Bookfest 2015: Un milion de volume şi lansări Houellebecq, Murakami şi Djuvara
https://www.ziarulmetropolis.ro/bookfest-2015-un-milion-de-volume-si-lansari-houellebecq-murakami-si-djuvara/

Peste 1.000.000 de volume şi 200 de edituri aşteaptă publicul la ediţia jubiliară Bookfest 2015, la eveniment urmând să fie lansate cărţi semnate de scriitorii Lucian Boia, Neagu Djuvara, Michel Houellebecq şi Haruki Murakami, dar şi de preşedintele Klaus Iohannis şi brokerul Cristian Sima.

Un articol de Petre Ivan|26 aprilie 2015

Bookfest 2015 / A zecea ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest va avea loc la complexul Romexpo din Bucureşti, între 20 şi 24 mai, iar cele circa 200 de edituri prezente la eveniment se pregătesc să aducă publicului cititor peste un milion de volume, dintre care câteva mii de titluri noi.

Vizitatorii vor putea lua parte la peste 300 de evenimente, ce variază de la lansări, dezbateri şi colocvii până la proiecţii cinematografice şi evenimente interactive, notează Mediafax.

Nume importante ale culturii române îşi dau întâlnire şi în acest an cu publicul cu cărţi noi şi reeditări speciale ale unor volume de succes. Lucian Boia, Horia-Roman Patapievici, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Vladimir Tismăneanu şi Ion Mihai Pacepa sunt doar câteva dintre cei ale căror volume vor fi lansate la această ediţie a târgului.

Printre volumele care îşi fac debutul la Bookfest se numără, la standul Humanitas, unul nou semnat de Lucian Boia: „Cum s-a românizat România”. Tot pentru pasionaţii de istorie va fi lansată o ediţie ilustrată din „Thocomerius-Negru Vodă”, de Neagu Djuvara, Vladimir Tismăneanu lansează volumul „Frontiere erodate: Polemici, portrete, controverse”, iar fostul şef al spionajului extern din anii de glorie internaţională ai lui Nicolae Ceauşescu Ion Mihai Pacepa va fi prezent prin volumul scris împreună cu Ronald J. Rychlak – „Dezinformarea”.

Alte noutăţi editoriale la standul Humanitas vor fi Michel Houellebecq, cu volumul „Supunere – o incursiune ficţională într-o Franţă înfricoşată de asaltul Islamului”, şi astrofizicianul Stephen Hawking, cu „O scurtă istorie a vieţii mele”.

Pe de altă parte, „Primul pas”, o nouă carte scrisă de preşedintele României, Klaus Iohannis, care reprezintă o continuare a volumului „Pas cu pas”, publicat în 2014, va fi lansată la ediţia de anul acesta a Bookfest, după cum a anunţat recent Curtea

Haruki Murakami

Haruki Murakami

Veche Publishing.

Editura Polirom a pregătit publicului un nou volum semnat de Haruki Murakami, care cuprinde volumele „Ascultă cum cântă vântul” şi „Pinball, 1973”, scrieri care prefigurează unele dintre temele predilecte ale operei sale, ca singurătatea individului, nevoia de companie şi zădărnicia existenţei umane.

Un alt titlu care va fi lansat la Bookfest este „Marea spovedanie”, scrisă de brokerul Cristian Sima, care a fugit din ţară în 2012, după ce a pierdut mai multe milioane de euro din portofoliile clienţilor.

Invitatul de onoare al celei de-a X-a ediţii a Salonului Internaţional de Carte Bookfest este Cehia.

Sub sloganul „Cehia – Republica literaturii”, Centrul Ceh pregăteşte o serie de evenimente menite să promoveze literatura cehă şi să sporească interesul publicului român pentru autorii contemporani, dar şi clasici cehi.

Accesul la Bookfest şi la toate evenimentele din cadrul acestuia va fi gratuit.

Foto: Bookfest 2015 – facebook

29
/11
/20

Iată un bun motiv pentru cei care vor să se întoarcă la plăcerile lecturii. Cărțile au fost și vor rămâne cel mai bun însoțitor, cu atât mai mult când în care stăm departe de ceilalți, iar călătoriile sunt dificile.

18
/11
/20

Miercuri, 18 noiembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu de Boualem Sansal, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, traducere din franceză semnată de Mădălina Ghiu. O distopie virulentă, luxuriantă, lumea ei semănând din ce în ce mai mult cu a noastră, noul roman al lui Boualem Sansal avertizează asupra proliferării extremismului religios în zonele fragile ale societății actuale.

13
/11
/20

Nadia Terranova este un nume nou din librăriile din România. Publicată pentru prima dată în limba română, scriitoarea se alătură autoarelor din Italia publicate la noi, dintre care cea mai citită rămâne Elena Ferrante, fenomenul ultimilor ani.

13
/11
/20

Luni, 16 noiembrie, începând cu ora 18.00, va avea loc live, pe pagina de Facebook a Institutului Francez, o masă rotundă, cu ocazia lansării celor două numere ale revistei Secolul 21, consacrate lui George Banu.

11
/11
/20

Autobiografia actriței Maia Morgenstern, „Nu sunt eu”, a apărut la Editura Litera și le oferă cititorilor o incursiune fascinantă în viața uneia dintre cele mai iubite artiste din România.

10
/11
/20

„O scurtă eternitate”, cel mai recent volum semnat de Pascal Bruckner, este o filosofie a longevității bazată nu pe resemnare, ci pe curaj. O reinventare spectaculoasă a modului nostru de viață.