Bolintineanu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga şi Joe Dassin
https://www.ziarulmetropolis.ro/bolintineanu-zoe-dumitrescu-busulenga-si-joe-dassin/

Într-o zi de 20 august se năştea istoricul literar Zoe Dumitrescu-Buşulenga (1920) şi se stingeau din viaţă îndrăgitul cântăreţ Joe Dassin (1980) şi Dimitrie Bolintineanu, “unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a produs poporul român” (N. Iorga) şi “poate cel mai genial” (O. Densuşianu)…

Un articol de Petre Ivan|20 August 2016

Orfan de ambii părinți încă de la vârsta de 6 ani, tânărul Bolintineanu a fost crescut de rude mai avute. Se susține de timpuriu, precum Grigore Alexandrescu, I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, prin slujbe funcționărești.

În 1841 era copist la Secretariatul de Stat, în 1843 – secretar la departamentul „pricinilor suditești”. Printr-un misterios concurs de împrejurări, e ridicat, în 1844, la rangul de pitar.

Faptul că publicase în 1842 admirabila poemă “O fată tânără pe patul morții”, prezentată elogios de Ion Heliade Rădulescu (și invocată mai târziu de Mihai Eminescu în Epigonii), a jucat, probabil, un rol decisiv.

Dimitrie Bolintineanu a scris foarte mult atât în proză cât și în versuri. Opera sa poetică cuprinde ciclurile Legendele istorice, Florile Bosforului, Basmele, Macedonele și Reveriile.

Tot într-o zi de 20 august:

1791: Navigatorul danez Vitus Jonas Behring a descoperit Alaska.

1884: A aparut primul mare cotidian, “Universul”. Primul director: Luigi Cazzavillan.

1940: Leon Troțki, creatorul Armatei Roșii și tovarăș al lui Lenin în Revoluția bolșevică a fost asasinat în Mexic unde fusese exilat de Stalin.

1968: Armatele pactului de la Varșovia au invadat Cehoslovacia, punând capăt perioadei de liberalizare a regimului comunist, cunoscută sub numele de Primăvara de la Praga.

1968: Pe poarta uzinei de la Colibași (Pitești) a ieșit primul autoturism românesc, Dacia 1100.

1991: Estonia își declară independența față de Uniunea Sovietică.

S-au născut:

1875: Constantin Giurescu, istoric român (d. 1918)

1890: H. P. Lovecraft, scriitor american (d. 1937)

1901: Salvatore Quasimodo, scriitor italian, laureat Nobel (d. 1968)

Amy Adams

Amy Adams

1920: Zoe Dumitrescu-Bușulenga, istoric literar român (d. 2006)

1937: Andrei Koncealovski, regizor și scenograf rus

1948: Robert Plant, cântăreț-compozitor englez (Led Zeppelin, Band of Joy, The Honeydrippers, și Page and Plant)

1974 Amy Adams, actriţă americană

S-au stins din viaţă:

1872: Dimitrie Bolintineanu, scriitor și publicist român (n. 1825 sau 1819)

1959: Dimitrie Iov, poet și prozator (n. 1888)

1980: Joe Dassin, cântăreț și compozitor franco-american (n. 1938)

Foto cu Bolintineanu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga şi Joe Dassin – wikipedia

27
/09
/17

În urmă cu exact un secol, într-o zi de 27 septembrie (1917), se stingea din viață Edgar Degas, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai impresionismului. Balerinele lui Degas – centrul universului creaţiei sale -, de o frumuseţe răvăşitoare, şi impresionează și astăzi prin graţie și limbaj gestual.

12
/09
/17

Într-o zi de 12 septembrie se stingeau din viaţă Johnny Cash (2003) , unul dintre cei mai influenţi artişti ai secolului trecut, şi actorul american Anthony Perkins (1992). Tot într-o zi de 12 septembrie, se năşteau scriitorii Ion Agârbiceanu si Stanislav Lem, actorul și șansonetistul francez Maurice Chevalier si actrita americană Linda Gray.

28
/08
/17

“Simţurile nu înşală, judecata înşală.” - Johann Wolfgang von Goethe / „Dacă ne cercetăm bine, aproape întotdeauna vom găsi la noi un păcat pe care-l osândim la alţii.” – Lev Tolstoi. Lev Tolstoi şi Goethe, doi dintre sei mai importanţi gânditori ai lumii, s-au născut într-o zi de 28 august.

