Bogdan Farcaș – La teatrul din Ploiești, actorii vin cu inima deschisă și joacă
https://www.ziarulmetropolis.ro/bogdan-farcas-la-teatrul-din-ploiesti-actorii-vin-cu-inima-deschisa-si-joaca/

Face parte din generaţia tânără de actori şi a absolvit Facultatea de Teatru de la Universitatea, Iaşi, la clasa profesorului Sergiu Tudose, în 2003. A debutat ca actor la Teatrul Naţional din Târgu Mureş. Colaborează permanent cu Teatrul “Tony Bulandra” din Targovişte, Teatrul “L.S. Bulandra” din Bucureşti şi urmează să joace la Teatrul Metropolis din Bucureşti, în spectacolul “Histerical blindness”, în regia lui Cristi Juncu, spectacol care se află deja în repetiţii şi care va avea premiera în primăvara lui 2017.

Un articol de Monica Andrei|15 Martie 2017

De-a lungul carierei a interpretat roluri în numeroase filme românești și străine, scurtmetraje și în seriale de televiziune. Dintre filme amintim: “Portretul luptătorului la tinerețe”, regia Constantin Popescu; „Domnișoara Christina” regia Alexandru Maftei, „Chira Chiralina” regia Dan Pița;  Seriale de televiziune: „Las Fierbinți”, „Lecții de viață”,”Valea mută” (HBO), „O săptămână nebună”.

Din 2007 este angajat al Teatrului “Toma Caragiu” din Ploiești unde a putut fi văzut în spectacolele: “D’ale Carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Lucian Sabados; „Regina frumuseții”din Leenane de M. McDonaugh, regia Andreea Vulpe; „Prețul iubirii” A.P. Cehov, regia Alexandru  Dabija; „Furtuna”, de W. Shakespeare, regia Cristian Juncu; „True West” de S. Shepard, regia Dragos Campan; „Billy din Aran” de M. McDonaugh, regia Cristian Juncu; „Văcuţele Domnului se întorc pe pământ”, de Vasili Sigarev regia Theodor Cristian Popescu; „Omul care a vazut moartea”, Victor Eftimiu, regia Cristian Juncu; „Dis de dimineață” de Eugene O’Neill, regia Alexandra Popescu; „Punctul orb” de Yannis Mavritsakis, regia Radu Afrim și în „Avarul” după Molière, regia Cristi Juncu.

Monica Andrei: Cum ai ajuns să dai admitere la Facultatea de Teatru?

Bogdan Farcaș: N-am mers la teatru când eram mic. Pe când aveam 12 ani, mă aflam la mare cu părinții și l-am cunoscut pe Florin Mircea, care era actor și profesor la Universitatea de Arte din Iași, unde preda cursul de vorbire. M-a fascinat. Voiam să mă fac marinar, ulterior mi-am mutat gândul spre meseria de actor. Am dat admitere la Facultatea de Teatru din Iași, am intrat la clasa lui Sergiu Tudose, un mare profesor de la care am învățat că pe scenă trebuie spusă o poveste. Joci orice ține de poveste, iar oamenii trebuie să o înțeleagă, să se identifice cu ea. Avea o vorbă destul de faină pe care ne-o repeta des și pe care n-am înțeles-o atunci. Prin anul întâi ne adunase și ne-a întrebat cum ni se pare teatrul. Noi am început cu păreri despre amalgamul de sentimente, situații, emoții… Atunci ne-a zis: „teatrul este la genunchiul broaștei”. E greu să ajungi la genunchiul broaștei. Pare un lucru simplu, dar simplitatea e tare grea. Cumplit de greu este să ajungi la simplitatea perfectă și să ai profunzime în același timp.

