Birlic, ţinta unei farse clasice din istoria teatrului
https://www.ziarulmetropolis.ro/birlic-tinta-unei-farse-clasice-din-istoria-teatrului/

Câteodată, comedia din culise este la fel de spumoasă ca cea de pe scenă. Despre farsa care l-a avut ca protagonist pe actorul Grigore Vasiliu Birlic povesteşte regizorul Sică Alexandrescu.

Un articol de Liliana Matei|26 noiembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ „Tradiţia farselor între actori e străveche ca şi teatrul“, notează regizorul Sică Alexandrescu în volumul său de amintiri.  Una dintre cele mai amuzante, pentru cititor, este cea care l-a avut ca ţintă pe celebrul actor Grigore Vasiliu Birlic, în timp ce juca în spectacolul „O scrisoare pierdută“, pe scena Teatrului Comedia. Reproducem integral fragmentul, care a apărut în revista „Teatrul“, în anul 1966:

„O farsă care s-a repetat de mai multe ori – a făcut, cum s-ar zice, serie – s-a petrecut şi se petrece în actul al patrulea al Scrisorii pierdute. Victima este întotdeauna interpretul lui Dandanache. Agamiţă Dandanache intră cu o mică valiză, unde se presupune că sînt lucrurile de care are nevoie în voiaj. Prin complicitaea mai multora, dintre care nu pot lipsi recuziterul – aducătorul valizei – şi Trahanache care intră împreună cu Agamiţă… Dar să povestim lucrurile aşa cum s-au întîmplat la una din ediţiile acestei farse.

Eroii sînt artiști ai poporului, locul acţiunii – scena Teatrului Comedia. Dandanache-Birlic stă de vorbă în culise cu Trahanache-Giugaru, aşteptîndu-şi intrarea. Nu trebuie să fie prea atenţi la ce se petrece pe scenă. Vor fi avertizaţi că li se apropie replica, de sunetul zurgălăilor de la presupusa birjă în care Agamiţă a călătorit cinci poşte. Deci, trăncănesc în voie. Giugaru, mai ales, e foarte bine dispus. Regizorul de culise începe să agite clopoţeii, semn că le-a venit intrarea. Birlic se apleacă și ia valiza, pe care recuziterul i-o pusese la picioare acum cîteva clipe. Dar n-o poate ridica!

— Ce-are, domnule, valiza? Parcă e lipită de podea!

În sfîrsit, o ridică de jos. E grea ca niciodată. Abia o poate ţine.

— Ce-aţi băgat în valiză? Ce-i asta? Axente! Gogule! – adică regizorul de culise si recuziterul-şef. Nici unul însă nu răspunde la apel. Parcă au intrat în pămînt. Birlic se enervează.

— Ce-i asta? Fir-aţi ai dracului! Nu intru!

Pristanda-Marcel Anghelescu e ca din întîmplare în spatele lui. Ca din întîmplare, fiindcă Pristanda nu are ce căuta aici. El va intra în scenă – cînd îi va veni rîndul – din cealaltă parte.

— Lasă, domnule, acum, intraţi! V-a trecut replica! Hai, Birlic! – spune Marcel şi-l împinge în scenă.

— Dar nu pot s-o ţiu! Îmi rupe mîna!

— Intră-n scenă!

A intrat. Valiza… de-abia o poate duce. Şi trebuie s-o ţină în mînă tot timpul pînă iese din scenă. Iar prima scenă a lui Dandanache e cam lungă. O mută cînd în dreapta, cînd în stînga. În sfîrşit, iese. Aruncă geamantanul cît colo, şi primii oameni de care dă cu ochii — Marcel și Giugaru — se prăpădeau de rîs: autorul şi unul din complici.

— Voi aţi fost?! Ei, las’ că vi-o plătesc eu! Dar ce dracu-aţi băgat înăuntru?

