Jorge Luis Borges și Cupa Mondială
https://www.ziarulmetropolis.ro/borges-%c8%99i-cupa-mondial%c4%83-mondialul-metropolis/

„Fotbalul este popular deoarece prostia este populară” – Jorge Luis Borges (24 august 1899 – 14 iunie 1986). O falsă legendă spune că Borges, unul dintre cei mai importanti scriitori ai secolului al XX-lea, era fan al lui echipei Newell. Desigur, împreună cu bunul său prieten Adolfo Bioy Casares, a format un redutabil cuplu literar care a scris despre sportul rege…

Un articol de Petre Ivan|15 iunie 2018

Avem însă convingerea că lui Borges nu-i (prea) plăcea fotbalul, ba chiar că-l disprețuia. Dovadă ar sta nu doar cele câteva fragmente din scrierile sale, în care J.L.B. își exprimă aversiunea față de acest sport, cât și atitudinea etalată în vara anului 1978, când Argentina organiza cu mult fast turneul final al Cupei Mondiale.

În timpul competiției din acea vară, când întreaga planetă era conectată la evenimentul găzduit de țara sa, aflată, ce-i drept, sub dictatura militară a generalului Jorge Rafael Videla, Borges susținea o prelegere despre nemurire la  Buenos Aires.

Fotbalul este popular deoarece prostia este populară” spunea Borges despre cel mai iubit sport al lumii. Tot argentinianul făcea următoarea observație: „Cât de straniu este că Anglia nu a fost niciodată trasă la răspundere pentru faptul de a fi umplut lumea cu jocuri dintre cele mai stupide, precum acest fotbal” …

Și dacă există suspiciuni suficiente că Jorge Luis Borges nu a iubit fotbalul, unii s-ar grăbi să afirme că nici fotbalul  nu l-a avut la suflet pe marele scriitor sud-american, care s-a stins din viață pe 14 iunie 1986, în timpul desfășurării Cupei Mondiale din Mexic. O săptămână mai târziu, Argentina obținea, în fața Angliei, una dintre cele mai frumoase și mai importante victorii de la un campionat mondial, un succes care avea să deschidă drumul echipei lui Maradona spre un nou titlu mondial.

Foto: Jorge Luis Borges , Maradona – facebook

15
/03
/13

Aflat la cea-a de-a IV-a ediţie, Evenimentul „Modele pentru tineri“ a reunit în Aula Magna a Universităţii Româno-Americane idei inspiraţionale din două domenii opuse: artă şi sport, avându-i ca invitaţi pe Mihai Leu, Vişinel Costel Bălan, Andreea Răducanu şi George Ivaşcu

Pagina 105 din 106« Prima...102030...102103104105106