BRAHMS: Clasicistul modernist care a devenit „urmașul lui Beethoven”
https://www.ziarulmetropolis.ro/brahms-clasicistul-modernist-care-a-devenit-urmasul-lui-beethoven

OAMENII MUZICII Pe 3 aprilie 1897, la Viena se încheia viaţa (dar nu şi celebritatea) unuia dintre marii romantici, considerat un clasicist conservator şi „urmaşul lui Beethoven” dar totodată şi un compozitor proto-modern. O personalitate enigmatică, ţepos şi generos deopotrivă, şi creatorul unor muzici pe cât de complexe pe atât de fascinante. 

Un articol de Cristina Enescu Aky|4 aprilie 2020

Brahms este și astăzi frecvent inclus în programul concertelor din întreaga lume. Deși muzica lui are o arhitectură sonoră complexă, e ușor de ascultat și captivantă, dar se spune că ea cere ascultătorilor nu să se relaxeze ci să facă efortul să o descopere în toată bogăția ei.

Crezul său a fost „muzica absolută”, adică muzica de dragul muzicii (de exemplu Brahms nu a fost niciodată atras spre a scrie operă sau vreun poem simfonic, deși adora Don Giovanni al lui Mozart și Fidelio al lui Beethoven).

Ca meloman, l-au pasionat în mod special Mozart și Haydn. Ca pianist, a cântat la premiera majorității propriilor sale lucrări.

Johannes a fost un tânăr blond, slăbuț și scund. Înainte de 40 de ani a devenit însă foarte corpolent, și apoi și-a lăsat celebra, stufoasa și impozanta barbă cu care îl cunoaștem din pozele de maturitate. Perfecționist nemilos cu munca sa, chiar și la maturitatea carierei se știe că obișnuia să rupă partiturile și notițele oricăror lucrări ce i se păreau mai puțin decât perfecte. A distrus mare parte din lucrările de tinerețe, astfel că nu se știe de fapt dacă, de exemplu, Simfonia nr. 1 este cu adevărat prima – sau doar prima care a supraviețuit autocriticii compozitorului.

Începuturile și primele influențe, care vor rodi peste timp

S-a născut pe 7 mai 1833 la Hamburg, într-o familie cu o situație modesstă. Inițierea în muzică i-a făcut-o tatăl său, care cânta la contrabas în orchestra orașului. La 7 ani a început să studieze pianul, iar la 10 ani a fost remarcat de un impresar american când a susținut un concert, iar acela i-a propus să facă un turneu în Statele Unite. Profesorul său a realizat însă că nu era încă momentul, și l-a trimis să aprofundeze pianul cu un profesor celebru. La 11 compunea deja (din păcate a distrus ulterior aceste lucrări, căci i s-au părut jenante). Iar la 13 ani, băiatul subțirel, blond și delicat contribuia deja la bugetul sărăcăcios al familiei cântând prin restaurante și localuri „de dans”. Se spune că în aceste localuri adesea obscure, tânărul muzician a intrat într-un mediu care l-a traumatizat prin abuzurile și violența la care a fost martor, ceea ce ar fi contribuit la personalitatea „țepoasă” de mai apoi.

Una dintre influențele majore asupra compozițiilor sale de mai târziu a venit din muzica ungurească și cea țigănească, cu ritmurile lor neobișnuite și vioaie. Le-a descoperit în urma întâlnirii cu violonistul maghiar Eduard Remenyi, iar ulterior cei doi au plecat împreună într-un turneu. La un moment dat, cineva i-a sugerat să meargă să-l cunoască pe influentul Robert Schumann. Cu niște ani în urmă, tânărul Brahms îi trimisese acestuia câteva compoziții cerându-i părerea, dar maestrul îi returnase pachetul nedesfăcut.

Celebra prietenie cu familia Schumann

Johannes avea așadar 20 ani când a cunoscut celebrul cuplu Robert și Clara Schumann, el compozitor, pianist și critic muzical, ea pianistă (și cu 14 ani mai mare decât Brahms). Acum, Schumann a fost puternic impresionat. A scris un articol elogios despre Brahms, creditându-l ca urmașul lui Beethoven și cel ce avea să pună în umbră „noua școală germană” reprezentată de Wagner și Liszt. Comparația cu Beethoven a fost deopotrivă o onoare, o motivație dar și o enormă presiune pentru compozitorul cel perfecționist și extrem de autocritic (care îl adora pe Ludwig și avea un bust al acestuia la loc de cinste). Schumann nu s-a înșelat prea mult, căci și astăzi se vorbește despre „cele trei mari B-uri” ale muzicii germane, Bach, Beethoven și Brahms.

Clara Schumann și tânărul Johannes Brahms 

Nu peste mult timp, Robert Schumann a avut o cădere nervoasă și o tentativă de sinucidere, fiind apoi internat într-un sanatoriu. Brahms s-a grăbit să o ajute pe Clara în susținerea familiei (care includea 7 copii), mai ales când ea pleca în turnee. Mulți biografi sunt de părere că Brahms s-a îndrăgostit de ea. După moartea subită a lui Schumann (1856) se pare că relația romantică s-a rupt, cei doi au distrus mai multe scrisori pe care și le adresaseră, iar apoi au rămas toată viața într-o relație apropiată de prietenie până la moartea Clarei. (Un an după aceasta, în 1897, la doar 63 ani, Brahms se stingea de aceeași boală care îi răpise și tatăl, cancerul.)

În ciuda elogiilor, tânărul Brahms era profund nemulțumit de compozițiile sale, astfel că s-a apucat intens de studiul contrapunctului și al muzicii vechi. Peste câțiva ani avea să revină cu lucrări de o formidabilă tehnică componistică, și de asemenea să rescrie unele din lucrările sale anterioare, printre care Concertul pentru pian nr. 1 (1858).

Moartea lui Schumann și apoi cea a mamei sale l-au marcat puternic, și din aceste pierderi s-a născut inspirația pentru Recviemul german (1865 – 1868), una dintre capodoperele muzicii corale le secolului 19 (deși, la premieră, se pare că un percuționist ar fi citit greșit indicațiile din partitură și ar fi interpretat mult prea tare, acoperind restul instrumentelor). Titlul face referire la faptul că nu este vorba de un recviem liturgic ci mai degrabă un răspuns personal față de moarte.

O altă capodoperă care i-a sporit faima și averea a fost Dansurile ungare, care au devenit în scurt timp (și au rămas) una dintre cele mai populare lucrări ale sale. E de fapt de o serie de 21 de cântece inspirate din muzica folclorică ungurească. Dintre acestea se pare că doar nr. 11, 14 și 16 ar fi compoziții integral originale. Oricum, cele mai cunoscute rămân Dansurile nr. 1 și nr. 5.

Dansul ungar nr. 5, în celebrul film al lui Charlie Chaplin „Marele dictator”

(S-a păstrat o înregistrare a Dansului nr. 1 din 1889 (realizată de un colaborator al lui Thomas Edison, inventatorul) în interpretarea la pian a lui Brahms, înregistrare în care se aude și vocea compozitorului.)

Dansurile ungare nr. 1-21

Faima și deopotrivă statutul financiar i-au crescut considerabil după Recviemul german și Dansurile ungare. Brahms nu epata însă cu averea sa, dimpotrivă: locuia într-un apartament modest și ajuta adesea cu bani diferiți prieteni sau compozitori la început de drum, iar copiilor de pe stradă le dădea bomboane. Se îmbrăca sărăcăcios, mânca la restaurante ieftine și își ținea haina închisă cu un ac de siguranță (asta și pentru că devenise foarte corpolent). Se spune că avea maniere fruste, era adesea sarcastic, țepos și rece, însă aparențele ascundeau o inimă adesea generoasă.

În 1876, Brahms și-a dat în sfârșit acceptul pentru premiera Simfoniei nr. 1, la 22 de ani după ce începuse lucrul la ea. A fost bine primită (dirijorul premierei  – un fost fan al lui Wagner-  chiar a numit-o „Simfonia a X-a a lui Beethoven”, o referire la inegalabila Simfonie a IX-a – și într-adevăr, lucrarea lui Brahms conține referințe și teme din Beethoven, dar nu ca un plagiat ci ca un omagiu adus marelui antecesor). Complimentele nu au întârziat să apară. Încurajat, Brahms a continuat să compună unele dintre cele mai mari lucrări ale sale.

Gloria vieneză și prietenia cu Strauss Fiul

Pe la 33 de ani, Brahms a descoperit cu fascinație Viena și s-a mutat acolo definitiv. Publicul îi adora muzica – orchestrală, corală și camerală, pe gustul burgheziei vieneze și în opoziție cu teatralitatea muzicii imperiale și bisericești.

Caricatură de la începutul anilor 1900, prezentându-l pe compozitor (cu caracteristicul său mers cu mâinile la spate) în drum spre „Ariciul Roșu”, restaurantul său preferat din Viena

S-a împrietenit aici și cu Johannes Strauss II (Fiul), de care îl va lega o prietenie de o viață, deși ca muzicieni erau extrem de diferiți. Când soția lui Strauss l-a rugat pe Brahms să îi dea un autograf pe un evantai, în loc să procedeze cum era obiceiul pe atunci (adică să scrie câteva măsuri dintr-o compoziție celebră a sa și apoi să se semneze), Brahms a notat câteva măsuri din „Dunărea albastră” a lui Strauss, scriind dedesubt „Din păcate, NU de Johannes Brahms”.

*

La 57 ani a anunțat că se retrage din activitatea componistică. Însă energia creativă l-a împiedicat (din fericire) să își țină promisiunea, astfel că a continuat să compună lucrări extraordinare, mai ales pentru clarinet, cum ar fi Sonetele pentru clarinet, Trio-ul pentru clarinet și Cvintetul pentru clarinet.

Războiul romanticilor

Elogiile lui Schumann și plasarea lui Brahms în contradicție cu reprezentanții „noii școli germane” au fost la baza a ceea ce s-a numit mai apoi „Războiul romanticilor”: Wagner și Liszt erau priviți ca progresiști, moderni, creatori curajoși care se desprindeau de trecut, în vreme ce Brahms (alături de Clara Schumann și violoncelistul și compozitorul Joseph Joachim, prietenul său) avea imaginea unui conservator.

Animozitățile au fost și personale, dar mai degrabă de partea lui Wagner. Acesta l-a antipatizat fățiș pe Brahms, poate și pentru că (spun unii) se temea că Johannes va începe să scrie și operă și îi va diminua astfel popularitatea. Wagner a scris foarte critic despre el în presa locală, catalogându-l și drept un dirijor foarte prost. Ce-i drept, Johannes nu excela ca dirijor, însă faima sa de compozitor la Viena a continuat să crească. Brahms l-a admirat pe Wagner, dar nu aprecia atât de mult influența pe care acesta o avea asupra tinerei generații de muzicieni.

Alte prietenii celebre: Dvorák …

Ce-i drept, Brahms nu prea avea admirație pentru noua generație de compozitori, și era cunoscut pentru atitudinea sa „țepoasă”, rece și adesea sarcastică. Asta nu i-a adus mulți prieteni, dar cei pe care i-a avut spuneau că sub aparența rigidă și neprietenoasăse ascundea un om timid, extrem de inimos și generos. Ca dovadă sunt cele câteva prietenii memorabile și durabile, printre care și cea cu Antonin Dvorák.

În 1874, a fost rugat să facă parte dintr-un juriu care acorda burse unor compozitori talentați din partea guvernului austriac. Brahms a primit un colet masiv cu compoziții ale unui tânăr ceh necunoscut care l-au impresionat și, datorită lui, Dvorák a primit bursa. Brahms a continuat să îi ofere sprijin și sfaturi mulți ani, ba chiar o vreme i-a corectat partiturile înainte de a le trimite propriului său editor spre publicare. Nici chiar prietenia și sprijinul lui Haydn pentru Mozart nu a atins un asemenea nivel de implicare și generozitate artistică.

… și Schoenberg

În 1897, cu mai puțin de o lună înaintea morții lui Brahms, un prieten i-a arătat partitura primului cvartet pentru coarde scris de un tânăr de 22 de ani, un muzician autodidact. Nimeni nu ști pe atunci că acest tânăr, Arnold Schoenberg, avea să devină unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului XX. Brahms a văzut însă potențialul și s-a oferit să îi sponsorizeze studiile de Conservator. Schoenberg era prea mândru ca să accepte oferta (deși Brahms a sponsorizat numeroși alți tineri muzicieni), însă nu a uitat niciodată generozitatea sa. Mulți ani după aceea, el avea să scrie un eseu intitulat „Brahms progresivul” și apoi o carte în care analiza bogăția muzicii maestrului și îl prezenta pe marele romantic drept un proto-modernist.

Datorită lui Schoenberg, Brahms a fost redescoperit de publicul secolului XX. „Brahms ar fi devenit un pionier dacă s-ar fi întors pur și simplu la Mozart. Dar el nu s-a bazat pe o bogăție moștenită, ci și-a creat una proprie” (Schoenberg). De asemenea, Schoenberg a realizat orchestrația pentru Cvartetul pentru pian nr. 1 al lui Brahms.

Plăcerile lui Johannes

  • A fost celebru și pentru barba sa impunătoare, pe care a avut-o însă abia după 45 de ani.
  • Era un mare iubitor de natură, spunea că în mijlocul ei se simte cel mai inspirat să compună. Compunea mult în timp ce se plimba prin locațiile de vacanță pe care și le alegea de regulă în Italia și Elveția, unde se retrăgea când nu era plecat în turnee prin Europa.
  • Cu adulții era frust, morocănos și sarcastic, însă cei apropiați spuneau că, sub aparența rigidă și țepoasă, se ascundea un om inimos și generos, și un prieten de o loialitate nețărmurită. Cu copii din anturajul său, însă, era altfel, și îi plăcea să facă pe „unchiul preferat”. Tocmai de aceea este poate surprinzător (sau nu?) faptul că una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale este Cântecul de leagăn.

  • Îi plăceau mult trabucurile, dar nu și plata taxelor pentru acestea. Se spune că odată a fost prins cu trabucuri ascunse în valiză, în ciorapi.
  • Se spune că a avut o pasiune (obsesie?…) pentru colecționarea de soldăței de tinichea, adunând peste 1.000 de piese. Poate părea infantil acest hobby, dar gândiți-vă că jocul cu soldăței de tinichea implică o minte foarte organizată și sistematică, ceea ce lui Brahms nu i-a lipsit.

În cuvintele lui Brahms…

Să nu uităm că prin perfecționarea unei lucrări câștigi și înveți mai mult decât dacă începi sau termini doar pe jumătate o duzină de lucrări.

Toate ideile cu adevărat inspirate vin de la Dumnezeu. Puterea din care toți compozitorii cu adevărat mari, precum Mozart, Schubert, Bach și Beethoven, și-au extras inspirația este aceeași putere care a făcut posibile minunile lui Isus.

Studiați-l pe Bach. Acolo veți găsi totul.

Dacă e cineva aici pe care nu l-am insultat, îi cer scuze.

Un critic: „Una dintre temele dv. este foarte asemănătoare cu una a lui Beethoven!” Brahms: „Bineînțeles că așa este. Toată lumea fură – important e să o faci într-un mod genial.”

Faptul că majoritatea oamenilor nu înțeleg și nu respectă cele mai bune lucruri care există, precum concertele lui Mozart, face posibil ca oameni ca mine să devină celebri.

Pentru deliciile superficiale ale căsătoriei și ale operei îmi lipsește curajul.

 Câteva dintre cele mai frumoase creații

A compus, printre altele, Recviemul German, 4 simfonii, 2 serenade, Concertele pentru pian nr. 1 și 2, Concertul pentru vioară și Concertul dublu pentru vioară, violoncel și orchestră, 3 sonate pentru pian, 200 de lieduri. Concertul dublu e o provocare particulară ca interpretare, căci atât vioara cât și violoncelul au rol de soliști și trebuie să colaboreze foarte bine împreună. Lucrarea a fost scrisă ca o încercare de a repara prietenia deteriorată cu un prieten apropiat, violonistul Joseph Joachim.

Simfonia nr. 2 Uimitor de luminoasă și aerisită, e ca o adiere liniștitoare și melancolică – de fapt chiar Brahms descria această lucrare (nu fără o doză de ironie) ca având „atâta melancolie încât e greu de îndurat”.

Simfonia nr. 3 Partea a treia, cu emoțiile ei puternice și adânci, a fost preluată în mai multe filme, iar o temă din ea a fost preluată de Frank Sinatra în cântecul „Take My Love”.

Simfonia nr 4 Ultima simfonie și totodată încă un omagiu adus titanilor Beethoven și Bach, deși se găsesc aici și numeroase experimente și „aventuri” de compoziție. E o muzică de o expresivitate ce nu consolează ci răvășește și tulbură. Parcursul lui Brahms de la prima la a patra simfonie a fost descris drept unul de la optimism la resemnarea în fața melancoliei profunde a lumii. Și totuși există o forță cathartică în această ultimă simfonie, ceea ce explică și imensa ei popularitate.

Cvintetul pentru clarinet. Până la această lucrare fuseseră compuse foarte puține astfel de cvintete. Brahms l-a luat aici drept model pe Mozart.

Sonata pentru pian nr. 3 O combinație magistrală între libertatea spiritului romantic și rigoarea structurii muzicale clasice. Conține motive recognoscibile din Simfonia a V-a a lui Beethoven.

Liebeslieder Waltzes Aceste „Valsuri – Cântece de iubire” au fost scrise ca un tribut adus „Regelui valsului”, vienezul Johann Strauss. Deși astăzi sunt frecvent interpretate în variantă corală, Brahms le-a gândit a fi interpretate mai degrabă la adunări informale între prieteni decât în săli de concerte. În orice caz, aceste cântece scrise într-un stil popular și foarte agreabil i-au adus venituri frumoase și i-au sporit celebritatea în Viena și în Europa.

Sonata pentru pian și violoncel nr. 1

Varații și fugă pe o temă de Paganini

Variații pe o temă de Joseph Haydn. Versiunea orchestrală este mai cunoscută și mai des interpretată decât cea pentru două piane.

Dacă doriți să descoperiți mai multe despre Brahms, puteți urmări explicațiile cunoscutului dirijor Simon Rattle despre Brahms și Schumann (în limba engleză și germană) sau acest documentar (în limba engleză). 

 



29
/05
/20

OAMENII MUZICII Pe 24 mai 1974 murea colosul jazzului, Duke Ellington, unul dintre cei mai activi și influenți muzicieni ai secolului XX. A scris peste 3.000 de cântece, multe dintre ele fiind hit-uri și astăzi, și timp de aproape 50 de ani a colindat lumea ca pianist și șef de orchestră de jazz. A fost de 12 ori câștigător de Premii Grammy (dintre care trei postum).

22
/05
/20

„În primii ani ai carierei mi se spunea că pentru a reuși ai nevoie de personalitate, talent și noroc în egală măsură. Dar eu nu sunt de acord. La mine, a fost 99% noroc. Nu e de niciun folos să ai talent, dacă nu ești la locul potrivit la momentul potrivit.” Iată ce credea Roger Moore undeva, spre finalul vieții.

04
/05
/20

OAMENII MUZICII Pe 4 mai 1955, în condiții sărăcăcioase contrastante cu extraordinara sa personalitate, se stingea unul din marii oameni ai secolului XX. Îl sărbătorim, ne mândrim cu el, dar cât îl cunoaștem (și ascultăm) de fapt pe George Enescu? Iată doar câteva din trăsăturile unei personalități și ale unei cariere excepționale – și o invitație de a-i descoperi muzica.

27
/04
/20

Gabo a murit acum șase ani, pe 17 aprilie 2014, în Mexic, la 87 de ani. Volumul „Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet“ (traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți) a fost publicat la Rao, în 2014. Nuvelele au fost publicate în original în 1972, dar au fost scrise în 1968, după „Un veac de singurătate“.

Page 1 of 3312345...102030...Last »