BLUENOISE, trupa a cappella finalistă la Eurovision, în recital la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/bluenoise-trupa-a-cappella-finalista-la-eurovision-in-recital-la-sala-radio/

Scurt exerciţiu de imaginaţie: alegeţi una dintre melodiile preferate. Scoateţi apoi, unul câte unul, instrumentele muzicale sau orice efect special şi păstraţi doar vocea umană. La o astfel de experienţă sonoră inedită vă invită vineri, 2 octombrie (19.00), la Sala Radio, BLUE NOISE, formaţie ai cărei membri însumează cea mai relevantă experienţă în muzica a capella din România.

Un articol de Liliana Matei|23 septembrie 2015

Blue Noise este trupa a capella pe care aţi apreciat-o în martie 2015 cu piesa „Love Won’t Run Away” în finala naţională Eurovision. Momentul a reprezentat o premieră muzicală în România: a fost prima oară când o astfel de compoziţie a cappella a intrat în finala naţională a prestigiosului concurs.

Ceea ce îi defineşte aşadar pe cei de la Blue Noise – care se autointitulează generic „laboratorul de voci” – este sonoritatea deosebită: melodiile lor sunt exclusiv vocale, interpretate fără nici un acompaniament orchestral. Cei 6 membri ai trupei – Veronica Prodan, Elena Moroşanu, Ana-Cristina Leonte, Mihail Grigore, Bogdan Tudor, Denis Bolborea – vor avea de această dată un invitat special pe scena Sălii Radio, în cadrul unui eveniment excepțional în care vocile Blue Noise se vor lăsa completate de sunete de violoncel.

Este vorba despre violoncelistul Răzvan Suma, solist concertist al orchestrelor radio, care – pe lângă prezenţa sa constantă în zona muzicii clasice şi cunoscutele sale turnee naţionale derulate sub genericul „Vă place… ?” – a participat şi la proiecte mai puţin convenţionale, adresate unui public tânăr, deschis la inovaţie.

Premianţi ai multor concursuri muzicale instrumentale, vocale, de jazz şi cu foarte multe colaborări cu artişti cunoscuţi din ţară, dar şi din străinătate, membrii trupei Blue Noise vă propun la Sala Radio un recital cu piese din repertoriul internaţional (câteva dintre ele interpretate chiar în aranjamentul propriu). Veţi asculta Chanson D`Amour (The Ra- Da- Da- Da- Da Song), When You Wish upon a Star, Seaside Rendezvous, Under Pressure, Prime Time Blues, Pass me the Jazz, Le Grand Tango, La Vie en Rose sau Love Won`t Run Away.

În trupa Blue Noise, Veronica Prodan este soprană, Elena Moroşanu – mezzosoprană, Ana-Cristina Leonte – alto, Mihail Grigore – tenor, Bogdan Tudor – bas, percuţii, Denis Bolborea – beatbox, looping and live fx. Ana–Cristina este cunoscută din trupa Javra şi cvintetul de jazz care îi poartă numele; Elena Moroşanu s-a făcut remarcată cu proiectele personale sub numele Helen şi este songwriter pentru Hahaha Production. Mihail Grigore este violoncelist masterand la Academia de Muzică din Bucureşti.

Denis Bolborea e cunoscut în primul rând drept coregraf din zona contemporană.Tânăr şi foarte activ, cu reale aptitudini muzicale, a participat la emisiuni tv muzicale. Fost component al Corului Madrigal, Bogdan Tudor a fost şi membru al trupei The 50’s, care cântă alături de Ştefan Bănică. Veronica Prodan este cea mai tânără membră Blue Noise, studiază pedagogia la Universitatea de Muzică din București și cântă încă din copilărie.

INFO

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărturești, Humanitas, în benzinăriile OMV și la casa de bilete a Sălii Radio.

27
/02
/13

Teatrul de Sufragerie prezinta A fost odata primavara… cantec, povesti si ceai cu Maria Raducanu   Povestile se asculta cel mai bine acolo unde e atmosfera calda, confortabila, cu oameni putini si frumosi. Pe 2 Martie la ora 20.00,  Maria Raducanu revine in Sufrageria noastra – o voce de exceptie, cu acorduri suave de chitara, […]

27
/02
/13

Primăvara a venit, a venit şi s-a transformat în cântări de chitară! Pe 8 martie, la orele 20.00, ia pe cineva drag cu tine şi vino la UNTEATRU, să vezi cum înfloresc cântările pe strune. Ţi-am pregătit un concert fără vorbe, povestit de MAXIM BELCIUG la chitară, pe o geană de suflet. A iubi e primăvară! […]

26
/02
/13

Vă comunicăm repertoriul Teatrului Tandarica pentru perioada 28 februarie – 10 martie 2013. Joi, 28 februarie, ora 10.00 FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI Regia: Daniel Stanciu Scenografia: Daniela Drăgulescu Ilustratia muzicala: Vasile Manta Distributia: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu Vineri, 1 martie, ora 10.00 ALICE ÎN […]

20
/02
/13

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe […]