„Border”. Urâta și Bestia ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/border-urata-si-bestia-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Ales în 2018 cel mai bun film în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, „Border” („La graniţă”), al doilea lungmetraj, extrem de inventiv, al regizorului iraniano-suedez Ali Abbasi, aduce fantasticul în cel mai banal cotidian şi vorbeşte despre alteritate într-un mod surprinzător şi profund original.

Un articol de Ionuţ Mareş|22 ianuarie 2019

Tina (Eva Melander) lucrează la poliția de frontieră, unde supraveghează trecătorii în vama unui port. Însă ea este o femeie specială, lucru pe care îl aflăm destul de repede: are un chip diform, aparent rezultat al unei anomalii.

Mai mult, are un simț al mirosului exacerbat. Poate mirosi la oameni stări precum teama, furia, neliniștea sau chiar diferite vicii, fapt ce permite identificarea celor care au încălcat legea în diverse feluri dar țin acest lucru ascuns.

Suntem în Suedia, iar o astfel de calitate teribil de neobișnuită, din zona fantasticului, precum și aspectul său în contrast uriaș cu standardele de frumusețe nu doar că nu o fac pe Tina un outsider, dar o ajută în slujba sa.

În plus, protagonista sprijină poliția în anchete pentru găsirea pedofililor – același simț animalic al mirosului o ajută să depisteze murdăria interioară a unor astfel de oameni.

Așa că Tina este integrată în societate – aproape nimeni nu pare să o privească ciudat, ca pe un monstru.

Pentru scenariu, pe care l-a scris împreună cu Isabella Eklöf și John Ajvide Lindqvist, Ali Abbasi, cineast plecat din Iran dar cu studii în Suedia și Danemarca, țări adoptive unde își realizează filmele, pornește de la o povestire a celui din urmă.

Extrem de ofertant este felul în care Ali Abbasi tratează vizual această poveste: fantasticul, în prima parte mai ales, se contopește în cel mai obișnuit cotidian, așa că cel mai la îndemână este să se vorbească despre un realism fantastic.

Aptitudinile Tinei par un lucru banal. Sau cel puțin așa sunt percepute de ceilalți și puse în scenă prin regie. Tina merge cu mașina la serviciu, își face treaba, se duce la cumpărături, seara se întoarce acasă, iar uneori își vizitează tatăl la un azil.

Însă femeia are și o latură pe care o ține ascunsă de restul – ea locuiește într-o casă relativ izolată, împreună cu un bărbat pasionat de câinii de rasă, iar în momentele de singurătate îi place să se plimbe prin pădurea din jurul locuinței, unde pare să se simtă foarte bine și unde se apropie de animale datorită simțurilor lor aparent comune – în special o vulpe și un elan.

Dar nici aceste evadări nu sunt expuse ca o excentricitate. Asta și pentru că stilistica propusă de Ali Abbasi este una realistă, care evită senzaționalismul. Iar apropierea permanentă a camerei de protagonistă ne pune, ca spectatori, în perspectiva acesteia și ne familiarizează într-atât de mult cu ea, încât suntem absorbiți de lumea ei interioară foarte specială, de trăirile și simțurile ei. Prin urmare, sentimentul alterității aproape dispare.

Însă fără ca asta să ducă la o empatie tâmpă – Tina are totuși ceva perturbator.

De altfel, miza lui Ali Abbasi nu este să discute dacă și cum se integrează Tina – așa cum arată prima parte a filmului, acesta se dovedește un lucru deja clarificat.

Odată ce apare în peisaj misteriosul Vore (Eero Milonoff), un bărbat cu un chip cel puțin la fel de diform (inspirat din neanderthalieni) și de care Tina se simte atrasă, motiv pentru care îl aduce aproape de ea, într-o anexă a locuinței sale, fantasticul devine ceva mai pronunțat.

Asta și pentru că bărbatul, care ascunde mai multe secrete, îi deșteaptă simțurile Tinei, inclusiv pe cel sexual, până atunci reprimat, și îi deschide ochii asupra originilor lor de ființe aparte – troli.

Trimiterea este, bineînțeles, la mitologia scandinavă, pe care Ali Abbasi, pornind de la sursa literară, o aduce spectaculos la viață. Și chestionează în ce măsură societatea suedeză modernă mai este receptivă la o astfel de vitalitate frustă pe care secolele de modernitate au ascuns-0.

De aici, narațiunea este ceva mai convențională – legătura dintre Tina și Vore urmează traseul oricărei relații de iubire din filme, de la primele impulsuri la dezamăgirile ulterioare.

Iar miza ajunge să fie lupta care se dă în interiorul Tinei între reflexele umane dobândite, inclusiv nevoia de a face bine, și descoperirea adevăratei identități de creatură bizară, în care periculosul Vore vrea să răspândească și dorința de răzbunare pe oameni. O răzbunare determinată aparent de persecuțiile la care ar fi supuși ultimii supraviețuitori ai acestui grup diferit – trimiterea este, indirect, la populația indigenă sami, colonizată și persecutată în Suedia.

Chiar și așa, felul în care mizanscenează Ali Abbasi această a doua parte are ceva profund original și surprinzător, care nu doar că scoate filmul din banalitate, dar îl face fascinant în exotismul său. Odată cu „Border”, tânărul cineast devine, așa cum notează și revista Cahiers du Cinema, „unul dintre cei mai originali și promițători autori ai cinema-ului fantastic contemporan”.

„Border” a fost prezentat în cadrul evenimentelor  Les Films de Cannes à Bucarest și Oscar Weekend,  iar din 21 iunie va ajunge și în cinematografe, fiind distribuit de Voodoo Films.   



16
/10
/15

Tom Hardy, unul dintre actorii care se bucură de o ascensiune fulminantă la Hollywood, interpretează un dublu rol în filmul ,,Legend”/ ,,Gangsteri de legend”, film care rulează de astăzi pe marile ecrane din România, distribuit de Freeman Entertainment.

16
/10
/15

Începând de astăzi şi până pe 25 octombrie, la Cluj se desfăşoară cea de-a șaptea ediție a festivalului Comedy Cluj. Din programul festivalului fac parte şi 5 filme distribuite în România de Independenta Film: La Famille Belier, Une heure de tranquillite, Le tout nouveau testament, La Rancon de Gloire şi Queen and Country.

16
/10
/15

Între 23 și 29 octombrie, la Cinema PRO, Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco, vor rula câteva dintre cele mai aplaudate filme de la Cannes, unele distinse cu marile premii – Dheepan (Palme d’Or), The Lobster (Premiul Juriului), The Assassin (Premiul pentru Regie), Chronic (Premiul pentru scenariu), maratonul de 338 de minute Arabian Nights, Tale of Tales (cu Salma Hayek și Toby Jones), Louder than Bombs, Mustang (un „The Virgin Suicides” în versiune orientală), La tierra y la sombra (Camera d’Or). Biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest au fost puse în vânzare pe Eventbook.ro și la casieriile cinematografelor în care va avea loc Les Films de Cannes à Bucarest.

16
/10
/15

Vineri, 16 octombrie, Marina Constantinescu deschide noul sezon Nocturne cu poveşti despre Aferim!, dar şi despre actorul care vine din lumea teatrului şi care a cunoscut faima datorită filmului. De la ora 23.00, la TVR 1, TVR HD şi pe TVR+

16
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „Macbeth” (2015), al doilea lungmetraj al regizorului australian Justin Kurzel, este o adaptare destul de fidelă celebrei piese a lui Shakespeare, având pe afiş două staruri fără reproş - Michael Fassbender şi Marion Cotillard. În ciuda unor excese vizuale, filmul transmite forţă şi grandoare.

15
/10
/15

Actrița britanică Emilia Clarke, cunoscută în special pentru rolul din serialul Game of Thrones, a fost desemnată cea mai sexi femeie a anului 2015 de revista Esquire. În septembrie, Emilia Clarke a fost desemnată femeia anului și de către revista GQ. Recent, a jucat rolul Sarah Conor în „Terminator: Genisys”.

14
/10
/15

Meryl Streep, câștigătoare a trei premii Oscar, va fi președinta juriului Festivalului internațional de Film de la Berlin de anul viitor. În vârstă de 66 de ani, Meryl Streep a fost recompensată cu Ursul Onorific de Aur la Berlinala din 2012 pentru întreaga activitate în lumea filmului.

14
/10
/15

Un film despre scandalul în care este implicat constructorul de automobile german Volkswagen, care va avea la bază un proiect de carte scris de Jack Ewing, va fi produs de studioul Paramount şi de actorul Leonardo DiCaprio.

13
/10
/15

Debutul în lungmetraj al lui Nicolae Constantin Tănase, Lumea e a mea/ The World is Mine, lansează în cinematografia română, din 23 octombrie, carierele a trei actrițe talentate, aflate la debut și descoperite după căutări îndelungate. Prestația lor a fost remarcată de presa internațională la TIFF și la Karlovy Vary, unde filmul a fost premiat anul acesta.

13
/10
/15

Rulează  în cinematografe un documentar care recompune drumul grăbit spre moarte care a fost viața acestei femei care va rămâne pentru totdeauna tânără. E cumplit.

13
/10
/15

În luna noiembrie a acestui an, la București va avea loc o manifestare de amploare, respectiv ”Zilele Culturii Ruse”, aflată deja la a V-a ediție. Sub moto-ul ”Haideți să (re)descoperim Rusia împreună”, Centrul Rus, care, totodată, îşi serbează 90 de ani de existenţă, îi invită pe bucureşteni la o călătorie-circuit prin cultura Rusiei.

12
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „In Transit”, ultima realizare a regizorului american de filme de nonficţiune Albert Maysles, este o capodoperă în care un celebru tren şi pasagerii săi devin o metaforă discretă a vieţii. „Junun”, realizat de P.T. Anderson, este un documentar muzical psihedelic, un elogiu adus bucuriei de a crea.

12
/10
/15

Trofeul Dracula a fost câștigat de producția israeliană JeruZalem, regizată de frații Doron și Yoav Paz, care prezintă povestea a două turiste americane ce au ghinionul de a nimeri în timpul Apocalipsei în Ierusalim. Invazia demonilor și a creaturilor mitologice este filmată de una dintre turiste prin intermediul Google Glass.