Bookfest 2014: peste 1000 de titluri Polirom şi Cartea Românească
https://www.ziarulmetropolis.ro/bookfest-2014-peste-1000-de-titluri-polirom-si-cartea-romaneasca/

La ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, Editurile Polirom şi Cartea Românească vor participa cu peste 1.000 de titluri, toate aflate la reducere (20%). Vizitatorii tîrgului vor putea găsi cele mai recente apariţii (aproximativ 400 de titluri noi de la ediţia anterioară a tîrgului), dar şi peste 100 de titluri la preţul unic de 9,99 lei.

Un articol de Petre Ivan|27 mai 2014

La Bookfest 2014, la standul Polirom, vă dau întâlnire: Gabriela Adameşteanu • Nadia Anghelescu • George Banu • Mirel Bănică • Mircea Bârsilă • Lavinia Branişte • Emil Brumaru • Gabriel Chifu • Luminiţa Corneanu • Liliana Corobca • Gabriel Daliş • Gabriel Decuble • Mircea Diaconu • Nicu Gavriluţă • Dragoş Ghiţulete • Paweł Huelle • Constantin Iftime • Aurora Liiceanu • Radu Mareş • Andrei Oişteanu • Ovidiu Pecican • Marta Petreu • Mihai Radu • Małgorzata Rejmer • Simona Sora • Octavian Soviany • Daniel Şandru • Eugen Uricaru

Bookfest 2014

Noi titluri apărute în seriile de autor Polirom vor fi lansate la Bookfest 2014: Gabriela Adameşteanu – volumul de amintiri Anii romantici, Marta Petreu – volumul inedit de poezie Asta nu este viaţa mea şi colecţia de eseuri Biblioteci în aer liber, Aurora Liiceanu – Soacre şi nurori. La cine este cheia?, Andrei Oişteanu – Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură, ediţia a III-a, revăzută, adăugită şi ilustrată.

Dintre cele mai recente apariţii din colecţia de traduceri din literatura universală, „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), amintim cîteva titluri foarte aşteptate de fanii colecţiei: Eu sînt Malala, traducere din limba engleză şi note de Ioana Georgescu, autobiografia tinerei pakistaneze Malala Yousafzai (n. 1997); Pe cînd eram doar nişte puşti, autobiografia celebrei Patti Smith, traducere din limba engleză şi note de Casiana Ioniţă; Foc palid, de Vladimir Nabokov, traducere din limba engleză de Veronica D. Niculescu, ediţie îngrijită de Anca Băicoianu; Operaţiunea Sweet Tooth, de Ian McEwan, traducere din limba engleză şi note de Dan Croitoru.

O surpriză pentru fanii Mihaelei Rădulescu: Cum iubesc bărbaţii, cel mai recent volum semnat de autoare, se va găsi, de asemenea, la standul nostru.

Cele mai noi titluri de la Cartea Românească vor fi prezentate cititorilor la această ediţie Bookfest: Călcîiul lui Magellan, de Octavian Soviany; Însemnările mele de Maria Banuş; Beniamin, de Eugen Uricaru; Leonid Dimov. Un oniric în turnul Babel, de Luminiţa Corneanu; Controlul cărţii. Cenzura literaturii în regimul comunist din România, de Liliana Corobca.

Bookfest 2014

Salonul Internaţional de Carte Bookfest, aflat la a IX-a ediţie, va avea loc în perioada 28 mai-1 iunie 2014, în pavilioanele C1, C2, C4, C5 din Complexul Expoziţional Romexpo, Bucureşti.

Invitatul de onoare al acestei ediţii Bookfest este Polonia.

Foto cu Bookfest 2014 – Polirom şi Cartea Românească

 

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.