aflăm în fața uneia dintre ultimele mari dive. Felul ei de a se exprima, de a se mișca pe scenă, frumosul ei instrument: toate acestea la un loc alcătuiesc – dacă îmi este îngăduit cuvântul – un pachet unic. Și asta este foarte emoționant. Tot ceea ce face Angela este emoționant și întotdeauna sincer. Se cuvine să îi fim recunoscători unui artist pentru o asemenea onestitate, iar eu îi sunt foarte recunoscător Angelei că este așa cum este – pentru sinceritatea și pentru onestitatea cu care cântă.” – José Carreras

„O dezlănțuire instantanee de vitalitate, talent și frumusețe – ca fulgerul! Și dă dovadă de un extraordinar profesionalism. Nu poți ajunge la o poziție atât de înaltă fără să muncești din greu. A pornit la drum cu o voce minunată, desigur, însă talentul trebuie dezvoltat prin disciplină și inteligență, lucruri pe care ea le are din plin. De aceea – și spun asta cu tot respectul față de ceilalți cântăreți –, ea este astăzi unică. Numai una este Angela Gheorghiu”, spunea Franco Zeffirelli.

Angela Gheorghiu s-a născut la Adjud, în 1965. A urmat Liceul de Artă „George Enescu“ și a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București. Și-a făcut debutul internațional în 1992, la Royal Opera House, în La Bohème. Tot aici a cântat pentru prima dată rolul Violettei din „La traviata”, în 1994, legendara producție pentru a cărei transmitere în direct BBC și-a întrerupt programul obișnuit pentru prima și ultima dată în istoria operei și a televiziunii. A apărut pe cele mai importante scene de operă și de concert din lume. În istoria operei, Angela Gheorghiu strălucește ca un fenomen rar: nu numai o cântăreață/actriță cu o tehnică vocală excepțională și o inteligență dramatică și muzicală profundă, dar și un comunicator magnetic, care pătrunde în inimile și în mințile unui spectru panoramic de audiențe. Angela Gheorghiu aduce cele mai înalte valori ale artei operatice unei mari comunități mondiale, la o scară neobișnuit de largă.

Jon Tolansky este specializat în realizarea de documentare pentru organizații radio internaționale și companii de înregistrări globale. Pentru aceste reportaje, el a lucrat îndeaproape cu unii dintre cei mai cunoscuți și importanți cântăreți din ultimele decenii, precum Angela Gheorghiu, José Carreras, José van Dam, Dietrich Fischer-Dieskau, Thomas Hampson, Luciano Pavarotti, Giuseppe di Stefano, Jon Vickers. De asemenea, a scris considerabil pentru Opera Magazine, Gramophone și alte reviste specializate în muzică clasică.

Volumul „Angela Gheorghiu. O viață pentru artă” este disponibil pe curteaveche.ro începând din 7 septembrie și în curând și în librăriile din țară, la prețul de 75 lei.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.