Birdman. Jocuri metacinematografice
https://www.ziarulmetropolis.ro/birdman-jocuri-metacinematografice/

CRONICĂ DE FILM După siroposul „Babel” (2006) şi după melodrama destul de ieftină intitulată „Biutiful” (2010), „Birdman” este o neaşteptată schimbare de ton şi de stil pentru Alejandro Gonzalez Inarritu.

Un articol de Ionuţ Mareş|15 ianuarie 2015

Aflat într-un moment de criză, un actor care a fost în urmă cu peste 20 de ani vedetă de cinema pentru că a jucat rolul unui supererou, Birdman, personaj care încă îl bântuie și singurul pentru care pare a mai fi recunoscut încă pe stradă, vrea să revină în atenție.

Însă nu la Hollywood, ci pe Broadway, considerat locul artei înalte, spre deosebire de comercialul „uzinei de vise” californiene. Pentru asta montează și joacă într-o piesă după o proză a scriitorului american Raymond Carver, despre care spune că i-a influențat la un moment dat destinul.

Actorul, pe nume Riggan, este jucat de Michael Keaton, a cărui carieră pare să fi inspirat traseul personajului său. Supereroul Birdman este, evident, celebrul Batman pe care el l-a întruchipat în filmele lui Tim Burton de acum un sfert de secol.

Iar piesa cu care Riggan vrea să se relanseze, adaptată după povestirea „Despre ce vorbim când vorbim despre iubire”, ar fi, continuând jocul metatextual și metacinematografic propus de Inarritu și scenariștii săi, tocmai filmul pe care îl vedem. Și care i-a adus deja lui Michael Keaton numeroase premii, inclusiv Globul de Aur, și, din nou, recunoașterea publicului.

Acțiunea se derulează pe parcursul câtorva zile, de la ultimele pregătiri pentru piesă și până după premiera oficială, trecând prin câteva avanpremiere ratate, care dezvăluie tensiunile profesionale și personale dintre personaje.

Riggan are probleme cu iubita sa Laura (Andrea Riseborough), de asemenea actriță în piesă, și cu fiica-asistentă Sam (Emma Stone), fiind presat de producător (Zach Galifianakis) și nevoit să comunice cu ceilalți doi actori, cuplu în afara scenei – labila emoțional Lesley (Naomi Watts) și imprevizibilul și dificilul Mike (Edward Norton), adeptul fanatic și întârziat al celebrei metode de interpretare realiste consacrate de școala Actors Studio. În plus, se teme de ce ar putea scrie influentul critic de la New York Times (Lindsay Duncan), iar vocea interioară a conștiinței, un fel de demon al trecutului, nu-i dă pace.

Din această perspectivă, Inarritu nu se dezice și, la fel ca în „Biutiful”, pune pe umerii protagonistului său cât mai multe (prea multe?) poveri deodată, venite din toate direcțiile, cu pericolul de a nu implica spectatorul până la capăt.

Tot ca într-o piesă de teatru, settingul este unul minimalist – întreaga tărășenie se desfășoară în clădirea teatrului sau, în câteva ocazii scurte, în jurul ei (pe strada din apropiere ori într-un bar învecinat), iar camera de filmat (director de imagine este Emmanuel Lubezki) urmărește îndeaproape și neîncetat personajele în interacțiunile lor.

„Birdman” este construit astfel încât să dea senzația că nu a „suferit” de pe urma niciunei tăieturi de montaj, ceea ce, împreună cu mișcarea aproape neîntreruptă a camerei, îi conferă o fluiditate în acord cu frământarea permamentă a (anti)eroului și a celor din jurul său, amplificată și de coloana sonoră compusă din muzică de tobe ce induce un sentiment de neliniște (o coloană sonoră ce ar sta la fel de bine și într-un film de P.T. Anderson).

Este încă un film din tradiționala serie a producțiilor despre lumea spectacolului (văzută prin binomul simplist artă vs. comercial). Și chiar dacă, tematic, nu ocolește unele convenții, „Birdman” își asumă destule riscuri formale (pentru un film al marilor studiouri), inclusiv momente spectaculoase de suprarealism și exersarea farsei.

În esență, „Birdman” este un film despre presiunea celebrității (sau a pierderii ei), iar Inarritu încearcă să chestioneze relevanța oricărui act artistic, nu fără o doză consistentă de autocomplezență și autoreferențialitate (presupus camuflată).

„Birdman”, cu titlul în română „Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei”, este distribuit în România de Odeon Cineplex și poate fi văzut în cinematografe din 16 ianuarie.

INFO

Birdman (USA, 2014)

Regia: Alejandro González Iñárritu

Cu: Michael Keaton, Zach Galifianakis, Edward Norton

Rating: ●●●●○

Foto din Birdman – captură film

27
/09
/22

O nouă generație de cineaști scandinavi face valuri, păşind pe urmele lui Ingmar Bergman, Lars von Trier și a mișcării Dogma. În acest an, trei regizori complet diferiţi, dar cu viziuni la fel de puternice, au participat în competiția de la Cannes.

26
/09
/22

Cea de-a VIII-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc în 23 septembrie 2022, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, inițiator al acestei competiții prin care elevii sunt recompensați pentru creațiile lor literare.

23
/09
/22

Javier Bardem, unul dintre cei mai cunoscuți actori ai momentului, câștigător al premiilor Oscar, Globul de Aur, Goya și Bafta, revine pe marile ecrane din România în rolul principal din “Cel mai Tare Șef”, cea mai nouă comedie a multi-premiatului regizor spaniol Fernando Leon de Aranoa. Filmul intră în cinematografele din țară pe 4 noiembrie.

22
/09
/22

Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut de vineri, 23 septembrie, în cinematografele din București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Eforie, Cinema Muzeul Țăranului, Union), Arad (Cinema Arta), Bistrița (Cinema Dacia), Cluj (Cinema Arta, Cinema Victoria), Iași (Cinema Ateneu), Timișoara (Cinema Timiș), însă urmează să fie programat și la Brașov, Bârlad și Sibiu.

21
/09
/22

„Garantat 100%” începe noul sezon cu o ediţie eveniment. Hiromi Uehara, una dintre cele mai mari compozitoare şi pianiste de jazz ale momentului, este invitata lui Cătălin Ştefănescu în prima ediţie a noului sezon „Garantat 100%”. Urmărim ediţia pe 25 septembrie, ora 19.00, la TVR 1.

21
/09
/22

În luna octombrie, la History Channel puteți urmări un documentar despre aurul dacilor, un nou sezon din emisiunea „Așii amanetului”, un film despre viciile pe care le împărtășim și o istorie a armelor.

19
/09
/22

Bazat pe cazul real al fostului șef francez al agenției antinarcotice, acuzat în 2017 de contrabandă cu droguri la scară largă, Ancheta unui scandal de stat / Enquête sur un scandale d'etat explorează o captivantă poveste despre corupție la cel mai înalt nivel și chestionează formele de discurs public în contextul traficului de droguri. Filmul lui Thierry de Peretti, cu Roschdy Zem, Pio Marmaï și Vincent Lindon este distribuit în cinematografe din 30 septembrie de Independența Film.

19
/09
/22

Iubirea, sub toate formele ei, este tema ediției cu numărul 17 a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 7 și 16 octombrie, o vom celebra în sălile de cinema din București, urmărind peste 340 de filme sosite din întreaga lume. Printre acestea, 48 de povești cu și despre iubire, vor fi prezentate sub umbrela Animate the Love – temă ilustrată în posterul ediției de artista ucraineană Oksana Kurmaz.