Black Sea Arts Festival, la Călărași
https://www.ziarulmetropolis.ro/black-sea-arts-festival-la-calarasi/

Black Sea Arts Festival, evenimentul care ridică graniţe şi apropie oameni, va avea loc din 2021 la Călăraşi.

Un articol de Liliana Matei|9 decembrie 2020

Graniţele au fos mereu un concept volatil pentru țările din jurul Mării Negre, iar impunerea lor a delimitat mai mult decât simple hotare teritoriale – câteodată desparte familii, rupe relaţii şi pornește războaie. Tot mai greu sesizăm cât de apropiaţi sunt oamenii de lângă noi – vecinii și acesta este contextul în care a apărut Black Sea Arts Festival în 2016, un eveniment ce și-a propus să aplaneze divergenţele interumane şi interetnice dintre popoarele din jurul Mării Negre prin intermediul artei.

După două ediții desfășurate la interval de câte doi ani în București, festivalul internațional și multidisciplinar Black Sea Art Festival (BSAF) urma să aducă în toamna lui 2020 o infuzie de artă pe malul Dunării, în Călărași, asumându-și misiunea de a aduce conținutul curatoriat în cadrul evenimentului într-o comunitate cu mai puțin acces dar cu o deschidere chiar mai mare către evenimente culturale și artistice.

Până la derularea festivalului în condiții de siguranță pentru public, organizatorii au făcut primii pași pentru integrarea evenimentului în comunitate și au pus la cale o sesiune strategică, menită să aducă împreună oamenii creativi din Călărași pentru a împărtăși idei și planuri de dezvoltare culturală a orașului, dar și a regiunii și de a-i implica în cea de-a treia ediție a festivalului, programată pentru 2021.

În cadrul sesiunii, speakerii Krolikowski Art, un duo artistic multidisciplinar din Ucraina, Anca Spiridon, PR cultural, Constantin Ioniță, fondator al festivalului 3 Smoked Olives și Mihaela Ion, manager cultural cu o experiență de peste 15 ani în domeniul industriilor creative şi culturale internaţionale, au povestit despre arhitectură socială și practicile conștiente care duc la o autonomie competentă și la dezvoltarea comunității din resurse proprii, despre felul cum influențează festivalurile dezvoltarea localităților în care au loc și despre surse de finanțare pentru evenimentele culturale.

Printre planurile de viitor pentru Călărași, în afară de festival, care va fi unul anual, alături de gazdele Karina Staicova, fondatoarea Black Sea Arts Festival și Marta Pogorila, directorul artistic al festivalului, au povestit  despre intenția de a deschide o reședință de artă interdisciplinară la Călărași, care va accepta artiști din diferite domenii și care vor fi de acord, în cadrul rezidenței, să creeze obiecte cu mesaj social (sculpturi în parc, arhitectură, streetart, etc.). De asemenea, o condiție obligatorie pentru participanții rezidenți  va fi organizarea de masterclasses  pentru copiii și tinerii locali.

„Pentru orice proiect de acest fel, echipa este extrem de importantă. Echipa noastră include manageri culturali cu experiență din România, Armenia și Ucraina. Interesul lor personal este de a influența situațiile sociale dificile, de a găsi modalități de reconciliere între părțile aflate în conflict folosind limbajul artei care este de înțeles fără cuvinte, ceea ce face proiectul nostru unic și extrem de viabil.”, povestește Karina Staicova, fondatoarea BSAF.

Marta Pogorila, directorul artistic al festivalului: „Rolul geopolitic al României în regiune este mai relevant ca niciodată căci România are tot ce este necesar pentru a forma stări de spirit pozitive și legături de prietenie între reprezentanții țărilor din regiunea Mării Negre.”

Detalii despre festival și următoarea ediție vor fi anunțate pe site-ul http://www.pamanteni.ro și pe pagina de Facebook.

BLACK SEA ARTS FESTIVAL este primul eveniment care reunește sub aceeaşi umbrelă artişti din Ucraina, Rusia, Moldova, Armenia, Azerbaijan, Georgia, Turcia, Bulgaria şi România prin proiecţii de filme artistice şi documentare, expoziţii de foto – video şi pictură, dezbateri şi Q&A-uri, teatru, concerte, workshop-uri şi proiecte de arhitectură.

Totodată, Black Sea Arts Festival atrage atenţia asupra situaţiei socio-politice şi economice din zona Mării Negre, alături de experţi, realizatori şi jurnalişti din zonă, prezentând filme şi dezbateri legate de cultură şi de cele mai recente evenimente din ţările de la Marea Neagră, 9 țări toate grav afectate de conflicte militare puternice în trecutul recent. Singura cale de aplanare a divergențelor interumane și interetnice dintre acestea, fără lezarea libertăților și a drepturilor este să ne apropiem unii de alții prin cultură. Să deschidem ochii și să ne cunoaștem vecinii, să înțelegem cât de asemănători suntem.

