-->

Box. Promisiuni neonorate
https://www.ziarulmetropolis.ro/box-promisiuni-neonorate/

CRONICĂ DE FILM Deşi „Box”, noul film al lui Florin Şerban, păstrează destule din preocupările stilistice şi tematice din „Eu când vreau să fluier, fluier”, îi lipsesc totuşi prospeţimea, dinamica şi nervul pe care se susţinea debutul premiat în 2010 cu Ursul de Argint la Berlin.

Un articol de Ionuţ Mareş|6 noiembrie 2015

„Box”, noul film scris şi regizat de Florin Şerban, începe foarte promiţător. Cu bluze ce îi dezvăluie spatele, tocuri, blugi strâmţi sau fuste ce se unduiesc pe şolduri, o femeie atrăgătoare (jucată de Hilda Peter) – despre care aflăm rapid că este actriţă de teatru de limbă maghiară şi profesoară de dans pentru copii – este urmărită pe străzile de la marginea şi din centrul unui oraş pe care un indicator ni-l relevă ca fiind Sibiu.

În astfel de scene, camera se substituie de multe ori privirii unui alt personaj şi, prin insistenţa cu care se deplasează în spatele protagonistei, nedezlipită de mişcările sale, sugerează, în cel mai pur şi clasic limbaj cinematografic, o atracţie, în primul rând fizică.
Urmăritorul este un mai tânăr boxer tăcut şi cu tenul măsliniu (debutantul Rafael Florea), care îşi împarte timpul între sala de antrenament, unde aparatul de filmat ni-l arată de foarte aproape pentru a-i pune mai bine în evidenţă deopotrivă corpul bine lucrat şi hotărârea de a performa, spălătoria auto la care lucrează şi casa sărăcăcioasă din afara oraşului unde trăieşte cu bunicul său (Nicolae Motrocan).

Faptul că între cei doi – Cristina şi Rafael – se va întâmpla ceva şi că acel ceva va fi motorul narativ al filmului este evident încă de la primele secvenţe – astfel că miza devin atunci momentul şi modul în care se va consuma legătura lor, în ceea ce pare a fi o comunitate care ar taxa o relaţie între o femeie de peste 30 de ani, căsătorită şi cu un copil (aşa cum ni se arată că este protagonista), şi un tânăr în jurul a doar 20 de ani.

Florin Şerban alege, destul de superficial, să-şi plaseze cei doi protagonişti în medii opuse – Cristina e o artistă matură, intelectuală, are familie şi locuieşte în centrul oraşului, în timp ce Rafael este un tânăr sărac, fără prea multă şcoală şi parte unei lumi unde forţa fizică este dominantă. Opţiunea poate fi trecută cu vederea, înţeleasă şi considerată o convenţie acceptabilă, în ciuda lipsei de originalitate.

Problema este însă că regizorul-scenarist nu fructifică premisele pe care tot el le lansează – o aparentă dorinţă sexuală intensă (aşa cum induce senzaţia observarea în contrast a corpurilor celor doi), o presupusă poveste de iubire altfel, intenţia de sfidare a deprinderilor sociale şi morale.

Aşa cum era de aşteptat, iniţial Cristina îl respinge (nu foarte convingător) pe Rafael, doar pentru ca mai târziu să îi caute prezenţa, arătându-se dispusă să accepte o propunere nebunească a tânărului (una care seamănă cu visul deţinutului din „Eu când vreau să fluier, fluier”, ce o viza pe studenta venită în practică la penitenciar). Însă asta se întâmplă abia după ce suntem îndrumaţi să descoperim că, de fapt, femeia îşi bănuieşte soţul (Sorin Leoveanu) – de asemenea actor, dar la un teatru de limba română – că o înşală, relaţia lor fiind oricum mai mult rece.

Prin urmare, ceea ce se doreşte a fi o poveste ieşită din norme se dovedeşte o pliere pe aşteptări şi, în fond, o abordare conservatoare – în viziunea lui Florin Şerban, femeia nu putea fi pur şi simplu atrasă de un tânăr care îi dă târcoale, mai mult timid decât obraznic. Apropierea de el este prezentată ca o evadare, ca o defulare pentru eşecul în căsătorie.

Scenele ce sugerează o eventuală mare pasiune – ce se întrezărea a fi una din mizele vizuale şi narative – sunt abandonate şi înlocuite, în încercarea de a oferi ceva consistenţă unei poveşti firave, cu cadre statice, aproape observaţionale, dominate de dialoguri puţine şi cu o mizanscenă strict funcţională, fără imaginaţie. Ele au doar rolul de a lăsa să se întrevadă transformările interioare ale celor două personaje, schimbări care le împing să facă gestul de desprindere din finalul filmului, tratat foarte cuminte de Florin Şerban.

Cineastul se străduieşte să construiască o aşteptare, a cărei împlinire evită să o livreze însă, astfel încât resorturile pe care le atribuie personajelor îşi pierd din credibilitate. O estetică ce se vrea realistă – şi care include şi tentativa de dramatizare minimă – este aplicată unei structuri scenaristice de tip hollywoodian. Neasumându-se până la capăt niciuna din cele două direcţii, rezultatul pare unul nesincer.

Florin Şerban nu este nici foarte subtil când încearcă să compenseze pentru tăcerile protagoniştilor şi să uşureze înţelegerea psihologiei acestora – de exemplu, după ce descoperă, de la managerul său, aranjamentele din spatele partidelor de box, Rafael îşi descarcă frustrarea şi furia lovind cu toporul un copac mare din curte (şi pe care bunicul îi ceruse să-l taie).

„Box” păstrează destule din preocupările stilistice şi tematice din „Eu când vreau să fluier, fluier”, însă îi lipsesc însă nervul, prospeţimea şi dinamica pe care se susţinea debutul premiat în 2010 cu Ursul de Argint la Berlin.

„Box” a intrat în cinematografe la 30 octombrie.

INFO

Box (România, 2015)

Regia: Florin Șerban

Cu: Hilda Peter, Rafael Florea, Sorin Leoveanu

Rating: ●●●○○

 

 

25
/11
/25

Institutul Cultural Român de la Londra se alătură Festivalului de Film Românesc din Regatul Unit, un demers care reafirmă vizibilitatea cinematografiei românești în spațiul cultural britanic. Ediția de anul acesta se va desfășura între 27 noiembrie și 1 decembrie 2025, la Londra și Colchester, într-un cadru simbolic, apropiat Zilei Naționale a României. Ediția de la Londra și Colchester onorează moștenirea culturală lăsată de inițiatoarea festivalului, Ramona Mitrică.

25
/11
/25

Transilvania Film anunță lansarea în cinematografe a filmului Sirāt, regizat de Oliver Laxe și distins cu Premiul Juriului la Cannes 2025. Primit cu entuziasm de criticii și spectatorii din toată lumea, filmul este și propunerea Spaniei la Oscarurile din 2026 pentru categoria „Cel mai bun film internațional”.

31
/10
/25

O Românie săracă, gri, needucată, cu oameni triști, chinuiți, lipsiți de perspective, o Românie întunecată, cu case dărăpănate și camere urâte și reci, o Românie pe care, deși e absolut reală, ne place mai degrabă s-o ignorăm, să ne prefacem că nu există...

23
/10
/25

De 16 ani, Les Films de Cannes à Bucarest aduce filmele care au impresionat pe Croazetă — acelea care te fac să gândești, să simți și, uneori, să-ți schimbi felul în care privești lumea.

21
/10
/25

Ambasada Peru în România și Institutul Cervantes din București organizează o serie de patru proiecții de filme peruane – o proiecție pe săptămână, joia, începând cu 23 octombrie. Evenimentul se înscrie în demersul de promovare a culturii și artei peruane, care a debutat cu expoziția Migrantes/Migranți de Issa Watanabe, una dintre cele mai renumite ilustratoare peruane, expoziție deschisă până pe 13 decembrie, la Institutul Cervantes din București.

19
/09
/25

La Animest.20 călătoria continuă și după lăsarea întunericului! Cu o hartă trasată de animații nonconformiste și experiențe intense, evenimentele speciale din program invită publicul într-o serie de nopți urbane pline de surprize. Fiecare proiecție este o destinație în sine, un maraton de senzații tari care te poartă dincolo de granițele convenționalului și transformă cinematograful într-un loc al bizareriilor, al pasiunii și al fanteziilor dezlănțuite.

12
/09
/25

Evenimentul care propune cinefililor o noaptea întreagă de film românesc se întoarce pe 19 septembrie în București și Cluj. Ajunsă la cea de-a 16-a ediție, Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc în 7 cinematografe și va aduce pe marile ecrane doar producții autohtone.