Vineri, 31 martie 2023, ora 18.00, Muzeul Municipiului Bucureşti va găzdui evenimentul „Blossom Time – Timpul Înfloririi”, dedicat Centenarului Shri Mataji Nirmala Devi.
Un articol de Petre Ivan|28 martie 2023
Pornind de la imnurile dedicate Divinității reflectate în natură compuse de Händel și de la evocarea inocenței copilăriei din muzica lui Enescu, programul propune o călătorie interioară, dincolo de gânduri și emoții. Evenimentul va avea loc la Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2).
Interpretează:
Natalia Pancec – vioară
Cleopatra David – soprană
Ieronim Buga – continuo
Iulia Olteanu – violoncel
În program:
George Enescu – Lăutarul din suita Impresii din copilărie op. 28
Georg Friederich Händel – Nouă arii germane HWV 202-210
Evocare Shri Mataji Nirmala Devi și meditație
Intrarea este liberă.
„În aceste vremuri de răspântie, avem o destinație comună și o stare care ne unește, oameni și comunități, care ne face să fim cu adevărat universali, starea în care ne întoarcem la rădăcini și devenim cu toții flori ale aceluiași copac, Copacul Spiritualității.”, declară Viorel Untaru, managerul proiectului, în invitația lansată publicului bucureștean.
Shri Mataji Nirmala Devi, de la nașterea căreia se aniversează 100 de ani, a trăit o viață dedicată transformării vieților oamenilor prin descoperirea și dezvoltarea propriei lor naturi spirituale. În anii ’70, ea a dezvoltat tehnica Sahaja Yoga, care implică activarea energiei Kundalini, prin care oamenii pot ajunge la o stare de echilibru și pot dezvolta calitățile intelectuale și creative. Shri Mataji a călătorit în întreaga lume timp de peste 40 de ani, ținând discursuri și seminarii și oferind învățături practice pentru mii de oameni. De-a lungul activității sale, Shri Mataji a primit Medalia Păcii a Naţiunilor Unite, Premiul Pleiade 1996 (Italia) sau Medalia de aur decernată de Secretariatul Ecoforum.