02
/06
/21

PREVIEW S-au redeschis cinematografele, s-au reluat premierele de filme româneşti şi străine şi reîncep festivalurile. Luna iunie e bogată în evenimente cinematografice, aproape ca în vremurile bune, de dinainte de pandemie, aşa că Ziarul Metropolis face câteva recomandări, pentru a vă ghida mai uşor.

02
/06
/21

Bucureștiul prinde culoare printr-o expoziție care îmbină natura și arta, într-o campanie susținută de gloTM. Aproape 1.000 de metri pătrați de ziduri vor fi transformați în opere de artă de către tinerii artiști români de la Sweet Damage Crew, în parteneriat cu One Night Gallery, în cadrul campaniei ”Eco Graffiti / Rebels with a Cause”, susținută de glo.

02
/06
/21

Triumf Amiria. Muzeul Culturii Queer [?] organizează, împreună cu dramaturgul și regizorul Bogdan Georgescu, un atelier de scriere dramatică și autoreprezentare prin teatru pentru persoane trans și non-binare. Atelierul nu are un număr fix de participanți și este deschis pentru persoanele din București și România care își asumă apartenența la comunitatea LGBTQAI+.

02
/06
/21

Sâmbătă, 5 iunie, începând cu ora 18:30, Gala Aniversară „Ruxandra Donose 30” va ajunge pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, într-un eveniment extraordinar menit să celebreze cei 30 de ani de activitate artistică ai celebrei mezzosoprane. La pupitrul Orchestrei Operei Naționale București se va afla Tiberiu Soare, conceptul regizoral fiind semnat de Paula Stoica.

02
/06
/21

BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival, unica manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, deschide sesiunea de înscrieri pentru secțiunile competiționale de scurtmetraje ale celei de-a șaptea ediții, care va avea loc între 1-5 septembrie, la București. Datele limită la care se pot trimite aplicațiile sunt 25 iunie (normal) și 16 iulie (târziu).

02
/06
/21

Avem onoarea să vă invitam la [În]toarcem cânepa spre viitor – primul eveniment multidisciplinar dedicat cânepii, cu expoziție de artă documentară, instalații, performance, conferințe și dezbateri pe teme de economie circulară, între 3-27 iunie, la Muzeul Național al Țăranului Român

02
/06
/21

Cea de-a XVII-a ediție a Bucharest International Film Festival, care va avea loc între 3 - 12 septembrie 2021, pe lângă continuarea tradiției de a arăta publicului cinefil, în premieră în România, unele dintre cele mai așteptate filme recente din întreaga lume, aduce și o serie de evenimente speciale pentru iubitorii de film. Una dintre aceste secțiuni în premieră este cea istorică, dedicată celebrării a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României, și este organizată cu sprijinul Casei Regale Române. Documentarul istoric "Războiul Regelui" deschide programul aniversar.

02
/06
/21

În seara zilei de duminică, 6 iunie, la ora 19, flautista Miruna Didu, violonista Corina Mitroi, violista Iulia Goiana și violoncelistul Eugen Bogdan Popa, toți instrumentiști din Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” din București, propun iubitorilor muzicii de cameră un program integral Mozart.

02
/06
/21

Gaep prezintă Meditation upon Measure (5 iunie – 31 iulie 2021), o incursiune în practica din anii ’80 a lui Mircea Stănescu, prin intermediul unui corp important de lucrări restaurate cu ocazia expoziției. Desfășurându-se pe ambele etaje ale galeriei, expoziția personală contextualizează această decadă de activitate a artistului atât în raport cu perioada mai recentă de creație, cât și în raport cu circumstanțele în care a debutat și a lucrat generația ’80.

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.

01
/06
/21

Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” vă invită la o nouă ediție a festivalului Galactoria care va avea loc online între 3-9 iunie. Dedicat absolvenților de teatru, respectiv actorie, regie și teatrologie, evenimentul va rezuma trei ani de muncă în câteva zile de festival, zile în care actorii, regizorii și teatrologii ies la public pentru ultima dată în calitate de studenți.

01
/06
/21

Magie, muzică, umor și o aventură fabuloasă a cărei esență hrănește imaginația. Luna iunie aduce o nouă premieră mult așteptată în programul Teatrului Ion Creangă: „O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin”, un spectacol muzical adresat copiilor cu vârsta peste 6 ani. Având la bază una dintre îndrăgitele povești din antologia cu același titlu, spectacolul se joacă sâmbătă, 5 iunie, și duminică, 6 iunie, de la ora 11:00, pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” – gazdă a programului susținut de Teatrul Ion Creangă în această stagiune.