Voiam să jucăm. Actorul nu poate trăi dacă nu joacă. După absolvirea facultății, împreună cu mai mulți colegi ne-am urcat într-o mașină și am luat la rând teatrele din țară: Timișoara, Brașov, Brăila, Târgu Mureș. Unele aveau posturi scoase la concurs. Și așa unul dintre colegii mei a rămas la teatrul din Timișoara, altul la Brăila sau Târgu Mureș. M-am angajat după concurs la Teatrul din Târgu Mureș, iar din 2007 am ajuns tot prin concurs la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești. Am împlinit 10 ani de când joc pe scena ploieșteană. Între timp am început să colaborez cu Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, apoi cu Teatrul „L.S: Bulandra” din București și voi juca și la Teatrul Metropolis.  Soția mea este actriță la Târgoviște. Cristi Juncu a montat acolo “Helters Skelters”, un spectacol tare fain și m-a luat în colaborare, iar acum colaborez permanent. Stagiunea 2016-2017 de la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște a început cu premiera „Salonul numărul 6” după A.P. Cehov, în regia lui Dumitru Acriș. Din 2011 am început colaborarea cu acest teatru minunat și am jucat în spectacolele: “Unchiul Vanea”de A.P. Cehov, regia Sorin Militaru; „Năpasta” de I.L. Caragiale, regia Cristian Juncu; „Helter Skelter” de Neil LaBute, regia Cristian Juncu; „Năpasta” de I.L. Caragiale, regia Cătălin Chirilă, „Traxi Pump”, regia Anca Maria Colţeanu; „Hamlet” de W. Shakespeare, regia Kemal Basar; „Dis de dimineata” de Eugene O’Neill, regia Alexandra Popescu. Acum joc în: „Richard al III lea” de W. Shakespeare, regia Di Trevis; „Steaua fără nume”, de M. Sebastian regia Cristi Nedea; „Trei  surori” de A.P. Cehov, regia  Aleksandar Ivanovski.

Ai un aer slav. Te-ai apropiat ușor de personajul Ivan Dimitrievici din spectacolul “Salonul numărul 6” după A.P. Cehov în regia lui Dumitru Acriș de la Teatrul din Târgoviște?

Este nebunul filozof, omul care s-a internat în spitalul de nebuni, chiar în salonul numărul 6. E perfect lucid. Cehov zice frumos despre el: “Lui îi e frică de oameni, nu e nebun, e rațional”.  Este o relație puternică între el și medicul care supraveghează bolnavii, care ajunge și el înternat în acest salon.

Cum ai lucrat cu regizorul Dumitru Acriș?

Slav. Am lucrat slav. Sentimental, intim, sincer, rusește, extrem de frumos, mlăștinos-sentimental. Slavii au un fel de mlaștină sentimentală în care te afunzi, simți tot.

L-ai simțit pe Cehov în mijlocul vostru când ați lucrat la spectacol?

Da. Prin acuratețea, sinceritatea sentimentelor, problemele uriașe pe care le pune în text. Exact cum zicea profesorul meu din facultate. Problemele lui sunt la genunchiul broaștei. Tot ce zice Cehov pare ușor de înțeles chiar de la masa de lectură și greu de făcut.Pentru un actor care urmează să joace Cehov necesită perfecțiune interioară, rigoare. Să știi exact ce zici și simți în același timp. Nu merge cu improvizații. Nimic declamativ în replică. E viață curată care se scurge. De aia e atât de viu. Cehov e autorul meu preferat, e minunat.

De ce crezi că te-a distribuit Cristi Juncu în “Avarul” după Molière, recenta premieră de la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești și cum îl definești pe Cristi Juncu ca regizor?

