BLUENOISE, trupa a cappella finalistă la Eurovision, în recital la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/bluenoise-trupa-a-cappella-finalista-la-eurovision-in-recital-la-sala-radio/

Scurt exerciţiu de imaginaţie: alegeţi una dintre melodiile preferate. Scoateţi apoi, unul câte unul, instrumentele muzicale sau orice efect special şi păstraţi doar vocea umană. La o astfel de experienţă sonoră inedită vă invită vineri, 2 octombrie (19.00), la Sala Radio, BLUE NOISE, formaţie ai cărei membri însumează cea mai relevantă experienţă în muzica a capella din România.

Un articol de Liliana Matei|23 Septembrie 2015

Blue Noise este trupa a capella pe care aţi apreciat-o în martie 2015 cu piesa “Love Won’t Run Away” în finala naţională Eurovision. Momentul a reprezentat o premieră muzicală în România: a fost prima oară când o astfel de compoziţie a cappella a intrat în finala naţională a prestigiosului concurs.

Ceea ce îi defineşte aşadar pe cei de la Blue Noise – care se autointitulează generic „laboratorul de voci” – este sonoritatea deosebită: melodiile lor sunt exclusiv vocale, interpretate fără nici un acompaniament orchestral. Cei 6 membri ai trupei – Veronica Prodan, Elena Moroşanu, Ana-Cristina Leonte, Mihail Grigore, Bogdan Tudor, Denis Bolborea – vor avea de această dată un invitat special pe scena Sălii Radio, în cadrul unui eveniment excepțional în care vocile Blue Noise se vor lăsa completate de sunete de violoncel.

Este vorba despre violoncelistul Răzvan Suma, solist concertist al orchestrelor radio, care – pe lângă prezenţa sa constantă în zona muzicii clasice şi cunoscutele sale turnee naţionale derulate sub genericul “Vă place… ?” – a participat şi la proiecte mai puţin convenţionale, adresate unui public tânăr, deschis la inovaţie.

Premianţi ai multor concursuri muzicale instrumentale, vocale, de jazz şi cu foarte multe colaborări cu artişti cunoscuţi din ţară, dar şi din străinătate, membrii trupei Blue Noise vă propun la Sala Radio un recital cu piese din repertoriul internaţional (câteva dintre ele interpretate chiar în aranjamentul propriu). Veţi asculta Chanson D`Amour (The Ra- Da- Da- Da- Da Song), When You Wish upon a Star, Seaside Rendezvous, Under Pressure, Prime Time Blues, Pass me the Jazz, Le Grand Tango, La Vie en Rose sau Love Won`t Run Away.

În trupa Blue Noise, Veronica Prodan este soprană, Elena Moroşanu – mezzosoprană, Ana-Cristina Leonte – alto, Mihail Grigore – tenor, Bogdan Tudor – bas, percuţii, Denis Bolborea – beatbox, looping and live fx. Ana–Cristina este cunoscută din trupa Javra şi cvintetul de jazz care îi poartă numele; Elena Moroşanu s-a făcut remarcată cu proiectele personale sub numele Helen şi este songwriter pentru Hahaha Production. Mihail Grigore este violoncelist masterand la Academia de Muzică din Bucureşti.

Denis Bolborea e cunoscut în primul rând drept coregraf din zona contemporană.Tânăr şi foarte activ, cu reale aptitudini muzicale, a participat la emisiuni tv muzicale. Fost component al Corului Madrigal, Bogdan Tudor a fost şi membru al trupei The 50’s, care cântă alături de Ştefan Bănică. Veronica Prodan este cea mai tânără membră Blue Noise, studiază pedagogia la Universitatea de Muzică din București și cântă încă din copilărie.

INFO

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărturești, Humanitas, în benzinăriile OMV și la casa de bilete a Sălii Radio.

27
/01
/17

Peter Gate, compozitor și muzician experimentalist prin proiectul lui muzical unic, dorește introducerea conceptului de cultură experimentală bazat pe creativitate și valoare. Sursa inspirațională pentru proiectul The Deep Sound of Maramureș constă în colectarea și revalorificarea sunetelor vechi din zona Maramureșului, proiectul fiind de asemenea un proiect de turism cultural.

27
/01
/17

La Sala Radio, pe 1 februarie 2017, de la ora 19.00, Orchestra de Cameră Radio va susține un concert dirijat de RALF SOCHACZEWSKY care îl va avea ca solist pe violoncelistul OCTAVIAN ALIN LUP. Programul va cuprinde F. Mendelssohn-Bartholdy, Simfonia pentru coarde în sol minor, MWV nr. 12, J. Haydn, Concertul în re major pentru violoncel şi orchestră, Hob. VIIb/2 si W. A. Mozart, Simfonia nr. 39 în Mi bemol major, KV 543.

21
/01
/17

The Deep Sound of Maramures, un proiect care integrează, în structuri artistice contemporane, cercetări antropologice din aria acustică tradițională, va fi prezentat publicului larg, în cadrul unei transmisii online din Vișeul de Sus, un eveniment realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român, care se va bucura de recenzia specială a profesorului Ricardo de Ostos, arhitect experimentalist din Londra.

20
/01
/17

Jazz Nouveau anunță încă 4 concerte pentru lunile martie, aprilie și mai ale acestui an în clubul Control: Marc Ribot (foto), Elias Nardi Group feat Daniele Di Bonaventura, Dans Dans și Rotem Sivan Trio.

19
/01
/17

Loalwa Braz Vieira, interpreta hitului mondial Lambada, a fost găsită moartă carbonizată în mașina sa, joi, la Saquerema, pe litoralul regiunii Rio de Janeiro. Grupul Kaoma, înfiinţat în 1985, a devenit celebru cu hituri precum „Chorando Se Foi (Lambada)”, „Dançando Lambada” şi „Lambamor”.

17
/01
/17

La 20 de ani de la dispariția lui Ion Voicu, fiul acestuia, Mădălin Voicu va dirija Orchestra Naţională Radio într-un concert In memoriam. Alexandru Tomescu va cânta pe vioara Stradivarius Elder Voicu Concertul nr. 5 în la major pentru vioară și orchestră, KV 219 de Mozart.

16
/01
/17

Un film pentru televiziune despre viaţa şi cariera cântăreţului Michael Jackson va fi produs la Hollywood in februarie si se va intitula ”Michael Jackson: Searching for Neverland”. Rolul principal va fi interpretat de Navi, unul dintre cei mai cunoscuți imitatori ai cântăreţului.

16
/01
/17

În urma succesului înregistrat după lansarea, în octombrie, a primelor 5 Atelierele „Micul Artist”, Opera Comică pentru Copii oferă, începând din luna februarie, un nou curs pentru cei mici: Atelierul de Flamenco, susținut de dansatorul argentinian Lucas Molina.

13
/01
/17

Începând din acest weekend, Nino, personajul îndrăgit din seria de concerte-lecție ale Operei Comice pentru Copii "Cu Nino în jurul Lumii", îi așteaptă pe cei mici pe Patinoarul Copiilor, deschis în curtea instituției din Calea Giulești nr. 16.

10
/01
/17

Într-o zi de 10 ianuarie (2016), la trei zile după ce își lansase cel de-al 25-lea album, „Blackstar”, se stingea din viață David Bowie, unul dintre cei mai influenți muzicieni ai ultimelor decenii.

Page 30 of 126« First...1020...2829303132...405060...Last »