Birlic, ţinta unei farse clasice din istoria teatrului
https://www.ziarulmetropolis.ro/birlic-tinta-unei-farse-clasice-din-istoria-teatrului/

Câteodată, comedia din culise este la fel de spumoasă ca cea de pe scenă. Despre farsa care l-a avut ca protagonist pe actorul Grigore Vasiliu Birlic povesteşte regizorul Sică Alexandrescu.

Un articol de Liliana Matei|26 noiembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ „Tradiţia farselor între actori e străveche ca şi teatrul“, notează regizorul Sică Alexandrescu în volumul său de amintiri.  Una dintre cele mai amuzante, pentru cititor, este cea care l-a avut ca ţintă pe celebrul actor Grigore Vasiliu Birlic, în timp ce juca în spectacolul „O scrisoare pierdută“, pe scena Teatrului Comedia. Reproducem integral fragmentul, care a apărut în revista „Teatrul“, în anul 1966:

„O farsă care s-a repetat de mai multe ori – a făcut, cum s-ar zice, serie – s-a petrecut şi se petrece în actul al patrulea al Scrisorii pierdute. Victima este întotdeauna interpretul lui Dandanache. Agamiţă Dandanache intră cu o mică valiză, unde se presupune că sînt lucrurile de care are nevoie în voiaj. Prin complicitaea mai multora, dintre care nu pot lipsi recuziterul – aducătorul valizei – şi Trahanache care intră împreună cu Agamiţă… Dar să povestim lucrurile aşa cum s-au întîmplat la una din ediţiile acestei farse.

Eroii sînt artiști ai poporului, locul acţiunii – scena Teatrului Comedia. Dandanache-Birlic stă de vorbă în culise cu Trahanache-Giugaru, aşteptîndu-şi intrarea. Nu trebuie să fie prea atenţi la ce se petrece pe scenă. Vor fi avertizaţi că li se apropie replica, de sunetul zurgălăilor de la presupusa birjă în care Agamiţă a călătorit cinci poşte. Deci, trăncănesc în voie. Giugaru, mai ales, e foarte bine dispus. Regizorul de culise începe să agite clopoţeii, semn că le-a venit intrarea. Birlic se apleacă și ia valiza, pe care recuziterul i-o pusese la picioare acum cîteva clipe. Dar n-o poate ridica!

— Ce-are, domnule, valiza? Parcă e lipită de podea!

În sfîrsit, o ridică de jos. E grea ca niciodată. Abia o poate ţine.

— Ce-aţi băgat în valiză? Ce-i asta? Axente! Gogule! – adică regizorul de culise si recuziterul-şef. Nici unul însă nu răspunde la apel. Parcă au intrat în pămînt. Birlic se enervează.

— Ce-i asta? Fir-aţi ai dracului! Nu intru!

Pristanda-Marcel Anghelescu e ca din întîmplare în spatele lui. Ca din întîmplare, fiindcă Pristanda nu are ce căuta aici. El va intra în scenă – cînd îi va veni rîndul – din cealaltă parte.

— Lasă, domnule, acum, intraţi! V-a trecut replica! Hai, Birlic! – spune Marcel şi-l împinge în scenă.

— Dar nu pot s-o ţiu! Îmi rupe mîna!

— Intră-n scenă!

A intrat. Valiza… de-abia o poate duce. Şi trebuie s-o ţină în mînă tot timpul pînă iese din scenă. Iar prima scenă a lui Dandanache e cam lungă. O mută cînd în dreapta, cînd în stînga. În sfîrşit, iese. Aruncă geamantanul cît colo, şi primii oameni de care dă cu ochii — Marcel și Giugaru — se prăpădeau de rîs: autorul şi unul din complici.

— Voi aţi fost?! Ei, las’ că vi-o plătesc eu! Dar ce dracu-aţi băgat înăuntru?

Se duce la valiză, o desface şi gâseşte în ea o contrabală – o greutate de tuci care se foloseşte pe scenă şi care trage pe puţin şapte-opt kilograme.

Dacă Birlic s-a ţinut de cuvînt, dacă „i-a plătit-o” lui Marcel sau i-a rămas dator — nu se mai ştie.

Citiţi şi: Grigore Vasiliu Birlic: o declaraţie de dragoste pentru teatru

Grigore_Vasiliu_Birlic

Grigore Vasiliu Birlic (1905 – 1970)

Farsa însă nu e nouă. La Cluj, cu mulţi ani în urmă, pe Dandanache îl juca Ghibericon, iar pe neica Zaharia, Stănescu-Papa. La un spectacol, Ghibericon se pomeneşte cu valiza plumb. Om voinic, el n-a avut ezitările lui Birlic, şi-a dat seama de ce s-a petrecut, n-a zis nimic şi a intrat în scenă.

Papa de-abia-şi ţinea rîsul şi se dădea astfel singur de gol că face parte din conjuraţie. Văzînd așa, Dandanache-Ghibericon, abătîndu-se pentru prima şi ultima dată de la textul sfînt al lui Caragiale, se adresează lui Trahanache-Papa :

— Puicusorule, ţine mata dzeamantănasul o clipă.

Papa îl ia şi dă să-l puie jos.

— Nu! Să nu-l lasi din mînă, neicusorule, că se spardze. E ţeva fradzil!

Şi Trahanache, care trebuia să menajeze pe omul de la centru, a fost nevoit să se supuie: s-a chinuit cu valiza pînă i-a amorţit mîna. Ghibericon, deci, a plătit pe loc.”

Articol republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto Grigore Vasiliu Birlic: cinemagia.ro, www.comunismulinromania.ro

12
/03
/23

Luna martie a fost scrisă în destinul ei. S-a născut pe 8 martie 1936 și a murit pe 18 martie 1994. Nici șaizeci de ani n-a petrecut pe acest pământ, dar în acest timp a devenit una dintre cele mai mari actrițe ale teatrului românesc. Gina Patrichi.

09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

17
/02
/23

E noapte, străzile sunt pustii și la Haga sigur e frig în miezul iernii. Dar tocmai se intră într-un nou deceniu cu mare entuziasm. Anul abia a început și oamenii își fac planuri. În hotelul Des Indes din orașul olandez însă, o ființă extraordinară își face ieșirea din scenă.

16
/12
/22

„M-am născut în anul 1707, la Veneţia, într-o casă mare şi frumoasă, aşezată între podul Namboli şi podul Donna-Onesta, în colţul străzii Ca cent’anni din parohia San Toma.” Era una din ultimele zile ale iernii anului 1707, era 25 februarie, era magica Veneția.

23
/11
/22

20 de însemnări din jurnalele ținute de Charles Bukowski în ultimii ani de viață, pe când era deja septuagenar și o legendă a undergroundului literar american, așa cum apar în volumul „Căpitanul e dus cu pluta și marinarii au fugit cu vasul” (Editura Polirom, 2022, traducere de Cristian Neagoe).

10
/10
/22

Romeo Pop a fost actor al Teatrului Bulandra timp de 27 de ani. Născut la Aiud în 1952, a absolvit UNATC în 1975 la clasa marelui Octavian Cotescu. În 2007, la inițiativa sa și a lui George Ivașcu, se deschidea Teatrul Metropolis din București.

08
/10
/22

Ion Țuculescu este pictorul care a învățat singur să picteze studiind tablouri, obiecte create de meșteri populari, răniți de război, țărănci care muncesc la câmp și atâtea alte ființe și lucruri demne de a fi descoperite.