Am jucat în atât de multe spectacole făcute împreună cu Cristi Juncu, mai ales în ultimii ani! Prima întâlnire a fost în „Furtuna” de W. Shakespeare, apoi „Helters Skelters”, acum în „Avarul”. Și ne reîntâlnim la Teatrul Metropolis din București, în „Histerical blindness” care va avea loc premiera în primăvara asta. Noi comunicăm la un anume nivel artistic. Ajungem ușor la un punct comun. Chiar și prietenia noastră e un punct comun care a rezultat din rolurile pe care eu le-am interperetat în spectacolele în care m-a distribuit. Spectacolele lui Juncu se bazează pe actori. Explic asta pentru a nu se înțelege o lipsă de talent. Toate spectacolele acestui regizor sunt de relație, adică relația dintre personaje, nu de imagine. Mai este un aspect important, Juncu știe să lucreze cu actorul. Are un fel de a-l conduce acolo unde trebuie, obține de la el efectul dorit. Ești la repetiție și dacă ai o pasă proastă ca actor, îți simți frustrările, după ce ai terminat lucrul cu Juncu te simți iar bine în pielea ta ca actor. Joci bine și pe scenă se vede acest lucru. Are un fel de a construi migălos relațiile din spectacol. Meșter de teatru. Meșterește scenele cu o minuțiozitate uimitoare. De exemplu, lucram cu el la “Helters Skelters” la teatrul din Târgoviște. Erau trei povești, spuse la o masă, nu exista mișcare scenică. Un spectator îndrăzneț declara: „vorbiți voi la o masă și unde e regia?” Oamenii nu-și dădeau seama că era o legătură între cei care stăteau la masă, iar povestea era atât de bine închegată și în asta consta regia. Omul de rând s-a obișnuit cu “regia de tip Hausvater”.

Omul de rând nu are clară noțiunea ceea ce înseamnă regia.

Asta e problema, că omul de rând își imaginează că regia e chestia aia… ceva nedefinit…

Faci naveta între mai multe teatre, vei juca și la Metropolis. Cum te descurci?

Foarte greu. Fac naveta între: teatrul din Ploiești unde sunt angajat, cel din Târgoviște unde colaborez permanent și mai joc la Teatrul „L.S. Bulandra” din București, în spectacolul “Before Breakfast”, de Eugene O’Neill, în regia Alexandrei Popescu, o monodramă în două personaje, despre apusul unei relații și despre cum oamenii rămân împreună pentru că se urăsc. Exact ca și în viața reală, ura unește un cuplu mai mult decât dragostea. Repet acum și pentru spectacolul de la Teatrul Metropolis din București. Îmi iau copilul și nevasta și plecăm în turneu. Copilul meu de cinci ani a fost crescut numai prin cabine, a dormit pe acolo des, a trecut prin hoteluri. Cer și pentru el cazare în turneu. Vreau să joc. Nu pot spune niciodată că am obosit, că nu mai joc și nu mai iau un rol nou.

Ce rol îți dorești să joci și n-a venit spre tine?

Nu am un rol anume. Iau fiecare rol așa cum vine. Sunt roluri pe care le-am jucat și de care m-am îndrăgostit.

Ai personaje pe care le-ai interpretat și care te obsedează?

Am rămas cu mintea la Unchiul Vanea. A fost ideea regizorului de a distrbui actori tineri în spectacolul “Unchiul Vanea” de la Târgoviște; personajele Unchiul Vanea și Astrov să aibă până în 34 de ani. Pentru că are Vanea o replică: „Ce-mi rămâne mie de făcut pân’ la 60 de ani?” Cu cât erau mai tineri, cu atât drama lor era mai profundă, acolo, la țară, unde viața se cam termina până în 30 de ani. Ultima lor șansă era să facă ceva. Acest Unchi Vanea mi se pare fascinant. E un text bine scris. O dramă curată, profundă, implică orice, de la dragoste, gelozie, ură, dezamăgire…

Cum e în teatrul de la Ploiești?

Minunat. Am jucat în două teatre naționale, la Iași în studenție și la Târgu Mureș, dar nu m-am simțit așa. Șase ani am stat la teatrul din Târgu Mureș. După ce am văzut “Plastilina” în regia lui Radu Afrim, m-a lovit gîndul că trebuie să ajung să joc și eu în teatrul din Ploiești, atât de bun era spectacolul, apoi trupa. După trei luni jumătate de la acel spectacol și de la acel gând, dădeam concurs la Ploiești, unde era director domnul Sabados. Minunat mi se pare teatrul, apoi trupa, și mai ales Ploieștiul. Viața e altfel într-un teatru de provincie. Actorii vin la repetiții, lucrează, pleacă. De multe ori, în teatre se creează tot felul de comploturi, nemulțumiri față de conducere. În teatrul din Ploiești n-ai timp de așa ceva, că ai de repetat, de jucat. Și la Târgoviște e la fel. Fiind mulți colaboratori, toți avem treabă. E important că avem ce juca. Actorii vin cu inima deschisă și joacă la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești.

