„Blade Runner 2049”, cel mai așteptat thriller SF al anului, la cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/blade-runner-2049-cel-mai-asteptat-thriller-sf-al-anului-la-cinema/

Cel mai aşteptat thriller SF al anului se lansează săptămâna aceasta pe marile ecrane, spre bucuria fanilor din toată lumea. Continuare a filmului omonim din 1982, care a revoluţionat cinematografia, „Blade Runner 2049” va rula, de vineri, 6 octombrie 2017, şi în România. Lansarea are loc simultan şi în SUA, astfel încât românii sunt printre primii care văd producţia Sony Pictures la cinema.

Un articol de Petre Ivan|5 octombrie 2017

În anii ’80, regizorul Ridley Scott surprindea și încânta iubitorii genului SF cu un film incomparabil, care a rămas încă în memoria colectivă prin perspectiva apocaliptică asupra viitorului. Combinând două genuri aparent total diferite, science fiction şi film noir, Blade Runner a creat un nou stil: neo-noir cyberpunk – o adevărată revoluție din punct de vedere estetic, la vremea aceea, atât în cinematografie, cât și în lumea artistică, în general.

Și iată că, 35 de ani mai târziu, constatăm că anul 2019 nu este deloc departe – nici la propriu, nici la figurat – de (pre)viziunea lui Scott, iar noul thriller SF „Blade Runner 2049” ne poartă imaginația și mai departe în viitor. Dincolo însă de conceptul inedit și de scenografia spectaculoasă, filmul propune întrebări mereu actuale despre condiția umană: ce ne defineşte, cine suntem şi încotro ne îndreptăm.

Ridley Scott, cunoscut pentru celebrele producții “The Martian,” “Gladiator”, trece de data aceasta la cârma producției, delegându-i regia lui Denis Villeneuve, autorul apreciatelor filme “Arrival” și “Prisoners”). Scenariul este semnat de Hampton Fancher şi Michael Green, pe baza unei povești inspirate de personajele din romanul Do Androids Dream of Electric Sheep? al lui Philip K. Dick. Distribuiți în rolurile principale încă dinainte de a fi scris scenariul, Harrison Ford și Ryan Gosling dau viață personajelor-cheie ale poveștii. Ba, Ford chiar reintră în pielea aceluiași Rick Deckard interpretat cu 35 de ani în urmă.

În 2049, în același Los Angeles întunecat și deprimant, soarta lumii pare mai sumbră ca niciodată. Agentul K de la Poliția Los Angeles (interpretat de Ryan Gosling) descoperă un secret periculos, ce pune la îndoială deosebirea dintre oameni şi replicanți – imitații cu înfățișare umană, ba chiar dintre umanitate şi tehnologie.

Descoperirile ar putea arunca omenirea în haos, așa că agentul K pornește în căutarea lui Rick Deckard (Harrison Ford), fost polițist / blade runner, dispărut de 30 de ani, și singurul care îl poate ajuta. Deckard are însă motive să stea ascuns: spre binele umanității, secretele trecutului trebuie să rămână îngropate.

Între timp, enigmaticul Niander Wallace (Jared Leto) lucrează obsesiv la perfecționarea replicanților, pe care-i consideră indispensabili pentru supravieţuirea speciei umane, atâta timp cât se supun întru totul acesteia. Dar, cum nu poate crea prea multe exemplare, viitorul societății este cum nu se poate mai incert. Cu ani în urmă, descoperirile sale în domeniul hranei modificate genetic au salvat omenirea de foamete și… l-au și îmbogățit. Va reuși oare să repete succesul?

Noua producție respectă moștenirea primului “Blade Runner”, menținând stilul care l-a consacrat, dar îi imprimă și o personalitate proprie, astfel încât atât fanii fideli ai filmului, cât și noile generații de cinefili vor fi la fel de încântați să descopere noua poveste. Pentru a spori veridicitatea, echipa de filmări a utilizat cât mai puţin imaginile realizate pe calculator sau cu ecran verde, preferând să creeze decoruri reale pe platoul de filmare.

Filmul impresionează și prin distribuția multi-premiată: Ryan Gosling (nominalizat la Oscar pentru rolul principal din “La La Land”), în rolul lui K, Harrison Ford (pentru filmele “Star Wars”, “Witness”), care reia rolul lui Rick Deckard, şi Jared Leto (posesorul unui trofeu Oscar® pentru rolul secundar din “Dallas Buyers Club”). În distribuție se regăsesc și Dave Bautista, Robin Wright, Ana de Armas, Sylvia Hoeks etc.

“Viitorul speciilor este, în sfârșit, dezvăluit!”, ne anunță trailerul:

 

Ne convingem din 6 octombrie, la cinema. Nerecomandat sub 15 ani, filmul de 163 de minute va rula în cinematografe în versiunile 3D, 4DX, IMAX 3D, Dolby Atmos. “Blade Runner 2049” este o producție Alcon Entertainment, în parteneriat cu Warner Bros și Columbia Pictures, distribuită în România de InterComFilm Distribution.

Foto: Blade Runner 2049 – facebook

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.