Black Glass şi “Tânărul prozator al anului 2013”, la Humanitas Cişmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/black-glass-si-tanarul-prozator-al-anului-2013-la-humanitas-cismigiu/

Bogdan Coşa, câştigătorul premiului pentru Tânărul prozator al anului 2013, la Gala Tinerilor Scriitori, va citi fragmente din romanul „Black Glass”, apărut recent la editura Cartea Românească, dar şi în ediţie digitală, duminică, de la ora 17.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu din Capitală.

Un articol de Petre Ivan|22 ianuarie 2014

Bogdan Coşa, câştigătorul premiului pentru Tânărul prozator al anului 2013, la Gala Tinerilor Scriitori, va citi fragmente din romanul „Black Glass„, apărut recent la editura Cartea Românească, dar şi în ediţie digitală, duminică, de la ora 17.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu din Capitală.

„Black Glass” este cel de-al doilea roman al trilogiei „Poker”, o tulburătoare şi autentică poveste de dragoste, care i-a adus lui Bogdan Coşa premiul pentru Tânărul prozator al anului 2013.

Noul roman al lui Bogdan Coşa este o tulburătoare şi autentică poveste de dragoste, care, prin hiperrealismul atroce, devine mărturia devastatoare a unui om singur, păşind tot mai absent, tot mai aproape pe zi ce trece de fluviul învolburat al nebuniei.

Black Glass

Bogdan Coşa, autorul romanului Black Glass, câştigător al premiului pentru Tânărul prozator al anului 2013

Bogdan Coşa s-a născut pe 24 ianuarie 1989, la Codlea. A absolvit studiile de masterat în teoria literaturii la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti.

A publicat, în 2011, „Poker”, primul roman al trilogiei cu acelaşi titlu, în urma câştigării premiului pentru debut al editurii Cartea Românească, în 2010. În 2013, i-a apărut la aceeaşi editură volumul de poezii „O formă de adăpost primară”, notează Mediafax.

Bogdan Coşa este inclus, alături de 19 romancieri din Europa, în antologia „European First Novel Festival”.

Foto cu Black Glass şi Bogdan Coşa – facebook, wikipedia

27
/05
/13

Romanul „Fraţi de cruce“ spune povestea emoționantă și foarte amuzantă a doi prieteni, aflați la periferia societății, care încearcă să devină „oameni normali“. Participând la concurs, poți câștiga unul dintre cele trei exemplare oferite de Editura All!

21
/05
/13

La Librăria Humanitas de la Cişmigiu, a avut loc vineri, 17 mai, o altă Seară japoneză, dedicată lui Yukio Mishima şi tetralogiei sale „Marea fertilităţii“.

16
/05
/13

India a constituit mereu o sursă de fascinaţie pentru Occident. Exotică şi plină de culoare, ea ascunde totuşi un freamăt profund. Romanul „Valurile pământului“ surprinde într-o manieră unică numeroasele contraste existente în acest spaţiu al diversităţii culturale şi sociale

15
/05
/13

Librăria Humanitas din Cişmigiu a găzduit lansarea volumului „Sfârşitul Occidentului? Spre lumea de mâine“, de Lucian Boia. La eveniment au fost prezenţi autorul Lucian Boia şi Gabriel Liiceanu.