Borges în 5 scene de viață
https://www.ziarulmetropolis.ro/borges-in-5-scene-de-viata/

24 august 1899 nu este o zi ca oricare alta. Atunci, într-o zi din ultimele veri ale secolului al XIX-lea, s-a născut la Buenos Aires unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului care urma.

Un articol de Dana Ionescu|23 august 2020

Poet, eseist și mai ales povestitor, celebru pentru proza sa fantastică, Jorge Luis Borges este astăzi prezent în bibliotecile lumii – de la cele mai modeste la cele mai ample. „Istoria universală a infamiei”, volumul lui de debut, „Grădina potecilor ce se bifurcă”, „Moartea și busola”, „Cartea de nisip”, „Cărțile și noaptea” se numără printre titlurile cele mai cunoscute și cele mai citite dintr-o operă unică, despre care s-au scris biblioteci. Astăzi, într-o zi de vară din secolul XXI, Ziarul Metropolis a decupat cinci secvențe din viața scriitorului argentinian în chip de scurtă rememorare.

1.

Copilăria, așa cum și-o va aminti peste ani scriitorul, înseamnă în principal povești. La un dialog public susținut în martie 1980, la Indiana University, cu William Barnstone, și cuprins în volumul „Borges la 80 de ani. Conversații”, Borges își va aminti: „M-am născut într-o parte a orașului numită Palermo, o mahala mai degrabă, dar nu m-a interesat niciodată. M-a interesat Palermo în anul 1929 sau pe-acolo. Dar amintirile mele din copilărie sunt amintirile cărților pe care le-am citit. Sunt mult mai reale decât locul în sine”.

2.

Pentru că Jorge Luis Borges a venit pe lume într-o zi de vară și rememorările sale de mai târziu nu sunt deloc generoase cu detalii despre viața concretă a copilului care a fost, deschidem cunoscuta biografie „Borges. A Life” de Edwin Williamson și îl vedem pe micul argentinian în vila La Rosalinda din orășelul Adrogué, aproape de Buenos Aires, pe care familia lui o închiria pentru vacanță, simțim mirosul de eucalipt și căldura sufocantă și o ascultăm pe mama lui, Leonor Acevedo Suárez, citindu-i și istorisindu-i micului Jorge poveștile pe care le auzise și ea, la rândul ei, în copilărie. Tot datorită ei, care îi vorbește neîncetat despre Buenos Aires, așa cum era pe vremea când făcuse cunoștință cu orașul, copilul începe să se simtă, încet-încet, atras de metropolă.

3.

Cu toată fascinația exercitată tot timpul asupra lui de capitala Argentinei, cu toată mitologia ei, Jorge Luis Borges avea să locuiască în mai multe orașe. Nu doar orașele imaginare atât de spectaculoase din povestirile lui, nu doar cetăți dispărute și misterioase spații inventate, ci și orașe reale. Iată-l pe copilul care vorbea perfect spaniola și engleza și îl citea pe Shakespeare în original ajungând la Geneva, unde s-a mutat cu familia, și mergând la Collège de France, unde învață franceza și-și ia bacalaureatul și unde se va întoarce cândva, târziu, la sfârșit. Iată-l apoi la Lugano, la Barcelona, la Sevilia sau la Madrid. Scrie poezie, proză și eseu, citește și, mai ales, recitește. Recitirea, susține el, e fundamentală și asta îi va sfătui mai târziu pe toți cei care vor dori să-l asculte, la conferințe și lecturi publice: să citească, dar mai ales să recitească.

4.

„A venit încet, ca un asfințit de vară”, așa povestea scriitorul argentinian că l-a cuprins orbirea, cumplita boală care îl lovise și pe tatăl său, infirmitatea pe care el însă avea s-o convertească în altceva. „Cum am descoperit treptat că orbesc, n-a existat un moment anume care să mă afecteze. A venit încet, ca un asfințit de vară. Eram bibliotecar-șef la Biblioteca Națională și-am început să-mi dau seama ca sunt înconjurat de cărți fără litere. Apoi prietenii mei și-au pierdut chipurile. Apoi am descoperit că nu e nimeni în oglindă”, a povestit scriitorul, după cum citim în același volum „Borges la 80 de ani”. Negrul și roșul devin pe veci inaccesibile în viața reală a Borges, pentru care existența se derulează câteva decenii mai ales în alb și gri, singurele pe care le mai poate desluși. Asemenea străbunicului, asemenea bunicii paterne, asemenea tatălui, și Borges va muri orb.

5.

Personalitatea tatălui este împletită în firul care îl leagă pe scriitor de Geneva, de Elveția, tărâm al rațiunii, al toleranței și al armoniei, ținut pe care îl cunoscuse în tinerețe datorită părintelui de care îl uniseră destule, dar îl și despărțiseră multe. La sfârșitul vieții, bolnav, Borges se întoarce la Geneva, spre disperarea curioșilor, printre care gazetari din țara natală, care nu-i văd cu ochi bun plecarea și bănuiesc că e ceva putred la mijloc. Scriitorul adulat și aclamat, care publicase cărți admirate în toată lumea, condusese Biblioteca Națională a Argentinei, conferențiase pe mai multe continente și avea să rămână în istoria literaturii se întoarce în acest oraș al tinereții cu mai multe cărți pe masa de lucru. Moartea lui, survenită pe 4 iunie 1986, la câteva luni de la căsătoria cu asistenta sa, nu este însă un sfârșit, ci doar o scenă de viață dintr-un destin în care lucrurile nu sunt atât de simple. Iată cum explică Edwin Williamson în volumul amintit întoarcerea finală în orașul elvețian: „La momentul acela, mai mult decât oricare alt loc, Geneva era locul în care Borges își putea modela viața în forma pe care o căutase – își putea converti moartea într-un «număr de magie» care să facă o legătură între Buenos Aires, orașul lui natal, și Geneva, cea mai prețioasă dintre patriile lui virtuale. Și ar sigila acest sens simbolic țesând o ultimă idilă de fericire cu María Kodama, femeia care îi oferise iubirea mântuitoare pe care o căutare mereu și care mereu îi fusese refuzată. Borges, «țesătorul de vise», se întorsese la Geneva ca să intre iar în pântecele timpului și să le dea o nouă viață tuturor viselor, înainte de a pătrunde pe poarta morții în orice va fi fiind dincolo de ea – neantul, poate, sau Dumnezeu, sau o altă dimensiune a ființei din alcătuirea desfășurată a cosmosului”.

23
/03
/16

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi organizează expoziţia Viaţa românească – 110 ani de la apariţie, ce valorifică patrimoniul MNLRI şi extraordinara colecţie a istoricului literar Nicolae Scurtu. Vor fi expuse în premieră documente de patrimoniu deosebit de valoroase pentru istoria noastră literară, de la scrisori şi fotografii la ediţii princeps, ediţii cu autograf sau cărţi de vizită.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

21
/03
/16

„Cu Bach, viaţa ar fi suportabilă chiar şi într-un canal” - Emil Cioran. Considerat, alături de Mozart şi Beethoven, cel mai mare compozitor al lumii, Johann Sebastian Bach s-a născut într-o zi de 21 martie (1685).

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?

16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

Pagina 20 din 34« Prima...10...1819202122...30...Ultima »