BLACK SEA ARTS FESTIVAL, între 19 și 25 mai
https://www.ziarulmetropolis.ro/black-sea-arts-festival-intre-19-si-25-mai/

Între 19 şi 25 mai în Bucureşti va avea loc prima ediţie a BLACK SEA ARTS FESTIVAL, un eveniment care doreşte să construiască poduri între popoarele din jurul Mării Negre prin intermediul artei.

Un articol de Liliana Matei|13 mai 2016

Desfășurat în mai multe spații din București, festivalul va reuni sub aceeași umbrelă artiști din Ucraina, Rusia, Moldova, Armenia, Azerbaijan, Georgia, Turcia, Bulgaria și România prin proiecții de filme artistice și documentare, expoziții de fotografie și de caricatură politică, precum și prin elemente de arhitectură și o instalație de artă.

Ca urmare a succesului Zilelor Filmului Ucrainean din 2015 când ONG Pământeni împreună cu Uniunea Ucrainenilor din România au strâns donații în valoare de 1443 RON si 100 EURO pentru victimele conflictului din Ucraina, Black Sea Arts Festival atrage atenția asupra situatiei socio-politice și economice a Mării Negre încercând din nou să susțină financiar anumite cauze sociale. În compania unor experți, realizatori și jurnaliști din zonă, festivalul va prezenta filme și dezbateri legate de cultură și de cele mai recente evenimente din țările de la Marea Neagră.

 
Securitatea, stabilitatea și coeziunea regională a spațiului Mării Negre se află într-un declin constant de la conflictul armat dintre Rusia și Georgia din 2008. Primăvara Arabă precum și actualul conflict din estul Ucrainei (inclusiv anexarea Crimeei de către Rusia) au accentuat acest declin. Momentul 2006-2008, în care regiunea era în curs de a-și construi o identitate trebuie redobândit, iar BLACK SEA ARTS FESTIVAL militează pentru creșterea gradului de coeziune dintre vecinii uniți de aceeași mare – în ciuda diferențelor, populațiile țărilor de la Marea Neagră au mai multe lucruri în comun decât se crede.

Proiectul susține candidatura orașului București la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. În 2015, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București a demarat procesul de candidatură a orașului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, reușind să aducă Bucureștiul în finala pentru titlul acordat de Comisia Europeană.
Pe scurt, în cadrul Black Sea Arts Festival vor avea loc: expoziții foto (ARCUB – New Normal; Înconjurul Mării Negre. Oameni și ritualuri; Vagabonzii Mării Negre; Londophone – El camino de Balkan), o expoziție de caricatură (LA SCENA – Russia today), arhitectură (Cișmigiu – Baba Yoga // Kids Corner), o instalație interactivă (Cinema Eforie – Șezătoare cu Cântec) și proiecții de filme artistice și documentare (Cinemateca Eforie – România, Ucraina, Rusia, Turcia, Moldova și Cinemateca Union – Bulgaria, Georgia, Armenia, Azerbaijan).

05
/04
/21

În aşteptarea întâlnirii cu publicul, spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, pus în scenă de regizoarea Carmen Lidia Vidu la Teatrul de Stat din Constanţa, şi-a avut repetiţia generală, într-un weekend înnorat şi friguros. O vreme ce poate amplifica dezolarea pe care i-o sugerează unui nou-venit multe din clădirile în paragină din centrul oraşului.

02
/04
/21

Ambasada Spaniei la Bucureşti organizează, în colaborare cu Muzeul Naţional Prado din Madrid şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi al Consulatului onorific al Spaniei la Cluj-Napoca, expoziţia fotografică „Muzeul Prado iese în stradă”.

29
/03
/21

După expoziții care-au atras atenția în 2020, precum „Woman Unchained“, by Irina Greciuhina, „Un veac de singurătate“, aparţinând celei mai mari pictoriţe din Republica Moldova, Valentina Rusu Ciobanu, ajunsă la vârsta centenarului, și „The Severed Garden“, by Vadim Creţu, spațiul expozițional Arbor.art.room propune, începând de săptămâna aceasta, o nouă expoziție, de această dată deschizându-se spre domeniul „artei conceptuale“.

28
/03
/21

Primăvara aduce, săptămânal, la TVR 3, peste 40 de ore de programe culturale. Sezoane noi ale emisiunilor consacrate, dar şi producţii realizate în premieră vă aşteaptă din 29 martie, la TVR 3.

07
/03
/21

Muzeul Municipiului București organizează de opt ani evenimente dedicate celei de-a noua arte: banda desenată. Seria expozițiilor „Maeștri ai benzii desenate românești” revine cu expoziția „Haplea – bandă desenată interbelică”, partea a II-a, deschisă la Casa Filipescu Cesianu. Din 3 martie, ea se poate vizita până pe 30 aprilie 2021.

04
/03
/21

Ziarul Metropolis vă recomandă: un film cu Catherine Deneuve și Juliette Binoche, două tablouri despre lumea de azi dintr-o galerie bucureșteană, un festival de muzică clasică la Iași, un roman plin de mister al unei tinere scriitoare britanice și cartea unui istoric optimist care-și propune să redea speranța.

24
/02
/21

Începând cu data de 1 Martie 2021, spațiul expozițional din Foaierul Media al TNB (aripa dinspre Intercontinental) se va anima din nou, găzduind o amplă expoziție cu lucrările artistului ION OLARU, scenograful-pictor, autorul a zeci de scenografii de televiziune, de teatru, dar și de scenografie pentru filme de animație, totodată pictor, făuritor de icoane sau de surprinzătoare ”micro-monumente ale armoniei universale”(cf. Corneliu Antim, critic de artă), elaborate dintr-un material inedit… tărtăcuța!

23
/02
/21

Pășiți într-o lume de peisaje vibrante, fotografii asociate cu elemente chimice, refractografii și obiecte vopsite cu Vantablack, cel mai negru negru, odată cu prima expoziție personală a lui Mihai Plătică la Gaep. Desfășurată pe ambele etaje ale galeriei, Alpher-Bethe-Gamow va putea fi vizitată între 6 martie și 8 mai 2021.