Ce alegi între carieră și familie?

Familia, fără discuție. Am văzut la televizor un interviu al unui mare actor străin, care era întrebat: „Și viața dumneavoastră e teatrul?” Mi-a plăcut ce a răspuns omul: “Viața mea e familia. Teatrul e meseria. Aaa, că întâmplător o fac foarte bine, e altceva, dar viața mea rămâne familia”. Spun la fel: viața mea e familia mea, nevasta și fiul meu crescut prin teatre, Vladimir, care are cinci ani. Când ajung acasă, îmi văd nevasta și fiul și totul trece, oricât de greu mi-ar fi fost în ziua aia, la repetiții sau prin alte părți.



10
/12
/17

Anda Saltelechi a primit în acest an cele mai multe premii de interpretare feminină la diverse festivaluri importante din România, pentru rolul Francesca din one-woman show-ul „Pe jumătate cântec” de Crista Bilciu, care semnează și regia spectacolului.

03
/12
/17

ANCHETĂ Vă prezentăm cinci dintre cei mai promiţători tineri regizori români de film ai momentului. Nu au debutat încă în lungmetraj, dar sunt şanse mari - scurtmetrajele lor stau deja mărturie - să tot auzim de ei în anii următori: Octav Chelaru, Ana-Maria Comănescu, Ruxandra Ghiţescu, Roxana Stroe şi Andrei Tănase.

28
/10
/17

Dan Puric vorbeşte despre: România, situaţia profesională a actorului de teatru şi de pantomimă român, valoarea în România, teatrul si regimul politic totalitar, identitatea culturală a Europei de Est după 1989, într-un interviu publicat în cartea „Românii secolului XXI“, de Rhea Cristina.

10
/10
/17

INTERVIU Andi Vasluianu și-a petrecut copilăria în Teatrul Nottara, unde bunicul său era regizor. Astăzi îl vedem pe scena aceluiași teatru, dar mai ales ne-am obișnuit să-l vedem în filme. Cel mai nou dintre acestea este „Breaking News”, în regia Iuliei Rugină, film pe care îl găsiți în aceste zile în cinematografe și de la care pornește și discuția de față.

01
/10
/17

REPORTAJ „Linişte! Motor! Se filmează!” – o după-amiază pe platoul de filmare la „Moromeţii 2”, pe care regizorul Stere Gulea îl realizează în aceste zile chiar în satul Talpa şi în legendara casă folosită în clasicul film de acum trei decenii.

27
/09
/17

INTERVIU Oana Răsuceanu și Asociația Culturală Control N invită liceenii să-și danseze poveștile, între 9 și 15 octombrie, în cadrul atelierului de dans contemporan pentru adolescenți Dance Yourself. Iată despre ce e vorba!

22
/09
/17

INTERVIU Născut în 1977, la Piatra Neamț, regizorul Daniel Sandu alegea să studieze în adolescență la Seminarul Teologic „Sfântu Gheorghe” din Roman, experiență care avea să inspire primul său lungmetraj – „Un pas în urma serafimilor”, care intră astăzi în cinematografe.

06
/09
/17

Între 7 și 10 septembrie, trăim într-un oraș al dansului, datorită Bucharest International Dance Film Festival, care ne propune cele mai atrăgătoare filme de dans ale momentului. Despre provocările unui astfel de eveniment, am stat de vorbă cu coregrafa și regizoarea Simona Deaconescu, cofondatoare a festivalului ajuns la a treia ediție.

07
/08
/17

Renumitul director de imagine italian Blasco Giurato semnează imaginea filmului românesc ”Octav”, al regizorului Serge Ioan Celebidachi, ce va rula în cinematografe începând cu 6 octombrie 2017. Marcel Iureș are rolul principal în filmul în care mai joacă actori precum Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar. Blasco Giurato a semnat imaginea a peste 100 de filme, printre care și „Cinema Paradiso”, pelicula premiată cu Oscar.

Page 1 of 2712345...1020...Last »