Bogdan Zvorișteanu cântă pe vioara Gagliano (1761), la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/bogdan-zvoristeanu-canta-pe-vioara-gagliano-1761-la-sala-radio/

Vineri, 24 aprilie (19.00), Bogdan Zvorişteanu revine pe scena Sălii Radio împreună cu vioara sa de patrimoniu universal Gagliano (realizată în 1761) pentru a interpreta, alături de Orchestra Naţională Radio, Concertul nr. 3 pentru vioară şi orchestră semnat de compozitorul francez romantic Camille Saint-Saëns.

Un articol de Liliana Matei|20 aprilie 2015

Cel de-al treilea şi ultimul concert de vioară al lui Saint-Saëns a fost dedicat marelui violonist (şi compozitor) spaniol Pablo de Sarasate, care a şi interpretat de altfel lucrarea la premiera din octombrie 1880.

Concertmaestru al prestigiosei orchestre Suisse Romande (Elveţia) – din anul 2002, violonistul BOGDAN ZVORIŞTEANU a ocupat anterior aceeaşi poziţie la Orchestra Filarmonică din Santiago de Compostela (Spania) şi la cea de cameră din Pforzheim (Germania), susţinând recitaluri şi concerte în Europa, Argentina, Canada, China, Coreea de Sud, Japonia. Bogdan Zvorişteanu şi-a continuat formarea muzicală începută la Bucureşti la Academia Internaţională de Muzică Menuhin din Gstaad/Blonay – Elveţia, unde a beneficiat de îndrumarea maestrului Alberto Lysy.

Participările în numeroase concursuri internaţionale, precum George Enescu (Bucureşti), Tibor Varga (Sion), Leopold Mozart (Augsburg) şi la Concursul Internaţional din Geneva i-au adus de-a lungul anilor prestigioase premii şi distincţii.
Concertul se derulează sub bagheta dirijorului german GERD SCHALLER, care se bucură de o activitate foarte bogată la pupitrul celor mai cunoscute orchestre germane şi are un repertoriu impresionant (peste 100 de simfonii, peste 50 de titluri de operă şi balet, numeroase lucrări concertante).

Gerd SchallerGerd Schaller a colaborat cu Orchestra de Stat şi Orchestra Filarmonică Radio din Hanovra, Orchestra Filarmonică de Cameră din Leipzig, Orchestra Filarmonicii George Enescu, Orchestra Simfonică a Teatrului Naţional din Praga, Orchestrele Radio din München şi Budapesta, Orchestra Operei Naţionale din Varşovia etc.

A fost dirijor principal al Teatrului de Stat din Braunschweig, iar între anii 2003-2006 a fost director artistic al Teatrului din Magdeburg.

Programul serii de la Sala Radio va mai include încă două partituri: celebra uvertură a operei lui Verdi – Nabucco şi Simfonia Dante de Franz Liszt, cea de-a doua lucrare fiind interpretată cu participarea Corului Academic Radio, dirijor: Dan Mihai Goia. Inspirată de „Divina Comedie”, Simfonia Dante descrie călătoria lui Dante Alighieri prin iad și purgatoriu. Partitura a avut premiera absolută la Dresda, în noiembrie 1857, cu Liszt însuși la pupitrul dirijoral, și a fost neoficial dedicată prietenului său (şi viitorului său ginere), compozitorul Richard Wagner.

INFO

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto orchestra: Virgil Oprina

07
/08
/14

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée de anul acesta a prilejuit un maraton liric de aproape şase ore la care au conlucrat zeci de participanţi. Festivalul din acest an a onorat memoria Haricleei Darclée la 75 de ani de la trecerea sa în eternitate.

07
/08
/14

Roots Revival Romania aprinde spiritul Mariei în noi culori, cu un turneu de muzică improvizată în zece orașe, între 23 septembrie și 12 octombrie. Proiectul muzical reunește artiști din șapte țări într-un melanj unic de culturi și interpretări, inspirat de Maria Tănase.

07
/08
/14

Cele mai frumoase concerte ale toamnei sunt gratuite la Concursul Enescu: publicul va putea asculta peste 230 de candidați din 36 de colțuri ale lumii, în cadrul a 40 de concerte și recitaluri cu intrare liberă. Procedura de înscriere a fost făcută publică pe site-ul Festivalului și Concursului.

07
/08
/14

În cadrul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL (12 – 17 august, București), vor avea loc concerte care vor preceda proiecțiile de la Verde Stop Arena în fiecare seară, începând cu ora 20.00. Accesul se face zilnic de la ora 17.30, iar intrarea este liberă.

05
/08
/14

Opera Comică pentru Copii are un nou director: Felicia Filip. Desemnată manager în urma câștigării concursului organizat de Primăria Municipiului București, soprana de renume mondial va ocupa acest post până la finalul anului 2017.

04
/08
/14

Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio propune, pe 21 şi 26 septembrie, două întâlniri de înaltă clasă cu Orchestra Naţională Radio, gazda celei de a doua ediţii a singurului festival al ansamblurilor simfonice radio din Europa. Orchestra Radiodifuziunii Române va concerta acasă, pe scena Sălii Radio, în compania unor dirijori şi solişti de cel mai înalt nivel artistic.

23
/07
/14

În perioada 26 iulie - 1 august, Radio România Muzical şi Radio România Cultural transmit în direct şase spectacole din cadrul Festivalului “Richard Wagner” de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner.