Bookfest 2017. Evenimente dedicate profesioniștilor, la standul Suediei
https://www.ziarulmetropolis.ro/bookfest-2017-evenimente-dedicate-profesionistilor-la-standul-suediei/

Suedia, ţara invitată de onoare din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest (24 – 28 mai, Romexpo), deţine una dintre cele mai de succes modele de piaţă de carte din lume.

Un articol de Petre Ivan|3 mai 2017

Bookfest 2017. Ficțiunea suedeză se află în topul 10 al celor mai traduse literaturi ale lumii, cărțile autorilor suedezi văzând lumina tiparului în peste 50 de limbi, 98% dintre suedezi au vizitat la un moment dat o bibliotecă, designul de carte suedez este apreciat în întreaga lume, iar autoare precum Astrid Lindgren sau Selma Lagerlöf au reușit să creeze personaje-cult, iubite de copiii de pe tot mapamondul (Pippi Șosețica, Nils Holgerson).

În plus, Suedia găzduiește cea mai râvnită distincție din întrega lume ce revine unui scriitor în viață, Premiul Nobel pentru Literatură, precum și unul dintre cele mai frumoase parcuri tematice din lume: Junibacken, creat din dorinţa de a celebra spiritul lui Astrid Lindgren, un centru care găzduiește anual peste 1500 de spectacole pentru copii.

Acesta este motivul pentru care programul pregătit anul acesta de țara invitată de onoare a Salonului de Carte Bookfest include, pe lângă evenimentele dedicate literaturii și întâlnirilor cu scriitorii, și o serie consistentă de manifestări dedicate profesioniștilor care activează în lumea publishingului de carte: editori, graficieni, ilustratori, traducători sau manageri culturali.

Cu siguranță, una dintre cele mai așteptate întâlniri din programul țării invitate este cea cu editorul Jacob Dalborg, director general în cadrul Bonnierförlagsgrupp, unul dintre cele mai importante concerne din lume – fondat la 1804, Trustul Bonnier derulează astăzi afaceri în Statele Unite ale Americii, Germania, Marea Britanie şi Europa de Est, dar şi în multe alte ţări din lume, însumând un total de peste 8.000 de angajaţi.

De asemenea, o întâlnire-eveniment care îi vizează pe toți cei interesați de cărțile pentru copii și tineret este cea cu Mårten Sandén, preşedinte al Academiei Suedeze a Scriitorilor pentru Copii, unul dintre cei mai cunoscuți editori suedezi de astăzi. De interes pentru cei care vor să afle mai multe despre cărțile pentru copii și tineret editate în Suedia, dar și despre designul de carte sunt și evenimentele la care ia parte Stina Wirsén, designer grafic şi ilustratoare, autoare multipremiată, cu o experienţă bogată în workshop-uri de ilustraţie pentru copii.

Johannes Klenell, editor al uneia dintre cele mai vechi reviste europene de bandă desenată alternativă din lume, „Galago”, și al editurii cu același nume, dedicată benzii desenate, se află de asemenea pe lista oaspeților suedezi care vor lua parte la evenimente în cadrul Bookfest 2017. bookfest

Unul dintre evenimentele plănuite de Suedia la Bookfest 2017 depășește granițele publicului lumii editoriale, fiind de interes pentru managerii culturali din România și pentru toți cei dornici să înțeleagă cum poveștile pot deveni „rețete” de succes în proiectele de business: este vorba despre prezentarea unuia dintre cele mai importante parcuri tematice din întreaga lume: Junibacken din Stockholm. Creat din dorinţa de a celebra spiritul lui Astrid Lindgren și inaugurat în 1996 de către familia regală a Suediei, Junibacken găzduiește anual peste 1500 de spectacole. Cea care va realiza prezentarea proiectului la Bookfest este managerul cultural și editorul de origine română Arina Stoenescu, cea care, alături de autoritățile publice locale, face parte din echipa care plănuiește inaugurarea unui astfel de parc tematic și la București: „Harap Alb, Casa Poveștilor”.

Pe lângă aceste evenimente dedicate profesioniștilor, programul pregătit de Suedia, țară invitată de onoare a Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediția 2017, reunește peste 10 evenimente ce au în centru literatura, în prezența unor nume importante ale prozei și poeziei suedeze de astăzi: Aris Fioretos, Majgull Axelsson, Cecilia Hansson sau Athena Farrokhzad.

