”Borg McEnroe”, Premiului Publicului la Festivalul de Film de la Roma
https://www.ziarulmetropolis.ro/borg-mcenroe-premiului-publicului-la-festivalul-de-film-de-la-roma/

Lungmetrajul ”Borg McEnroe”, al realizatorului danez Janus Metz Pedersen, a obţinut duminică la Festivalul de Film de la Roma Premiul Publicului – BNL cea mai importantă distincţie a acestui festival cinematografic. În cadrul evenimentului, regizorul american David Lynch a primit premiul pentru întreaga carieră.

Un articol de Petre Ivan|6 noiembrie 2017

Filmul prezintă legendara rivalitate dintre tenismanii suedez Björn Borg și american John McEnroe și parcurge respectivele lor vieți și ambiții în afara și în interiorul terenului de tenis până la memorabila finală pe care cei doi sportivi au disputat-o la Wimbledon în 1980.

Janus Metz (1974), care a deschis cu această producție recenta ediție a Festivalului Internațional de Film de la Toronto, este cunoscut pentru a fi realizat ”Armadillo”, care a obținut Marele Premiu al Săptămânii Criticii de la Cannes în 2010 și pentru a fi regizat un episod al popularului serial al HBO ”True Detective”.

]n cadrul evenimentului de la Roma a fost acordat un premiu pentru întreaga carieră regizorului american David Lynch, celebrul creator al serialului ”Twin Peaks”.

La Secțiunea Oficială a concursului au participat în total 39 de filme și documentare, printre care și coproducția Germania-Ungaria-România ”Toto and His Sisters” („Toto și surorile lui”, 2015), semnată de Alexander Nanau, regizor și scenarist de film de naționalitate germană născut în România.

Foto: Borg McEnroe – facebook

18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.