22
/08
/17

„Până la 10 ani mergeam foarte des la Teatrul Bulandra. Acolo l-am văzut prima oară pe Octav. Ne-am cunoscut într-un mod foarte romantic. Eu eram studentă, îndrăgostită de profesorul ei. Dar şi profesorul o iubea pe studentă. Însă legătura s-a realizat abia după absolvire. Era delicat, prevenitor, educat, extrem de bun. Şi cu mult umor” - Valeria Seciu, fosta soție a inegalabilului actor Octavian Cotescu. În noaptea de 22 spre 23 august 1985 îndrăgitul artist se stingea din viaţă, la vârsta de 54 de ani.

21
/08
/17

„Eu nu am devenit actor, eu m-am născut actor“ - Toma Caragiu; „Eu nu pot să mă despart de scenă“ - Jean Constantin. Într-o zi de 21 august, la diferenţă de doi ani, se năşteau doi dintre cei mai mari actori români.

15
/08
/17

Într-o zi de 15 august (1769) se năştea, la Ajaccio, în Corsica, Napoleon Bonaparte, lider politic si militar al Franţei, unul dintre cei mai buni conducători militari din istorie. 55 de ani mai devreme, la Constantinopol, în ziua în care creştinii sărbătoreau “Adormirea Maicii Domnului”, Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii şi ginerele său, Enache Văcărescu, erau decapitaţi. Trupurile lor au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele, înfipte în prăjini, au stat trei zile la poarta Seraiului.

14
/08
/17

În urmă cu mai bine de două decenii, într-o zi de 14 august (1996), la reşedinţa sa din La Neuville-sur-Essonne, în apropiere de Paris, se stingea din viaţă Sergiu Celibidache, personalitate marcantă și controversată a secolului trecut, unul din cei mai de seamă dirijori ai lumii.

06
/07
/17

"O dată în viață ești obligat să te zbați pentru o șansă la nemurire. Dacă nu o faci, trăiești degeaba" - Sylvester Stallone. Actorul născut în 1946, la New York, împlinește astăzi 71 de ani. Stallone s-a lăsat de facultate ca să devină actor, dar rolurile s-au lăsat așteptate. A obținut câteva roluri în piese de „teatru de avangardă” și a apărut chiar și într-un film semi-erotic. Pentru a se întreține, a lucrat ca ajutor de bucătar, vânzător de pește și ușier la un cinematograf. În anii ’80 a devenise unul din „cel mai bine plătiți actori din istorie”.

03
/07
/17

Actorul american Tom Cruise împlinește, astăzi, 55 de ani. Cruise a fost nominalizat la trei premii Oscar și a câștigat trei Premii Globul de Aur. În 2006, revista Forbes l-a desemnat cea mai puternică celebritate din lume. Tot într-o zi de 3 iulie se năștea scriitorul Franz Kafka și se stingea din viață Jim Morrison, solistul trupei The Doors.

02
/07
/17

"La urma urmei, lumea e plină de rataţi. Câţi ar putea spune că şi-au văzut împlinite toate aşteptările? Poate, e chiar o lipsă de modestie să declari: sunt un ratat! Ca să devii "ratat" trebuie să fi avut nişte visuri înalte, nişte ambiţii mari." - Octavian Paler. Într-o zi de 2 iulie se năşteau scriitorii Octavian Paler şi Hermann Hesse. În aceeşai zi se stingeau din viaţă legendarul domnitor al Moldovei, Ștefan cel Mare, astrologul francez Nostradamus şi scriitorii Ernest Hemingway şi Vladimir Nabokov.

30
/06
/17

în urmă cu 81 de ani, într-o zi de 30 iunie, era publicat romanul Pe aripile vantului, care-i va aduce autoarei Margaret Mitchell premiul Pulitzer un an mai târziu. În România, cartea a fost publicată abia în 1970 de Editura Univers, în colecția Romanul secolului XX.

23
/06
/17

"Pentru mine, realismul înseamnă totul în artă. Eu trebuie să fiu, din toate punctele de vedere, acela pe care-l joc și nimic altceva. Nu-mi place să șarjez, să afectez, să împopoțonez rolul cu farafastîcuri; așa joc de când m-am urcat prima oară pe scenă și așa voi juca totdeauna." - Alexandru Giugaru. Într-o zi de 23 iunie se năştea, la Huşi, unul dintre cei mai populari actori români.

20
/06
/17

Într-o zi de 20 iunie se stingea din viaţă, la Paris, Emil Cioran, unul dintre cei mai importanți gânditori ai secolului al XX-lea. Afectat de Alzheimer, filosoful uitase cine este în ultimele zile ale vieţii sale şi reîncepuse să vorbească în limba română, după mai bine de 50 de ani. Tot pe 20 iunie murea istoricul, scriitorul și politicianul român Mihail Kogălniceanu si se năşteau compozitorul Jacques Offenbach, actorii Errol Flynn şi Nicole Kidman, regizorul Radu Gabrea sau cântăreţul Lionel Richie.

Page 1 of 1412345...10...Last »