Bloomsday ediția a II-a, la Muzeul Național al Literaturii Române din București
https://www.ziarulmetropolis.ro/bloomsday-editia-a-ii-a-la-muzeul-national-al-literaturii-romane-din-bucuresti/

Muzeul Naţional al Literaturii Române va organiza în 16 iunie 2023, cu prilejul Bloomsday, spectacolul de teatru „Molly Bloom”, de la ora 15.00, iar de la ora 18.00, dezbaterea dedicată noii traduceri a romanului Ulise de James Joyce, realizată de Rareş Moldovan şi apărută la Editura Polirom, în colecţia „Biblioteca Polirom” (coordonator Dan Croitoru).

Un articol de Petre Ivan|14 iunie 2023

Spectacolul de teatru Molly Bloom, în care joacă actrița Raluca Gheorghiu-Culda, este o adaptare liberă de Radu Aldulescu după James Joyce, regia fiind semnată de Alina Hiristea, iar scenografia de Raluca Negoescu.

Spectacolul de teatru este inspirat de legendara Molly Bloom, personajul care descinde din paginile romanului Ulise al lui James Joyce. Comedia feminității se desfășoară într-un flux continuu de gânduri și trăiri, ca viața însăși. Pentru prima oară în România, capodopera lui James Joyce ajunge pe scenă, prin personajul Molly Bloom, întruchipat de Raluca Gheorghiu-Culda, care reușește o excepțională performanță actoricească. Avem șansa să retrăim, împreună cu ea, celebra noapte din Dublin, ce urmează celebrei Bloomsday, sărbătorită peste tot în lume. Iubitorii de Joyce și de teatru se vor bucura de spectacolul unei superbe Molly Bloom care reușește să se elibereze, în cel mai surprinzător mod, din închisoarea căsniciei, din toate închisorile lumii.

Spectacolul este produs de Asociația Teatrul Proxim.
Durata: 1h 15 min

În parteneriat cu Ambasada Irlandei în România şi Editura Polirom, vă așteptăm la o dezbatere pe marginea noii traduceri a romanului Ulise de James Joyce, la care sunt invitaţi Dan Croitoru şi Radu Paraschivescu. Un eveniment moderat de Loreta Popa.

Bloomsday este un eveniment sărbătorit în lumea întreagă în 16 iunie, ziua în care se desfășoară acțiunea romanului Ulise. În acest an, Bucureștiul se alătură celor peste 200 de orașe din întreaga lume la această sărbătoare a cărei denumire a fost inspirată de numele personajului principal al cărții, Leopold Bloom. În opinia Excelenței Sale Dl Paul McGarry, „Bloomsday este o zi din viața unui om obișnuit, este una dintre cele mai importante zile din calendarul cultural al Irlandei, iar temele din Ulise sunt universale și rezonează cu oamenii din întreaga lume”.

26
/11
/24

Pe 1 Decembrie, la ora 16.00, la Muzeul Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București se va deschide o nouă expoziție dedicată lui Édouard de Max (1869-1924), actor român de renume internațional și societar al prestigioasei Comedii Franceze.

22
/11
/24

După un maraton de 7 zile de evenimente speciale în București, Cluj, Iași, Tulcea, Piatra Neamț, Brăila și Constanța, pelicula Moromeții 3 se lansează azi oficial în cinematografele din întreaga țară. Începând de azi filmul va putea fi văzut în 88 de săli de cinema din 47 de orașe din România. Programul complet poate fi consultat pe site-ul oficial al distribuitorului și va fi updatat săptămânal. 

22
/11
/24

Pentru prima dată în România, Marele Gatsby ajunge pe scena din București într-un spectacol de teatru imersiv, regizat de Andrei Huțuleac, unul dintre cei mai apreciați regizori din noua generație. Spectacolul recreează fastul și atmosfera electrizantă a anilor ’20, aducând în fața publicului o experiență teatrală unică, unde granițele dintre spectator și actor dispar, iar invitații devin parte din poveste.

20
/11
/24

„Dintre toate tipurile de scriitură pe care le-am făcut vreodată, cel mai mult îmi place să scriu teatru; și asta din mai multe motive: e intim, e personal și dacă lucrezi acasă nici măcar nu trebuie să porți pantaloni. Ești doar tu, cu coala de hârtie și cu mintea ta...

18
/11
/24

DESCOPERIRE Printre puținele volumele publicate în România despre propriii ei creatori de anvergură, noua carte a Ancăi Hațiegan se remarcă printr-o serie de calități pe care cititorul le va descoperi încă de la primele pagini. Ea îl invită în lumea unui om de teatru unic, despre care rămân multe de spus.

16
/11
/24

Pe 15 noiembrie, de la ora 19:00, scena mică a Teatrului polonez din Bydgoszcz a găzduit o reprezentație a spectacolului „Cine l-a ucis pe tata?” după Édouard Louis, regizat de Andrei Măjeri și produs de Teatrul Metropolis din București.

14
/11
/24

Bogdan Drăcea, Anisia Gafton, Mihai Rait Dragomir, Lucian Ghimiși, Alex Bogdan, Doina Teodoru, Paul Ipate și Cătălin Neamțu, unii dintre cei mai iubiți comedianți din țară, cunoscuți din diferite show-uri TV, promit spectactorilor prezenți săptămâna viitoare la Sala Palatului o seară memorabilă, în care este absolut imposibil ca cineva să nu râdă.

13
/11
/24

ETERN, o poveste de dragoste pusă la încercare de o amenințare care ar putea însemna sfârșitul lumii, navighează interacțiunea dintre schimbările climatice, alegerile umane și consecințele lor, creând o narațiune bogată în simbolism care cucerește publicul.