Standul Suediei, în calitate de țară invitată de onoare a Salonului de Carte Bookfest, ediția a XII-a, va fi amplasat în Pavilionul C4, iar cele aproximativ 20 de evenimente organizate de Ambasada Suediei în România, în colaborare cu partenerii săi, vor avea loc atât la stand, cât și la spațiul de evenimente AGORA din cadrul Pavilionului C4. În spațiul Bookfest Junior (la etaj), vor avea loc activitățile interactive pentru copii, realizate în parteneriat cu Eematico, o organizație autohtonă care care dezvoltă programe educaționale bazate pe joacă. Profesorii și educatorii din București sunt invitați să participe împreună cu grupuri de 10-20 de copii între 3-12 ani la activitățile din cadrul Bookfest Junior.

PIAȚA DE CARTE DIN SUEDIA:

În Suedia există aproximativ 300 de edituri, dintre care 61 sunt membre ale Asociaţiei Editorilor, acestea din urmă reprezentând 70% din întreaga cifră de afaceri a pieţei de carte. Industria publishingului de carte suedez este dominată în prezent de trei mari concerne: Bonnierförlagsgrupp, KF Media şi Natur & Kultur, giganţi care s-au impus pe piaţă nu numai ca edituri, ci şi ca difuzori de carte, reușind să-şi crească cifra de afaceri de la an la an. În centrul atenţiei lor se află nu doar bestseller-urile internaționale, cât mai ales autorii suedezi. În ultimii ani, putem remarca apariția unor edituri mici, care acoperă diverse nişe ale pieţei de carte. Și, tot ca o tendință a ultimilor ani, specialiştii constată cu îngrijorare o diminuare a numărului de librării, nu numai în rândul business-urilor de mici dimensiuni, ci şi în cel al marilor lanţuri de distribuție. Aceştia au luat deja măsuri de restructurare a ofertei de carte, în sensul preluării spre vânzare a multor produse conexe.

Amazon nu a pătruns în Suedia, dar sunt semne că se pregăteşte să o facă.bookfest

Statistica Asociaţiei Editorilor din Suedia pe anul 2016 ne indică plasarea pe un trend ascendent a cifrelor de vânzări, în special în zona cifrelor provenind din online şi a editărilor de cărți electronice: vânzarea în librării a scăzut cu 4.9%, în vreme ce vânzările online au crescut cu 6%. Producţia de titluri noi a crescut cu 8%; producţia de e-books, cu 33% din titlurile publicate, iar vânzarea de carte electronică, cu 2%.

În prezent, literatura suedeză este tradusă în peste 50 de limbi, cu precădere în daneză, germană, norvegiană, finlandeză, neeralndeză şi poloneză. Jumătate dintre aceste traduceri se încadrează în genul „Nordic Noir” sau roman poliţist scandinav.

Dar, chiar şi înainte de boom-ul romanului poliţist, titlurile suedeze erau cunoscute în plan internaţional. Selma Lagerlöf, prima scriitoare laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, şi August Strindberg, cunoscutul dramaturg, au marcat profund literatura suedeză şi internaţională. Au fost urmaţi de Astrid Lindgren, autoarea care a vândut în jur de 145 de milioane de exemplare, situată astăzi pe locul al optesprezecelea în topul celor mai traduşi scriitori din întreaga lume.

Bibliotecile din Suedia au o lungă tradiţie. Astăzi, există peste 1.300 de biblioteci, răspândite în întreaga ţară. 98% dintre suedezi au vizitat la un moment dat o bibliotecă. Într-o zi normală din săptămână, un cetăţean obişnuit din Suedia îşi dedică 21 de minute din timpul său cititului unei cărţi, 38 de minute unui ziar sau reviste şi 68 de minute activităților de pe Internet.

Suedia are o mulţime de site-uri menite să atragă turiştii literari. De exemplu, poţi să te înscrii la „Millenium Tour” şi să vizitezi locurile cheie descrise în romanele lui Stieg Larsson. Suedia găzduiește unul dintre cele mai celebre parcuri tematice din întreaga lume, Junibacken, un centru cultural pentru copii în care cartea joacă rolul principal, creat din dorinţa de a celebra „spiritul lui Astrid Lindgren. Inaugurat în 1996 de către familia regală a Suediei, Junibacken găzduiește anual peste 1500 de spectacole.

Târgul de Carte de la Göteborg este cel mai important eveniment anual dedicat cărţii din zona nordică a Europei. Târgul este important atât pentru comerţul cu cartea, cât şi pentru biblioteci. Evenimentul are loc în septembrie şi, în ultimii ani, a reuşit să atragă, anual, în jur de 100.000 de vizitatori.

