„BlacKkKlansman”. Cinema politic cu îndulcitori ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/blackkklansman-cinema-politic-cu-indulcitori/

CRONICĂ DE FILM În „BlacKkKlansman”, laureat cu Marele Premiu al Juriului la Cannes, Spike Lee atacă dezinvolt, cu un amestec de umor şi amărăciune, problema rasială din America, pornind de la povestea spectaculoasă a unui tânăr poliţist de culoare care s-a infiltrat în Ku Klux Klan la începutul anilor `70.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 septembrie 2018

La o întrunire a rasiștilor Ku Klux Klan din orașul Colorado Springs, participanţii ciocnesc pahare de şampanie şi îşi urează „America first!”.

Este doar una din cele câteva trimiteri directe – la suprafață comice, dar în subtext amare – la Donald Trump (acesta a fost unul din sloganurile sale de campanie) și din multele referințe la America prezentului, într-un film cu acțiunea plasată în anul 1973.

Asta nu ar trebui să surprindă, pentru că Spike Lee este cunoscut pentru intertextualitatea modernistă și jucăușă din filmele sale și mai ales pentru conștiința sa politică ce l-a făcut mereu atent la problema rasială, așa cum s-a manifestat ea în ultimele decenii.

Celebrul cineast american, intrat de câțiva ani într-un con de umbră, dar revenit în atenție cu acest film laureat cu Marele Premiu al Juriului la Cannes, pornește de la fapte reale, expuse într-o carte autobiografică de Ron Stallworth, fost polițist de culoare.

Ron Stallworth (jucat de John David Washington) devine celebru nu atât pentru că a ajuns primul polițist de culoare din Colorado Springs, cât mai ales pentru că a reușit să se infiltreze, oricât ar părea de implauzibil, în rândurile KKK, primind inclusiv legitimaţie.

El ține legătura cu membrii KKK prin telefon, iar în locul său la diversele întruniri ale rasiștilor trimite un coleg alb sub acoperire, Flip Zimmerman (jucat de Adam Driver).

Premisa este cât se poate de ofertantă, iar Spike Lee și coscenariștii săi știu să o fructifice. În ciuda temei sensibile şi dureroase a rasismului, „BlacKkKlansman” are multe momente comice, pornind chiar de la acest amuzant joc de roluri, dublat de felul caricatural în care sunt portretizați membrii KKK.

Apoi, Spike Lee oferă un adevărat policier, cu rădăcini în tradiţia filmelor de gen americane ale anilor `70, în care acțiunea și suspansul sunt feluri principale în meniu – „BlacKkKlansman” are un look retro, însă nu epatant. Plus o idilă clasică între Ron și o frumoasă și tânără activistă pentru drepturile persoanelor de culoare, Patrice (Laura Harrier).

Spike Lee se folosește de toți acești îndulcitori, care fac din vizionarea filmului o experiență foarte antrenantă, pentru a face mai accesibil discursul său politic.

Şi asta pentru că „BlacKkKlansman” este, totuşi, un film cu o puternică încărcătură politică, despre cum rasismul a traversat secolul XX sub diferite forme: de la „Naşterea unei naţiuni”, filmul din 1915 al lui Griffith pe care membrii KKK îl urmăresc în extaz, şi până la teribilele imagini reale din final, de la marşul rasist şi neofascist din Charlottesville, în august 2017.

Un film plin de referinţe culturale, în special muzicale şi cinematografice (Ron şi Patricia au o întreagă discuţie despre „blaxploitation”), şi istorico-politice, ambalate într-o formă modernist-vioaie (nu lipsesc artificii ca split-screen-urile sau montajul în paralel).

Poţi să-i reproşezi lui Spike Lee lejeritatea cu care tratează un subiect atât de greu şi de grav. Însă e greu să-i negi filmului o calitate nu foarte des întâlnită: aceea de a putea seduce un public cât mai larg şi cât mai divers şi de a-l face în acelaşi timp să privească critic la realitatea dureroasă din jur.

„BlacKkKlansman” a fost prezentat în premieră în România la Festivalul Internaţional de Film Anonimul.

31
/10
/15

Filmul ”Usturoi”, producția independentă filmată în întregime în Transilvania, a fost difuzat în această săptămână la penitenciarul de maximă siguranță din Aiud, în cadrul unei proiecții speciale, la invitația serviciului de Educație și Asistență Psihosocială din instituție.

31
/10
/15

După o săptămână cu săli pline, peste 30 de premiere, invitați speciali, dezbateri și multe alte evenimente, Les Films de Cannes à Bucarest le oferă iubitorilor de cinema un weekend cu proiecții suplimentare, la Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco.

31
/10
/15

„Scriem pentru a împărtăşi cu ceilalţi dacă ne-a plăcut un film. Scriem pentru a încerca să înţelegem filmul. Trebuie să căutăm adevărul obiectiv al filmului. Criticul este cel care încearcă să se înşele mai rar decât ceilalţi. Meseria de critic este una solitară” – criticul de film Pascal Mérigeau.

