BOOKFEST 2015: Republica Cehă, invitatul de onoare
https://www.ziarulmetropolis.ro/bookfest-2015-republica-ceha-invitatul-de-onoare/

Republica Cehă este oaspetele de onoare al celei de-a zecea ediţii a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care va avea loc la Pavilionul Romexpo din Bucureşti, în perioada 20 – 24 mai.

Un articol de Petre Ivan|17 aprilie 2015

BOOKFEST 2015 / Sub sloganul „Cehia – Republica Literaturii”, cinci autori importanţi vor sosi la Bucureşti, pentru a participa la lecturi publice, lansări de carte, dezbateri şi mese rotunde.

Lista oaspeţilor de onoare ai ediţiei din acest an a Salonului de Carte Bookfest include nume precum Tomáš Zmeškal, scriitor de origine ceho-congoleză, multipremiat, laureatul premiului Uniunii Europene pentru Literatură pe anul 2011, scriitorul, dramaturgul, regizorul şi scenaristul Roman Ráž, poeta, prozatoarea şi dramaturga Kateřina Rudčenková, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii cehe tinere de astăzi, Kateřina Tučková, autoarea romanului-fenomen „Dumnezeiţele din Moravia”, vândut în peste 50.000 de exemplare în numai un de la apariţie, şi Martin Vopěnka, singurul scriitor ceh care în multe din romanele sale se inspiră din realităţile sociale şi din peisajele montane ale României.bookfest 2015

Standul Republicii Cehe, în calitate de invitat de onoare al Salonului de Carte Bookfest, ediţia a X-a, va fi amplasat în Pavilionul C4, iar cele aproximativ 20 de evenimente organizate de Centrul Ceh Bucureşti, în colaborare cu partenerii săi, vor avea loc atât la stand, cât şi la spaţiul de evenimente din cadrul Pavilionului C4.

România a fost ţară invitată de onoare a Târgului Internaţional „Lumea Cărţii” de la Praga în anul 2012, o excelentă ocazie de a aduce scriitorii români mai aproape de cititorii cehi. Proiectul Republica Cehă, invitat de onoare al Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2015, va contribui la consolidarea relaţiilor culturale dintre cele două ţări, se mai arată în comunicatul citat.

La Salonul Internaţional de Carte Bookfest din 2014, care s-a desfăşurat între 28 mai şi 1 iunie, au luat parte aproximativ 100.000 de vizitatori, invitatul de onoare al ediţiei fiind Polonia.

Foto: BOOKFEST 2015 – bookfest.ro

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

20
/10
/23

Într-o permanentă alunecare între prezent și trecut, romanul Vorbește-mi despre tata, devenit bestseller imediat după publicarea în Coreea, este nu numai o melancolică scrisoare de dragoste adresată de către o fiică părintelui ei, ci și o dramă psihologică în care, pe fundalul multistratificat al istoriei coreene recente, amintirile pot vindeca răni adânci și restabili relații de familie fragilizate.

18
/10
/23

De la volumul biografic „Martin Scorsese: O călătorie“ de Mary Pat Kelly la cartea de interviuri „Călătorie într-o fotografie” de Dia Radu, cărțile pe care vi le propunem de această dată vă invită să descoperiți fascinante istorii personale.

17
/10
/23

Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor și prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuții, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Național de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediție.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.