Se duce la valiză, o desface şi gâseşte în ea o contrabală – o greutate de tuci care se foloseşte pe scenă şi care trage pe puţin şapte-opt kilograme.

Dacă Birlic s-a ţinut de cuvînt, dacă „i-a plătit-o” lui Marcel sau i-a rămas dator — nu se mai ştie.

Citiţi şi: Grigore Vasiliu Birlic: o declaraţie de dragoste pentru teatru

Grigore_Vasiliu_Birlic

Grigore Vasiliu Birlic (1905 – 1970)

Farsa însă nu e nouă. La Cluj, cu mulţi ani în urmă, pe Dandanache îl juca Ghibericon, iar pe neica Zaharia, Stănescu-Papa. La un spectacol, Ghibericon se pomeneşte cu valiza plumb. Om voinic, el n-a avut ezitările lui Birlic, şi-a dat seama de ce s-a petrecut, n-a zis nimic şi a intrat în scenă.

Papa de-abia-şi ţinea rîsul şi se dădea astfel singur de gol că face parte din conjuraţie. Văzînd așa, Dandanache-Ghibericon, abătîndu-se pentru prima şi ultima dată de la textul sfînt al lui Caragiale, se adresează lui Trahanache-Papa :

— Puicusorule, ţine mata dzeamantănasul o clipă.

Papa îl ia şi dă să-l puie jos.

— Nu! Să nu-l lasi din mînă, neicusorule, că se spardze. E ţeva fradzil!

Şi Trahanache, care trebuia să menajeze pe omul de la centru, a fost nevoit să se supuie: s-a chinuit cu valiza pînă i-a amorţit mîna. Ghibericon, deci, a plătit pe loc.”

Articol republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto Grigore Vasiliu Birlic: cinemagia.ro, www.comunismulinromania.ro

15
/06
/21

Printre artiştii care au schimbat modul în care ne raportăm la artă se numără și Max Hermann Maxy (Brăila, 1895- Bucureşti, 1971). El este doar unul dintre artiștii români care au reușit să uimească o lume cu lucrările lor. Un articol de Mihaela Ion.

30
/05
/21

„Mi se pare că mai degrabă aș putea fi învinuit de lăcomie, de beție, de superficialitate, de indiferență, de orice doriți”, îi scrie Cehov lui A.N. Pleșcev, prietenul lui, la 1888, „însă nu de dorința de a părea ori de a nu părea ceva. Nu m-am ascuns niciodată! Dacă dumneavoastră îmi sunteți drag, sau Suvorin, sau Mihailovski, n-o ascund nicăieri”.

10
/05
/21

Cu siguranță nu se poate purta o discuție despre feminitate, despre generozitate, despre curajul asumării și despre distincție fără a o aminti pe regina Maria, suverana României. Un articol de Simona Preda, istoric și lector al Fundației Calea Victoriei.

09
/05
/21

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

25
/04
/21

Demonstrațiile studențești începute la Paris în primele zile ale lunii mai din 1968, la un an după ce la San Francisco prinsese contur mișcarea flower power, au împins mai departe istoria într-un moment în care părea înțepenită.

06
/04
/21

Ce destin! Să te naşti la începutul secolului 20, să fii unul din pionerii documentarului din România, dar şi al dezvoltării instituţionale a cinematografiei, să faci filme în două regimuri autoritare şi în timpul unui război şi să mori la aproape 100 de ani. Regizorul Paul Călinescu poate fi descoperit prin 12 documentare de scurtmetraj disponibile online, gratuit, în cadrul Cineclubului One World Romania.

01
/04
/21

Cineclubul One World Romania își propune în 2021 să recupereze și să analizeze evoluția filmului documentar românesc din perioada interbelică și din cea comunistă. Primele două sesiuni sunt dedicate filmografiei cineastului Paul Călinescu. 12 dintre documentarele lui, realizate în perioada 1934-1948, sunt disponibile gratuit până la 25 aprilie.