31
/10
/15

În acest weekend, Paramount Channel oferă recompense speciale fanilor genului horror. Sâmbătă și duminică, telespectatorii români vor intra în atmosfera specifică de Halloween cu ajutorul filmelor The Haunting (31 Octombrie, 23:00), Friday, the 13th IV (1 Noiembrie, 1:10), Friday the 13th VII (1 Noiembrie, 03:00), Case 39 (1 Noiembrie, 23:00), The Ring (2 Noiembrie, 01:10), Friday the 13th VIII (2 Noiembrie, 03:20).

30
/10
/15

CRONICĂ DE FILM E greu de spus care au fost intenţiile reale ale lui Jacques Audiard cu „Dheepan” (2015), un film minor în cariera sa, dar care i-a adus totuşi un Palme d’or (fără strălucire şi glorie) la Festivalul de la Cannes.

30
/10
/15

În perioada 6-8 noiembrie, la Cinemateca Union, va avea loc prima ediție a Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF), un eveniment dedicat producțiilor de dans realizate de coregrafi din întreaga lume. Festivalul va propune publicului familiarizarea cu diversitatea formelor de dans și a abordărilor cinematografice contemporane.

30
/10
/15

„Prima călătorie aleasă de mine nu poate fi decât drumul spre mare. Spre Marea Neagră. Bucureşti – Constanţa – Mangalia. Un drum făcut de atâtea ori, cu drag şi emoţie, un drum încărcat de amintirea părinţilor mei, a concediilor făcute cu ei. Amintire a întâmplărilor din vacanţe, a întâmplărilor din tren, a oamenilor întâlniţi, a observaţiilor de tot felul” – Marina Constantinescu. Îndrăgita realizatoare tv porneşte călătoria spre mare sâmbătă, 31 octombrie, în cel de-al treilea episod al seriei Gări de poveste. Ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+

29
/10
/15

Începând de vineri (30 octombrie 2015) filmul care a câştigat anu acesta premiul Palme d’Or, la Cannes, poate fi văzut în cinematografele din România. Jacques Audiard, regizorul lui Dheepan, este unul dintre cei mai aclamați cineaști ai momentului. Notorietatea internațională a venit odată cu filmul Un profet, câștigător al Marelui Premiu la Cannes 2009.

28
/10
/15

Intitulat „Magia muzicii de film“, concertul extraordinar cu Ruxandra Maria Urdăreanu (soprană) şi Dan Stoenescu (pian) va avea loc joi, 29 octombrie 2015, de la ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale (intrarea prin Calea Victoriei nr.88).

27
/10
/15

„Se întâmplă lucruri curioase de pe urma filmului… O doamnă în vârstă a venit după un spectacol în culise şi mi-a sărutat mâna, vă daţi seama?, şi eu eram o puştoaică de 26-27 de ani... Primeam buchete de flori, de nu puteam să le cuprind cu braţele şi nu aveam unde să le pun în autocarul cu care circulam. Ţin minte că o florăreasă a luat toate florile din găleată şi mi le-a pus în braţe… Am trăit momente interesante, care ar fi putut fi periculoase pentru mintea şi sufletul meu. Noroc că eu sunt o persoană echilibrată şi nu mi-a luat Dumnezeu minţile, pentru că putea să mi se urce la cap, dar am menţinut balanţa.” - Teodora Mareş. Frumoasa noastră actriţă împlineşte astăzi 53 de ani.

26
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „The Assassin”, noul şi aşteptatul film al regizorului taiwanez Hou Hsiao-Hsien, este o capodoperă a contrapunctului, prin îmbinarea armonioasă a două extreme: contemplarea la care îndeamnă cadrele lungi şi viteza excepţională din scenele de luptă minuţios coregrafiate.

26
/10
/15

A XIX-a ediție a Festivalului de Film Francez se desfășoară în perioada 26 octombrie - 8 noiembrie în opt orașe din țară, incluzând o săptămână inedită în colaborare cu publicația Cahiers du Cinema - celebră revistă de critică de film. Festivalul va fi deschis în București și Brașov pe 30 octombrie, în Timișoara, Iași și Cluj-Napoca — pe 29 octombrie, în Sibiu — pe 28 octombrie și în Constanța — pe 26 octombrie. În Buzău, Festivalul Filmului Francez se desfășoară pe 6 și 7 noiembrie.

26
/10
/15

Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj 2015 și-a desemnat sâmbătă seara câștigătorii în cadrul Galei de premiere, care a avut loc la cinematograful "Florin Piersic". Marele câștigător al celei de-a șaptea ediții Comedy Cluj este filmul Obywatel/Cetățeanul, al regizorului polonez Jerzy Stuhr, care a câștigat trofeele "Cel mai bun film" și "Cel mai bun scenariu".