Foto: Bookfest 2017 – bookfest.ro

23
/05
/18

Scriitorul Mircea Cărtărescu numeşte moartea autorului american Philip Roth „încă una dintre catastrofele prin care trece literatura azi” şi spune că nu numai cărţile contează, ci şi prezenţa fizică a scriitorilor. Philip Roth, premiat de patru ori cu Man Booker International Prize și o dată cu Pulitzer, a murit marţi, la vârsta de 85 de ani.

23
/05
/18

Philip Roth, laureat al premiului Pulitzer în anul 1998 şi câştigător a numeroase premii literare, s-a stins din viață, marţi noapte, la vârsta de 85 de ani. Autor a peste 31 de romane, Roth a fost printre marii scriitori care nu au primit niciodată un premiu Nobel pentru literatură.

20
/05
/18

Luni, 21 mai, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la ora 19.00, va avea loc lansarea romanului „Șarpele din Essex”, de Sarah Perry, apărut în colecția Babel, a Editurii Nemira, un roman despre pasiune, prietenie și forța hipnotică a ideilor, bestseller și câștigător a numeroase premii, printre care cartea anului la Waterstones în 2016 și cartea anului la British Book Awards în 2017.

20
/05
/18

Scriitorul libanez Elias Khoury, unul dintre cei mai importanți autori contemporani de limbă arabă, se va afla la București în perioada 30 mai-2 iunie 2018, cu prilejul lansării romanului „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam”, apărut de curând în colecția „Biblioteca Polirom”.

18
/05
/18

Cartea „Ion Vinea, un scriitor între lumi și istorii”, de Sanda Cordoș, a fost publicată la Editura Școala Ardeleană, în Cluj-Napoca, în anul 2017.

18
/05
/18

Teatrul Metropolis si Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. vă invită astăzi, 18 mai, de la ora 18.45, la lansarea cărții „Măria Sa Actorul. Exerciții de admirație” de Eugen Comarnescu, ediție alcătuită de Gabriela Tarabega Comarnescu. Evenimentul va avea loc în Sala „Olga Tudorache” a Teatrului Metropolis, din str. Mihai Eminescu nr. 89, București.

16
/05
/18

INTERVIU Corina Oproae este din Ardeal, dar locuiește de douăzeci de ani în Barcelona. Scrie poezie în limba spaniolă. Și va fi pe scena Festivalului Internațional de Poezie de la București. Joi, 17 mai, de la orele 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, pe Calea Victoriei, la numărul 88.

15
/05
/18

Pasionații de literatură sunt așteptați în această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas, unde António Lobo Antunes, cel mai important scriitor portughez contemporan, își va lansa romanul “Pe râurile ce duc...”, recent apărut în traducerea lui Dinu Flămând în colectia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”

10
/05
/18

Volumul „GIGI CĂCIULEANU – Omul Dans”, de Ludmila Patlanjoglu, lansat zilele trecute, este o carte-album în trei versiuni - română, franceză, engleză, o călătorie în viaţa unui creator cu un bookpress impresionant.

09
/05
/18

S-au împlinit, anul acesta, 100 de ani de la moartea lui George Coșbuc (născut într-o zi de 20 septembrie), unul dintre cei mai cunoscuți poeți români, prilej pentru un nou episod al seriei "Curiozități (esențiale)"

07
/05
/18

Volumele de „Povestiri din Kolîma”, traducere din limba rusă și note de Ana-Maria Brezuleanu și Magda Achim, au fost publicate la Editura Polirom în anul 2015.

07
/05
/18

Fundația Corneliu Coposu, Asociatia 21 Decembrie 1989, Seniorii Ligii Studentilor, dar și alți semnatari au înaintat către Parlament și Guvern o solicitare, în semn de omagiu și recunoaștere a meritelor Doinei Cornea, prin care fostei disidente a regimului comunist să îi fie organizate funeralii naționale și măcar o zi de doliu național. Printre cei care au semnat petiția se numără și marii noștri actori Oana Pellea și Victor Rebengiuc.

04
/05
/18

Fosta disidentă a regimului comunist Doina Cornea (88 de ani) a murit, în noaptea de joi spre vineri la locuința sa din Cluj Napoca. Născută pe 30 mai 1929, la Braşov, a fost publicist, traducător și profesor. În perioada regimului comunist, Doina Cornea a difuzat numeroase texte şi proteste prin radio "Europa Liberă”, făcând astfel cunoscută opiniei publice internaţionale adevărata situaţie din România.

Pagina 30 din 107« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »